Viitorul este in tarana de sub picioarele noastre. Desi omenirea asteapta tot mai mult de la sol, il distruge mai rapid ca niciodata.
Text: Charles C. Mann
Intr-o zi calduroasa de septembrie, fermieri din intregul stat se strang in jurul unor masinarii enorme. Combine, prese de balotat, pluguri, semanatori, discuitoare, nenumarate tipuri de tractoare - toate pot fi vazute la expozitia anuala Zilele Tehnologiei Agricole din Wisconsin.
Insa vedetele expozitiei sunt marile seceratori care se contureaza deasupra multimii. Poarta nume de bolizi de curse - Claas Jaguar 970, Krone BiG X 1000 - si sunt vopsite in culori vii ca focurile de artificii. Au 15 tone greutate si cauciucuri cat un stat de om. Cand am vizitat Zilele Tehnologiei Agricole din Wisconsin anul trecut, compania John Deere le permitea vizitatorilor sa testeze un tractor model 8530, o minunatie a electromecanicii, atat de sofisticat incat n-aveam nici cea mai vaga idee cum se conduce.
Nicio problema: tractorul merge singur, condus prin satelit. Am stat bine-mersi in cabina dotata cu aer conditionat, in timp ce sub picioarele mele rotile uriase calcau pamantul. Fermierii privesc fericiti masinariile care duduie prin lanurile de porumb. Pe termen lung insa ele i-ar putea lasa fara obiectul muncii.
Stratul superficial de sol din Vestul Mijlociu, unul dintre cele mai bune terenuri agricole din lume, e alcatuit din granule mari, eterogene, bine aerisite. Masinariile mari si grele, precum seceratorile, taseaza pamantul umed, transformandu-l intr-o masa uniforma, aproape impenetrabila - proces numit compactare.
Radacinile nu pot penetra pamantul compactat; apa nu se poate scurge in sol, ramanand la suprafata si provocand eroziune. Si intrucat compactarea se poate produce la adancime in sol, procesul de refacere poate dura decenii. Companiile de echipamente agricole, constiente de problema, isi doteaza masinariile cu pneuri uriase, pentru a distribui sarcina pe o arie cat mai mare.
Iar fermierii folosesc navigarea prin satelit pentru a limita accesul vehiculelor la rute bine stabilite, lasand neatins restul solului. Si totusi acest gen de compactare ramane o mare problema - cel putin in tarile cu fermieri care isi permit seceratori de 400.000 de dolari.
Din nefericire, compactarea e doar un element relativ neinsemnat in mozaicul de probleme interdependente ce afecteaza solurile de pe planeta. In tarile aflate in curs de dezvoltare, suprafete mult mai mari de teren arabil se pierd din pricina eroziunii si desertificarii provocate de om, afectand in mod direct vietile a 250 de milioane de oameni.
In primul – si inca cel mai cuprinzator – studiu al proastei gestionari a solului la nivel global, oamenii de stiinta de la Centrul International de Referinta si Informatii despre Sol (ISRIC), din Olanda, estimau in 1991 ca omenirea a degradat aproape 20 de milioane de kilometri patrati de teren. Specia noastra, cu alte cuvinte, distruge cu repeziciune o zona de marimea Statelor Unite si a Canadei la un loc.
