Pentru a solutiona problema incalzirii globale, primul pas sunt calculele.
Eseu de Bill McKibben
Iata cum stau lucrurile. Inainte de revolutia industriala, atmosfera Pamantului continea dioxid de carbon in proportie de aproximativ 280 de parti per milion (ppm). Era o proportie buna - "buna" in sensul de "cantitate cu care eram obisnuiti". Civilizatia s-a dezvoltat intr-o lume al carei termostat a fost reglat la acel nivel.
A rezultat o temperatura globala medie de aproximativ 14°C, care a condus, la randul sau, la alegerea locurilor in care ne-am construit orasele, la plantele pe care am invatat sa le cultivam, la rezervele de apa de care am invatat sa depindem si chiar la succesiunea anotimpurilor, care, la latitudini mai inalte, ne regleaza calendarul psihologic. Odata ce am inceput sa ardem carbuni, gaze naturale si petrol pentru a ne alimenta viata cu suficient curent electric, acea cifra de 280 a inceput sa creasca.
La finele anilor 1950, cand am inceput sa facem masuratori, ea ajunsese deja la 315. Acum a ajuns la 380 si creste anual cam cu doua parti per milion. Nu pare foarte mult, dar, dupa cum s-a dovedit, caldura suplimentara retinuta de CO2, in jur de doi wati pe metru patrat, e suficienta pentru nici asta nu e usor. Pe de-o parte, pana de curand nu au existat date precise.
Acum am inceput sa avem o imagine mai clara - in ultimii cativa ani, o serie de rapoarte au sugerat ca 450 ppm de CO2 ar fi un prag pe care ar fi intelept sa nu-l depasim. Daca se trece de acest punct, in secolele urmatoare omenirea se va confrunta probabil cu topirea calotelor glaciare din Groenlanda si din vestul Antarcticii si, ulterior, cu o crestere uriasa a nivelului marilor.
Cifra de 450 ppm reprezinta totusi cea mai buna estimare (care nu tine seama de amestecul nociv intre alte gaze cu efect de sera mai putin notorii, precum metanul si protoxidul de azot). Dar aceasta cifra va functiona ca un fel de tinta pe care lumea sa o aiba in vedere.
O tinta mobila si rapida. Daca nivelul concentratiei de CO2 continua sa creasca anual cu doua ppm, mai avem doar trei decenii si jumatate. Asadar, calculele nu sunt prea complicate - ceea ce nu inseamna ca nu sunt de rau augur.
Pana acum, doar europenii si japonezii au inceput sa-si reduca emisiile de carbon si au probleme chiar si in indeplinirea modestelor lor obiective. In acelasi timp, emisiile de carbon ale Statelor Unite, un sfert din totalul mondial, continua sa creasca in mod constant - la inceputul acestui an, tara noastra a comunicat ONU ca, in 2020, vom produce cu 20 la suta mai mult carbon decat in anul 2000. China si India incep brusc sa produca si ele CO2 in cantitati uriase.
Calculand pe cap de locuitor (singura modalitate rationala de a judeca moralitatea situatiei), ele nu se apropie nici pe departe de cifrele americanilor, dar populatia lor e atat de numeroasa si cresterea economica atat de rapida, incat perspectiva scaderii emisiilor la nivel mondial devine mult mai ingrijoratoare. In momentul de fata, chinezii construiesc cam in fiecare saptamana o centrala electrica pe carbune. Asta inseamna foarte mult dioxid de carbon.
