Economia de energie incepe de acasa

(6 voturi, medie 4.67 din 5)

Fotografia termografica ne indica unde se iroseste energia in aceasta casa veche din Connecticut. Portiunile rosii si galbene arata pierderile de caldura, in timp ce noile ferestre duble apar colorate in albastru rece. Ferestrele reduc costurile incalzirii, ceea ce poate diminua pana la jumatate nota de plata pentru energie a unei familii.

Familiile din suburbii tin un "regim" strict, cu consum redus de carbon.

Text: Peter Miller

Cunoastem deja cea mai rapida si mai putin costisitoare metoda de a incetini schimbarea climei: sa folosim mai putina energie. Cei mai multi dintre noi ne-am putea reduce consumul de energie cu cel putin 25% - facand o favoare planetei si ajutandu-ne portofelele. Si atunci, ce ne impiedica?

De curand, eu si sotia mea, PJ, am incercat un nou regim: nu ca sa slabim, ci ca sa raspundem unei intrebari sacaitoare despre schimbarea climei. Oamenii de stiinta au anuntat recent ca lumea se incalzeste chiar mai rapid decat se prognozase cu numai cativa ani in urma, iar consecintele ar putea fi grave daca nu reducem emisiile de dioxid de carbon si alte gaze de sera, care tin prizoniera caldura in atmosfera Pamantului. Dar ce putem face fiecare dintre noi?

Si cum emisiile din China, India si alte tari in curs de dezvoltare cresc ametitor, vor mai conta cu adevarat eforturile noastre? Noi am hotarat sa facem un experiment. Timp de o luna, am tinut evidenta emisiilor noastre personale de dioxid de carbon (CO2), ca si cand ne-am fi numarat caloriile. Am vrut sa vedem cat de mult le-am putea reduce, asa ca am inceput sa tinem un regim strict.

In medie, intr-o locuinta din SUA se produc aproximativ 70 kg CO2 pe zi prin gesturi absolut banale, cum ar fi pornirea instalatiei de aer conditionat sau condusul masinii. Asta inseamna mai mult decat dublul mediei europene si aproape de cinci ori media pe plan mondial, in principal fiindca americanii conduc mai mult si au case mai mari. Dar cat de mult ar trebui sa incercam sa reducem?

Pentru un raspuns, l-am contactat pe Tim Flannery, autorul lucrarii Cei care stabilesc cum va fi vremea: Cum schimba omul clima si ce inseamna asta pentru viata pe Pamant. In cartea sa, ii incurajeaza pe cititori sa-si reduca drastic emisiile personale, pentru a impiedica lumea sa ajunga la momente extreme, cum ar fi topirea calotelor glaciare din Groenlanda sau Antarctica de Vest.

"Ca sa ramanem sub acest prag, trebuie sa reducem emisiile de CO2 cu 80%" - scrie el. "Pare foarte mult - mi-a zis PJ. Oare chiar am putea face asta?" Si mie mi se parea putin probabil. Totusi ideea era sa raspundem la o intrebare simpla: cat de mult ne-am putea apropia de un stil de viata suportabil pentru planeta?

Daca se dovedea ca nu putem asa ceva, poate reuseam macar sa identificam zonele unde regimul era mai dificil si sa gasim solutii pentru a-l ajusta. Ne-am propus sa incercam sa consumam cu 80% mai putin decat media pentru SUA, ceea ce echivala cu un regim zilnic de numai 14 kg de CO2.

Apoi am pornit sa gasim cativa vecini care sa ni se alature. John si Kyoko Bauer erau candidati logici. Ecologis ti inraiti, erau deja fideli unui stil de viata cu impact redus. O singura masina, un singur televizor, nici pic de carne, cu exceptia pestelui. Parintii unor gemeni de trei ani, isi faceau si ei griji pentru viitor. „Categoric, trece-ne pe lista“ – a spus John. In acelasi timp, Susan si Mitch Freedman au doi copii adolescenti. Susan nu era prea sigura ca acestia vor fi prea dornici sa „tina regimul“ in vacanta de vara, dar era gata sa incerce.

Ca arhitect, Mitch lucra la o cladire de birouri proiectata astfel, incat sa fie energetic eficienta, deci era curios ce economii ar fi putut face si acasa. Asa ca ni s-a alaturat si familia Freedman. Am inceput intr-o duminica din iulie, o zi neobisnuit de blanda pentru Virginia de Nord, unde locuim noi.

