Crezi că benzina e scumpă? Stai puţin. Ai mai auzit asta, însă acum este adevărat. Suntem la începutul sfîrşitului.
Sub aproape doi kilometri de ocean şi alţi cinci de mîl şi rocă se află premiul aşteptat. La suprafaţă, Discoverer Enterprise, o imensă navă de foraj marin, se străduieşte să ajungă la el. Este primăvara anului 2003 şi de peste două luni vasul staţionează deasupra unui loc din Golful Mexic, la 190 km de New Orleans. Nava forează un puţ spre zăcămîntul de petrol aflat sub fundul mării, estimat la un miliard de barili – cel mai mare cîmp petrolifer descoperit pe teritoriul SUA în ultimele trei decenii.
Cu o lungime de 255 m, Enterprise vibrează periodic, atunci cînd servomotoarele sale se turează în lupta cu puternicul curent. Difuzoarele pîrîie, avertizînd asupra unor mici cantităţi de gaz ce gîlgîie din adîncul pămîntului. În umbra turlei înalte cît un bloc cu 23 de etaje, inginerii şi managerii se adună în grupuri mici pentru a-şi împărtăşi temerile. „Avem o gaură instabilă“ – se lamentează Bill Kirton, care supervizează proiectul din partea gigantului petrolului British Petroleum (BP).
Sapa de foraj a penetrat 5.200 m sub fundul mării. În loc să foreze drept în jos, a trebuit să devieze în lateral mai bine de un kilometru pentru a ocoli o masivă formaţiune de sare. Acum însă, la numai 600 m de forat, înaintarea s-a oprit. Din rocile înconjurătoare, apa a început să se infiltreze în foraj, iar inginerii sînt hotărîţi să-i stăvilească răspîndirea înainte de a continua forarea. Altfel, infiltraţiile de apă ar putea duce la o erupţie necontrolată a ţiţeiului. „Acolo jos e o grămadă de ţiţei care vrea să iasă afară“ – spune Cecil Cheshier, supervizor de foraj, după ce s-a luptat toată noaptea cu gaura nărăvaşă.
Puţul cu probleme e doar unul dintre cele 25 pe care British Petroleum plănuieşte să le foreze în uriaşul cîmp petrolifer, ce se întinde pe 140 km2 de fund de mare. Întregul proiect va costa patru miliarde de dolari şi include o platformă plutitoare, ceva mai mare decît un teren de fotbal, care, începînd din 2005, va colecta petrolul din forajele individuale şi-l va pompa prin conductă la ţărm. Dacă însă puţurile vor corespunde aşteptărilor, fiecare din ele va furniza zeci de mii de barili pe zi. „Exact ca un puţ din Arabia Saudită. De aşa ceva nu prea mai avem parte în SUA“ – spune Cheshier.
Nu ţi-ai da seama, judecînd după jeepurile greoaie şi autostrăzile supraaglomerate din SUA, însă ne aflăm în perioada de amurg al abundenţei de petrol. Deocamdată nu există o penurie globală; departe de aşa ceva. Lumea poate încă produce atît de mult ţiţei, încît preţul actual, de circa 30 de dolari barilul (159 de litri), s-ar prăbuşi dacă Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu ar limita producţia. Această abundenţă de petrol înseamnă că petrolul este încă ieftin. În SUA, unde taxele pe benzină sînt, în medie, de 10 cenţi pe litru (faţă de peste 50 de cenţi în Europa sau Japonia), un galon (3,79 litri) de benzină poate fi mai ieftin decît o sticlă de apă, prea ieftin pentru ca oamenii să-şi bată capul ca să-l economisească. În timp ce cererea de petrol este în creştere peste tot, SUA rămîn consumatorul-rege, care înghite un sfert din petrolul lumii – cam 11 litri pe cap de locuitor, zilnic –, chiar dacă reprezintă numai 5% din populaţia globului.
Totuşi, după cum o ştiu bine sondorii de pe Enterprise, e mai greu să astîmperi acum setea de petrol a lumii. Nu se mai poate conta pe vechile surse. Pe uscat, cele 48 de state ale SUA (fără Alaska şi Hawaii) şi-au redus dramatic rezervele, producînd mai puţin de jumătate din petrolul pe care-l extrăgeau la apogeu, în 1970. Producţiile de pe Coasta de Nord în Alaska şi din Marea Nordului, zone petrolifere înfloritoare acum 20 de ani, sînt în declin. Problemele politice din Venezuela şi Nigeria ameninţă producţia lor de petrol. Orientul Mijlociu rămîne principala sursă de ţiţei, dar războaiele şi instabilitatea politică subliniază pericolul dependenţei de acea regiune.
Şi astfel companiile de petrol caută noi surse şi se confruntă cu costuri ridicate, atît umane, cît şi economice. Asumîndu-şi riscuri, ca în Golful Mexic, sau aventurîndu-se în locuri ca Africa de Vest şi Rusia, companiile încă găsesc suficient petrol să bucure sufletul unui posesor de Hummer. Dar, în cele din urmă, goana după petrol ieftin se va dovedi o cauză pierdută: nu doar pentru că consumul petrolului impune costuri ridicate pentru mediul înconjurător, sănătate sau plătitorii de taxe, ci şi pentru că dependenţa lumii de petrol nu face decît să apropie ziua socotelilor.
Modul de viaţă al omenirii se află în conflict cu geologia – cu adevărul de netăgăduit că Pămîntul conţine o rezervă finită de petrol. Extracţia ţiţeiului din zăcămintele de pretutindeni va ajunge inevitabil la un apogeu, după care se va diminua. Ar putea fi peste 5 ani sau peste 30: nimeni nu ştie sigur, iar geologii şi economiştii încă mai dezbat asupra „momentului de vîrf al petrolului“. Dar puţini se îndoiesc că acest lucru se va întîmpla. Unii experţi prognozează consecinţe teribile: crize, creşteri ale preţurilor, disfuncţii economice şi o disperată presiune pentru a stoarce petrol din surse „neconvenţionale“, cum sînt nisipurile şi şisturile bituminoase sau cărbunele. Alţii cred că prin limitarea consumului de petrol şi dezvoltarea încă de pe acum a unor alternative durabile vom putea întîrzia momentul de cumpănă şi ne vom descurca mult mai uşor cînd inevitabilul se va produce. „Există multe lucruri pe care le poţi face pentru a uşura tranziţia – spune Alfred Cavallo, consultant pe probleme de energie la Princeton, New Jersey. Şi poţi avea o viaţă foarte frumoasă, bazată pe un sistem stabil. Bineînţeles, nu toată lumea va conduce jeepuri.“
Comentarii
RSS pentru acest articol.