Cerul celor mai multe orase s-a golit de stele.
Text: Verlyn Klinkenborg
Daca oamenii s-ar simti cu adevarat in largul lor la lumina lunii si a stelelor, am ramane bucurosi in intuneric, iar lumea de la miezul noptii ne-ar fi la fel de vizibila cum este pentru atatea vietati nocturne de pe planeta. Dar noi suntem creaturi diurne, cu ochi adaptati la viata in lumina soarelui. Aceasta este una dintre realitatile evolutiei, chiar daca in general nu ne consideram fiinte diurne, asa cum nu ne consideram nici primate sau mamifere sau pamanteni. Totusi acesta este singurul mod de a explica ce i-am facut noptii: am aranjat-o dupa nevoile noastre, umpland-o cu lumina.
Acest tip de inginerie nu difera prea mult de indiguirea unui rau. Beneficiile sale aduc consecint e - numite poluare luminoasa -, ale caror efecte oamenii de stiinta abia acum incep sa le studieze. Poluarea luminoasa este in mare parte rezultatul unor greseli de proiectare a iluminatului, care permit luminii artificiale sa straluceasca in afara si in sus, spre cer, in loc sa se concentreze in jos.
Un prost design al luminii dilueaza intunericul noptii si modifica radical nivelurile de lumina - si ritmurile luminii - la care s-au adaptat multe forme de viata, inclusiv noi. Oriunde lumina artificiala patrunde in lumea naturala, sunt afectate diferite aspecte ale vietii - migratia, reproducerea, hranirea. In cea mai mare parte a istoriei umane, expresia "poluare luminoasa" nu ar fi avut niciun sens.
Imaginati-va ca va indreptati spre Londra intr-o noapte cu luna de pe la 1800, cand acesta era cel mai populat oras din lume. Aproape un milion de oameni traiau acolo descurcandu-se, cum au facut intotdeauna, cu lumanari si opaite si torte si felinare. Doar cateva case erau iluminate cu gaz si avea sa mai dureze inca sapte ani pana la aparitia lampilor cu gaz pe strazi si in piete. De la cativa kilometri distanta, ai fi putut mai curand sa mirosi Londra, decat sa-i zaresti palidul licar colectiv.
Acum, majoritatea oamenilor traiesc sub cupole intersectate de lumina reflectata, refractata, de raze imprastiate provenite din orase si suburbii supraluminate, de la autostrazi si fabrici inundate de lumina. Pe aproape tot timpul noptii, Europa este o nebuloasa de lumina, ca si cea mai mare parte a Statelor Unite si intreaga Japonie.
In Atlanticul de Sud, stralucirea unei singure flote de pescuit - calamarii sunt momiti cu lampi cu halogen - poate fi vazuta din spatiu, arzand mai puternic decat Buenos Aires sau Rio de Janeiro. In majoritatea oraselor, cerul arata de parca ar fi fost golit de stele si umplut cu o pacla care oglindeste frica noastra de intuneric si seamana cu stralucirea urbana a unei antiutopii SF.
Si totusi deasupra palidului tavan al orasului se intinde restul universului, complet neafectat de lumina pe care o irosim – o mare stralucitoare de stele si planete si galaxii, sclipind in intunericul aparent infinit. Am aprins noaptea ca si cand ar fi fost o tara nelocuita, cand de fapt nimic nu ar putea fi mai departe de adevar. Numai printre mamifere, numarul de specii nocturne este uimitor.