Un front de aer mai racoros trecuse prin zona in noaptea precedenta, iar eu deschisesem ferestrele dormitorului, ca sa intre o adiere de vant. Eram atat de obisnuiti sa tinem aparatele de aer conditionat in functiune tot timpul, incat aproape uitaseram ca geamurile chiar se deschid. Pasarile ne-au trezit la ora cinci cu zarva lor placuta prin copaci, soarele a rasarit si experimentul nostru a inceput.

Prima provocare a fost sa gasim modalitati prin care sa ne transformam activitatile zilnice in kilograme de CO2. Voiam sa ne urmarim progresele din mers, sa ne schimbam obiceiurile, daca era necesar. PJ s-a oferit sa citeasca in fiecare dimineata contorul nostru de electricitate si contorul de parcurs de pe Mazda Miata noastra. In timp ce ea facea asta, eu am notat kilometrajul Hondei CR-V si mi-am croit drum prin tufisuri ca sa citesc contorul de gaze naturale.

Am inregistrat sarguinciosi totul pe graficul lipit pe un dulapior din bucatarie. Un litru de benzina – am aflat noi – adauga uimitoarea cantitate de 2,34 kg de CO2 in atmosfera, o halca serioasa din alocatia noastra zilnica. Un kilowatt-ora (kWh) de electricitate in SUA produce 0,7 kg de CO2.

Fiecare metru cub de gaze naturale emite aproape 2 kg de CO2. Pentru a ne face o idee aproximativa a amprentei noastre actuale de carbon, am introdus cifrele de pe facturile recente de utilitati in mai multe calculatoare de pe diverse site-uri. Fiecare imi cerea informatii usor diferite si fiecare mi-a oferit un rezultat diferit. Niciunul nu era magulitor.

Pe site-ul Agentiei pentru Protectia Mediului (EPA), emisiile noastre anuale de CO2 erau de 24.618 kg, deci cu 30% mai mari decat ale unei familii americane medii, cu doi membri; principalul vinovat era energia pe care o foloseam pentru incalzirea si racirea locuintei. Evident, trebuia sa ne straduim mai mult decat crezuseram. Am inceput campania insfacand o lanterna si coborand in subsol.

Pentru cele mai multe familii, numai boilerul de apa consuma 12% din energia necesara locuintei. Planul meu era sa reglez termostatul sistemului de incalzire la 49°C, cum recomanda expertii. Dar privindu-mi mai indeaproape rezervorul, am vazut doar indicatiile „fierbinte“ si „cald“ – fara niciun fel de gradatii. Nestiind ce inseamna asta, am rasucit acul indicator spre „cald“, plin de speranta.

(Apa s-a dovedit a fi putin cam rece si am fost nevoit sa reglez din nou temperatura, mai tarziu.) Dupa ce PJ a plecat cu Honda sa ia o prietena pentru a merge impreuna la biserica, am tarat afara uneltele de tuns iarba: masina electrica, aparatul electric pentru aranjat marginile peluzei si cel cu jet de aer pentru suflat frunzele in gramezi. Apoi mi-a picat fisa: tot acest echipament devorator de energie avea sa ne coste mult in emisii de CO2.

Asa ca am indesat totul la loc in garaj, am sarit in Miata si am pornit spre Home Depot, ca sa aflu cat costa o masina de tuns iarba impinsa manual, de moda veche. Nu aveau, asa ca am mai mers cativa kilometri cu masina, pana la Lawn & Leisure, un magazin specializat in masini de tuns iarba. Nici ei nu aveau niciuna, desi erau expuse o multime de masini de tuns iarba mari, adevarate miniautomobile.

(Am aflat ca o masina medie de tuns iarba, propulsata cu benzina, polueaza aerul cat 11 automobile pe ora, iar o masina „sofata“ de tuns iarba – cat 34 de automobile). Urmatoarea mea oprire a fost la Wal-Mart, unde am gasit un alt loc gol pe raft. In fine, am incercat la Sears, unde mai ramasese o singura masina manuala – cea expusa. Vazusem reclame in care cel mai recent model de masina manuala pentru tuns iarba arata ca un instrument de precizie, nu bestia pacanitoare pe care o impinsesem in adolescenta mea.

Dar cand am facut un tur prin magazin cu modelul expus, am fost dezamagit. Era mult mai greoi decat modelul meu electric, pe care il pot manevra usor cu o singura mana. M-am intors in masina cu mana goala si am condus spre casa. In timp ce parcam pe aleea din fata casei, am avut trista revelatie ca facusem o prostie. Cat de mare? Am aflat mai exact abia a doua zi dimineata, cand am facut socotelile.

Eu sofasem 39 km in cautarea unei masini de tuns iarba mai ecologice. PJ condusese 43 km ca sa-si viziteze o prietena internata intr-o unitate de asistenta sociala. Folosiseram 32 kWh de electricitate si aproape trei metri cubi de gaze ca sa preparam cina si sa ne uscam hainele. Emisiile noastre de CO2 pentru ziua respectiva: 47,9 kg. De trei ori si jumatate mai mult decat obiectivul nostru.

“Cred ca va trebui sa ne straduim mai mult“ – a zis PJ. In a doua saptamana, am primit ajutor din partea unui profesionist, un „doctor de case“ – Ed Minch, de la Energy Services Group, din Wilmington, Delaware. L-am rugat pe Minch sa faca o evaluare energetica a casei noastre, ca sa vada daca nu cumva rataseram vreo solutie simpla. A inceput prin a se plimba in jurul casei, studiind cum era imbinata „anvelopa“.

Cumva arhitectul si constructorul creasera brese prin care aerul se putea strecura in sau afara din casa, de pilda podele in consola? Apoi a intrat in casa si a examinat peretii interiori, folosind un scanner cu infrarosii. O pata fierbinte sau rece insemna ca aveam o problema cu o conducta sau ca izolatia unui perete nu-si facea treaba.

In sfarsit, asistentii lui au instalat un ventilator puternic la intrarea din fata, ca sa scada presiunea din casa si sa impinga fortat aerul prin orice crapaturi ar fi existat in invelisul exterior al casei. Conform instrumentelor lui, locuinta noastra prezenta cu 50% mai multe rosturi prin care circula aerul decat ar fi trebuit. Dupa cum a descoperit Mitch, unul dintre motive se datora constructorului nostru, care lasase o gaura dreptunghiulara, ingusta, in fundatia de sub spalatorie – nimeni nu stia exact de ce.

Frunze din curtea noastra fusesera suflate de vant prin acea gaura in spatiul de vizitare de sub podeaua casei. „Cu asta ati dat lovitura – ne-a spus el. Asta e fereastra voastra deschisa.“ Nu ma mai uitasem in spatiul de vizitare de ani de zile, asa ca acolo dedesubt ar fi putut deja sa traiasca o intreaga familie de maimute, dupa cate imi dau seama. Inchiderea acelei gauri devenea o prioritate, caci incalzirea reprezinta pana la jumatate din costurile de energie ale unei case, in timp ce racirea poate acoperi pana la o zecime.

Dar aerul care da buzna prin fundatie era totusi doar o parte a problemei. Restul se explica mai ales prin aerul care iesea dintr-o debara de la etajul al doilea, unde se afla o mica unitate de incalzire. Debaraua nu fusese niciodata inchisa cu tavan, deci aerul se filtra prin izolatia din acoperis spre cerul liber. Minch ne-a recomandat sa facem tavanul cand venea vremea sa schimbam unitatea de incalzire.

Minch ne-a dat si sfaturi referitoare la iluminat si aparatura electrocasnica. „La ora actuala, o bucatarie obisnuita are zece spoturi de 75 de wati aprinse cat este ziua de lunga – a spus el. Asta inseamna bani aruncati pe fereastra.“ Inlocuindu-le cu becuri cu consum redus, un proprietar ar putea economisi 200 $ pe an. Frigiderele, masinile de spalat rufe sau vase, ca si alte aparate electrocasnice, pot reprezenta jumatate din nota de plata pentru electricitate a unei locuinte.

Aparatura certificata Energy Star de catre EPA e mai eficienta si in unele cazuri poate fi cumparata cu reduceri sau scutiri de taxe – a spus Minch. Am descoperit ca nu duceam lipsa de sfaturi despre reducerea emisiilor de CO2. Chiar inainte de vizita lui Minch, adunasem teancuri de printuri si brosuri de pe diverse site-uri ecologiste sau ale companiilor de utilitati. Intr-un fel, aproape ca exista prea multe informatii. „Nu poti sa nimeresti totul din prima – a spus John Bauer cand l-am intrebat cum se descurcau el si Kyoko.

Cand am devenit vegetarieni, n-am reusit dintr-un singur foc. Mai intai am renuntat la miel. Apoi, la porc. Apoi, la vita. Si, in final, la pui. Deja, de cativa ani incoace, eliminam treptat fructele de mare. La fel e si cu regimul de carbon.“ Un sfat foarte bun, sunt convins. Dar oriunde ma uitam, vedeam chestii care hapaiau energie.

Intr-o noapte, m-am ridicat in capul oaselor in pat si, cu ochii zgaiti in intuneric, am numarat zece luminite: incarcatorul telefonului celular, calculatoarele – desktop si laptop –, imprimanta, radioul cu ceas, adaptorul pentru cablu, incarcatorul pentru bateriile aparatului de fotografiat, detectorul de monoxid de carbon, unitatea centrala a telefonului fara fir, detectorul de fum. Ce faceau toate astea?

Un studiu al Laboratorului National Lawrence Berkeley a descoperit ca energia „vampir“ absorbita de aparatele electronice lasate in standby poate sa ridice cu pana la 8% factura pentru energie a unei locuinte. Ce altceva imi mai scapase? „Poti s-o iei razna gandindu-te la toate chestiile din casa ta care consuma energie“ – a spus Jennifer Thorne Amann, autoarea Ghidului consumatorului pentru economisirea energiei casnice, care acceptase sa fie indrumatoarea grupului nostru.

Trebuie sa-ti folosesti bunul-simt si sa stabilesti prioritati. Nu te da prea mult de ceasul mortii. Gandeste-te ce vei fi in stare sa mentii dupa ce se termina experimentul. Daca nu reusesti sa-ti atingi obiectivul intr-o directie, nu uita ca intotdeauna exista totusi alte lucruri pe care le poti face.“ Acesta a fost momentul cand am plecat de acasa pentru un weekend prelungit, la nunta nepoatei mele, Alyssa, in Oregon.

In lipsa noastra, persoana care avea grija de casa si de cei doi caini a continuat sa ne citeasca si contorul de gaz, si pe cel electric, iar noi am tinut evidenta kilometrilor parcursi cu masina inchiriata, mergand din Portland spre coasta Pacificului. Stiam ca aceasta calatorie nu ne va ajuta in niciun fel regimul de carbon. Dar ce era mai important, in fond: sa reducem emisiile de CO2 sau sa ne reunim la o sarbatoare de familie?

Aceasta e marea intrebare. Cat de semnificative sunt eforturile personale de reducere? Actiunile noastre insumate chiar pot sa insemne ceva sau ne fac doar sa ne simtim mai bine? Inca nu sunt sigur. De indata ce ne-am intors acasa, in Virginia, am inceput sa sap dupa si mai multe cifre. Am aflat ca SUA produc o cincime din emisiile de CO2 ale lumii, aproximativ sase miliarde de tone pe an.

Aceasta cantitate naucitoare ar putea atinge sapte miliarde pana in 2030, deoarece populatia si economia tarii sunt in continua crestere. Cea mai mare parte din CO2 provine din energia consumata de cladiri, vehicule si industrie. Cat de mult CO2 am putea evita sa producem – m-am intrebat – daca am strange cu totii cureaua? Ce s-ar intampla daca intreaga tara ar trece la regimul de carbon?

Cladirile, nu automobilele, produc cel mai mult CO2 in SUA. Resedintele particulare, complexele comerciale, depozitele si birourile furnizeaza 38% din emisiile de carbon ale natiunii, in principal din cauza consumului de electricitate. Si nu ne ajuta deloc ca, in medie, casele noi din SUA sunt cu 45% mai mari decat erau in urma cu 30 de ani. Companiile precum Wal-Mart, care se ocupa de intretinerea miilor de cladiri pe care le detin, au descoperit ca pot face economii de energie semnificative.

Un supercentru-pilot din Las Vegas consuma cu pana la 45% mai putina energie decat magazinele similare, in parte fiindca foloseste unitati de racire prin evaporare, podele radiante, sisteme de refrigerare extrem de eficiente si lumina naturala in zonele pentru cumparaturi. Modernizarea sistemelor vechi si designul inteligent ar putea reduce emisiile cladirilor din SUA cu 200 de milioane de tone de CO2 pe an – potrivit cercetatorilor de la Laboratorul National Oak Ridge.

Dar e putin probabil ca americanii sa realizeze asemenea progrese – spun ei –, fara noi coduri pentru constructii, noi standarde pentru aparatura electrica si stimulente financiare. Pur si simplu, exista prea multe motive pentru ca oamenii sa nu faca asta.

Proprietarii de cladiri comerciale, de pilda, au fost prea putin stimulati sa investeasca in imbunatatiri cum ar fi sisteme mai eficiente pentru ferestre, iluminare, incalzire sau racire, fiindca nu ei, ci chiriasii sunt cei care platesc facturile pentru energie – spune Harvey Sachs, de la Consiliul American pentru o Economie Energetic Eficienta. Pe de alta parte, pentru proprietarii de locuinte, eficienta ramane intotdeauna pe locul doi cand banii sunt putini.

Intr-un sondaj realizat in America in 2007, 60% dintre subiecti au declarat ca nu au economii suficiente ca sa plateasca renovari care sa duca la economisirea energiei. Daca ar fi avut 10.000 $ de cheltuit, numai 24% au declarat ca i-ar fi investit in eficienta. Ce-si doreau ceilalti? Blaturi de mobilier din granit. Dupa constructii, transportul reprezinta urmatoarea mare sursa de CO2, producand 34% din emisiile SUA.

Congresul a cerut producatorilor de automobile sa ridice standardele de economisire a carburantilor cu 40% pana in 2020. Dar emisiile continua sa creasca, pentru ca numarul de kilometri parcursi cu masina in aceasta tara continua sa creasca. Exista un motiv major: dezvoltatorii imping cartierele de locuinte tot mai departe in regiunile rurale, obligand astfel familiile sa petreaca zilnic ore intregi in masinile lor.

Un studiu al EPA estimeaza ca emisiile de gaze de sera provenite de la vehicule ar putea creste cu 80% in urmatorii 50 de ani. Daca nu va fi mai convenabil pentru americani sa aleaga autobuzele, metrourile si bicicletele in locul automobilelor, expertii spun ca sunt putine sanse de a fi reduse semnificativ emisiile produse de vehicule. Sectorul industrial reprezinta a treia mare sursa de CO2.

Rafinariile, fabricile de hartie si alte asemenea intreprinderi produc 28% din totalul emisiilor din SUA. Ai crede ca asemenea intreprinderi au eliminat de mult orice ineficiente. Dar lucrurile nu stau intotdeauna asa. Pentru companiile care intra in competitie pe pietele globale, pe primul plan este realizarea celui mai bun produs, la un pret convenabil. Reducerea emisiei de gaze de sera e mai putin stringenta.

Unele companii nici macar nu-si monitorizeaza emisiile de CO2. Mai multe corporatii, printre care Dow, Du-Pont si 3M, au demonstrat cat de profitabila poate fi eficienta. Din 1995, Dow a economisit sapte miliarde de dolari reducandu-si intensitatea energetica – cantitatea de energie consumata pe kilogram de produs –, iar in ultimele cateva decenii si-a redus emisiile de CO2 cu 20%.

Pentru a arata si altor companii cum pot sa obtina asemenea castiguri, Departamentul pentru Energie al SUA (DOE) a trimis echipe de experti in aproximativ 700 de fabrici pe an, pentru a le analiza echipamentele si tehnica. Chiar si atunci cand sfaturile expertilor implica zero costuri – de pilda, „stingeti sistemul de aerisire din incaperile neocupate“ –, mai putin de jumatate dintre ele sunt aplicate.

Un motiv e inertia. „Multe schimbari nu se produc pana cand nu moare sau nu se pensioneaza maistrul de la intretinere, care stie cum sa mentina in functiune vechile echipamente“ – a spus Peggy Podolak, analist senior specializat in energie industriala in cadrul DOE. Dar schimbarea se va produce oricum. Cei mai multi directori de companii se asteapta ca in viitorul apropiat sa existe reglementari federale ale emisiilor de CO2.

Deci, ce arata socotelile? Cat de mult CO2 am putea reduce daca intreaga natiune ar incepe sa tina un regim drastic de carbon? Un studiu realizat de McKinsey & Company, o firma de consultanta in management, a estimat ca SUA ar putea evita emiterea a 1,3 miliarde de tone de CO2 pe an folosind numai tehnologii existente, care s-ar autofinanta prin economiile realizate.

In loc sa urce cu peste un miliard de tone pana in 2020, emisiile anuale din SUA ar scadea cu 200 de milioane de tone pe an. Cu alte cuvinte, stim deja cum sa inghetam emisiile de CO2 daca vrem sa facem asta. In ultima saptamana din iulie, in sfarsit, eu si PJ intraseram in ritmul stilului de viata cu nivel scazut de carbon. Ne duceam pe jos la piscina din cartier, in loc sa ne urcam in masina; mergeam cu bicicleta la piata, sambata dimineata; si zaboveam pe terasa pana la lasarea serii, stand la taclale acompaniati de taraitul greierilor.

Ori de cate ori puteam, eu lucram de acasa, iar cand mergeam la birou, luam autobuzul si metroul. Chiar si cand vremea a devenit fierbinte si umeda, asa cum e in Virginia in iulie, nu simteam niciodata un disconfort real – in parte si datorita ventilatorului de proportii industriale pe care l-am instalat pe tavanul dormitorului, la sfarsitul lui iunie. „Ventilatorul ala a devenit cel mai bun prieten al meu“ – a spus PJ.

Cifrele noastre, de fapt, aratau chiar binisor cand am trecut linia de sosire, pe 1 august. Fata de anul precedent, in aceeasi luna, am redus consumul de electricitate cu 70%, pe cel de gaze naturale cu 40%, iar timpul cat sofam – la jumatate din media nationala. In ceea ce priveste dioxidul de carbon, ne-am ajustat emisiile la o medie de 32 kg pe zi, ceea ce, desi era dublul obiectivului pe care ni l-am propus initial, reprezenta totusi jumatate din valoarea nationala.

Aceste rezultate erau incurajatoare – credeam eu –, asta pana cand am adaugat emisiile din calatoria noastra cu avionul in Oregon. Nu ma asteptam ca un avion modern, plin de pasageri, sa emita pe cap de om aproape jumatate din dioxidul de carbon pe care eu si PJ le-am fi generat daca am fi mers cu Honda pana in Oregon si inapoi.

Acest zbor dus-intors a adaugat echivalentul a 1.135 kg de CO2 la totalul nostru, mai mult decat dublul mediei noastre zilnice, ajungand de la 32 kg de CO2 la 68 – de cinci ori mai mult decat obiectivul initial. Cam atat despre calatoria aeriana. Prin comparatie, sotii Bauer s-au descurcat semnificativ mai bine, desi au avut si ei probleme.

De cand in casa lor totul este electric, Kyoko Bauer incercase sa foloseasca mai putin uscatorul electric, intinzand afara rufele ca sa le usuce, asa cum faceau ea si John cand locuiau in vestul arid al Australiei. Dar datorita celor doi gemeni de trei ani, foarte activi, Etienne si Ajanta, Kyoko incarca masina de spalat si de 14 ori pe saptamana, iar in aerul umed al Virginiei uneori trecea o zi intreaga pana cand se uscau hainele.

„N-a fost atat de comod cum sperasem – a spus ea. De cateva ori a trebuit sa vin mai repede acasa de la cumparaturi, ca sa ajung inainte sa inceapa ploaia.“ Rezultatul lor final: 44,2 kg de CO2 pe zi. Pentru familia Freedman, sofatul s-a dovedit a fi marele obstacol. Cu patru automobile si fiecare facand zilnic drumul dus-intors la serviciu – inclusiv Ben si Courtney –, au acumulat 7.300 km in acea luna.

„Nu stiu cum am fi putut sa sofam mai putin – a spus Susan. Fiecare merge intr-o alta directie si nu exista nicio alta cale de a ajunge acolo.“ Totalul lor: 112,5 kg de CO2 pe zi. Cand am primit factura de energie pentru iulie, eu si PJ am fost bucurosi sa vedem ca, prin eforturile noastre, am economisit 190 $. Am decis sa folosim o parte din acest castig pentru a compensa emisiile din calatoria cu avionul.

Dupa ce ne-am facut temele, am donat 50 $ pentru Native Energy, una dintre numeroasele companii si organizatii nonprofit care reduc emisiile de CO2 investind in ferme eoliene, centrale solare si alte proiecte de energie regenerabila. Donatia noastra era suficienta pentru a contracara o tona de emisii de avion cu reactie – aproximativ cat am adaugat prin calatoria noastra, plus inca ceva.

Desigur, putem face mai multe. „Daca poti sa convingi suficient de multi oameni sa faca anumite lucruri in suficient de multe comunitati, poti obtine un impact urias – a spus David Gershon, autorul lucrarii Un regim sarac in carbon: O cura de 30 de zile, in care sa slabesti 2.250 kg. Cand oamenii au succes, isi spun: «Uimitor ! Vreau sa merg mai departe. O sa pun umarul pentru un transport public mai bun, alei pentru biciclisti, orice.» Cineva a numit asta «strategia soarecilor pe gheata».

Nu trebuie sa faci sa functioneze un element singular anume, dar, daca abordezi problema din suficiente directii diferite, pana la urma gheata se va sparge.“ Va conta vreun pic? Asta am vrut sa aflam cu adevarat. Regimul nostru sarac in carbon ne demonstrase ca, infruntand doar greutati marunte sau nici macar atat si fara cheltuieli financiare majore, am reusit sa reducem la jumatate emisiile noastre zilnice de CO2 – in primul rand, irosind mai putina energie acasa si pe autostrada.

Eforturi similare derulate in cladiri de birouri, complexe comerciale si fabrici, in intreaga tara, combinate cu stimulente si standarde de eficienta, ar putea stopa cresterile ulterioare ale emisiilor in SUA. Dar nu ar fi de ajuns numai atat. Natura va mai suferi degradari severe daca omenirea nu isi va reduce semnificativ emisiile – care au crescut cu 30% din 1990.

Se estimeaza ca pana la 80% din noile solicitari de energie in urmatoarele decenii vor proveni din China, India si alte natiuni in curs de dezvoltare. China construieste saptamanal echivalentul a doua termocentrale pe carbune de marime medie, iar in 2007 emisiile sale de CO2 le- u depasit pe ale SUA.

Franarea emisiilor globale va fi mai dificila decat strunirea celor din SUA, fiindca economiile tarilor in curs de dezvoltare cresc mai repede. Dar inceputul e la fel: cautand sa avem izolatii mai bune la case, birouri iluminate mai eficient, masini cu consum mai mic de benzina pe kilometru si procese mai inteligente in industrie. Dupa cum a apreciat McKinsey anul trecut, exista potential pentru reducerea la jumatate a emisiilor pe plan global.

Totusi pana la urma exista o limita pana la care ne poate ajuta eficienta. Pentru a obtine reducerile mai drastice de care avem nevoie, dupa cum ne sfatuieste Tim Flannery – 80% pana in 2050 (sau chiar 100%, cum sustine acum) –, trebuie sa inlocuim mai repede combustibilii fosili cu energie regenerabila, obtinuta in ferme eoliene, centrale solare, facilitati geotermale sau cu biocombustibili.

Trebuie sa incetinim ritmul defrisarilor, care reprezinta o alta sursa de gaze de sera. Si trebuie sa cream tehnologii de colectare si ingropare a dioxidului de carbon emanat de actualele centrale electrice. Eficienta ne poate da ceva timp – poate chiar doua decenii – in care sa invatam cum sa eliminam carbonul din consumul mondial. Restul lumii nu asteapta ca SUA sa le arate calea.

Suedia este pionierul caselor cu amprenta de carbon neutra; Germania – al energiei solare la preturi accesibile; Japonia – al automobilelor cu consum eficient de carburant, iar Olanda – al oraselor prospere pline de biciclete. Oare americanii sunt dispusi sa faca asemenea eforturi? Poate ca da – a declarat R. James Woolsey, fost director al CIA, care vede formandu-se o noua alianta puternica, desi neconturata inca, in spatele eficientei energiei.

„Unii o sustin fiindca e o modalitate de a face bani; altii, fiindca sunt ingrijorati de terorism sau de incalzirea globala; altii, fiindca o considera o indatorire religioasa a lor – spune el. Dar lucrurile se leaga, iar politicienii incep sa remarce. Eu o vad ca pe o coalitie in crestere intre ecologisti, filantropi, fermieri, conservatori, evanghelisti, actionari ai companiilor de utilitati, soferi familisti si cantaretul country Willie Nelson.“

Aceasta miscare incepe acasa, cand schimbi un bec, deschizi o fereastra, mergi pe jos pana la autobuz sau cu bicicleta pana la posta. Eu si PJ am facut asta doar o luna, dar vad ca regimul sarac in carbon devine obisnuinta. „In fond, ce avem de pierdut?“ – a intrebat PJ.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Eşti aici: Dezbateri globale Energie Economia de energie incepe de acasa