Revista National Geographic: Sa avem grija de planeta!

Se estimează că până în 2045 populaţia lumii va atinge nouă miliarde de oameni. Va face faţă planeta?

Pentru că anul acesta vom ajunge la şapte miliarde de locuitori pe planetă, e timpul să facem bilanţul. În următoarele decenii, deşi rata natalităţii e în scădere, populaţia va continua să crească – în special în ţările sărace. Dacă miliardele de oameni care doresc să scape de sărăcie urmează calea deschisă de cei din ţările bogate, vor pune şi ei la grea încercare resursele planetei. Cât va creşte populaţia, de fapt? Cum va arăta planeta în 2045? Pe tot parcursul anului vă vom oferi o serie de articole aprofundate pe aceste teme. Răspunsurile vor depinde de deciziile fiecăruia dintre noi.

Era în toamna anului 1677, la Delft, când Antoni van Leeuwenhoek – un comerciant de textile despre care se spune că i-a servit drept model lui Vermeer pentru bărbatul pletos din tablourile „Astronomul“ şi „Geograful“ – s-a oprit brusc din ceea ce făcea cu soţia lui şi s-a repezit la masa de lucru. Ocupaţia lui Leeuwenhoek erau textilele, dar pasiunea lui era microscopia.
Avusese deja cinci copii cu prima soţie (deşi patru muriseră de mici), iar mintea nu-i stătea la procreare. „Înainte ca inima să-mi fi bătut de şase ori“ – avea el să scrie ulterior Societăţii Regale din Londra –, Leeuwenhoek îşi examina sămânţa perisabilă printr-o lupă minusculă. Lentila, nu mai mare decât o picătură de ploaie, mărea obiectele de sute de ori. Leeuwenhoek o făcuse el însuşi; nimeni nu mai avea una atât de puternică. Savanţii londonezi încă încercau să verifice afirmaţia anterioară a lui Leeuwenhoek, cum că nişte nevăzute „animalcule“ trăiau cu milioanele într-o singură picătură din apele lacurilor şi chiar din vinul franţuzesc. Acum, el avea de făcut o comunicare ceva mai delicată: sperma umană conţinea şi ea animalcule. „Uneori peste o mie – scria el –, într-o cantitate de material cât un grăunte de nisip.“ Apăsându-şi lupa pe ochi ca un bijutier, Leeuwenhoek şi-a privit propriile animalcule înotând cu cozile lor lungi.
De-atunci, Leeuwenhoek a devenit cam obsedat. Deşi micul său vizor îi oferea acces privilegiat la un nemaivăzut univers microscopic, el petrecea foarte mult timp privind la ceea ce acum numim spermatozoizi. În mod ciudat, lap- ţii pe care i-a scos într-o zi de la un cod i-au dat ideea de a estima, aproape în joacă, numărul oamenilor care ar putea trăi pe Pământ.

Pe atunci, nimeni n-avea habar de aşa ceva: existau puţine recensăminte. Leeuwenhoek a început prin a estima că în Olanda locuiau circa un milion de oameni. Folosind hărţi şi geometria sferică, el a calculat că zonele de uscat locuite ale Pământului erau de 13.385 de ori mai mari decât Olanda. Era greu de crezut că întreaga planetă e la fel de dens populată ca Olanda, care părea aglomerată chiar şi atunci. Aşadar – a conchis Leeuwenhoek triumfător –, nu puteau exista mai mult de 13.385 de miliarde de oameni pe Pământ – un număr chiar mic, comparativ cu cele 150 de miliarde de celule spermatice ale unui singur cod! Acest mic calcul distractiv – scrie biologul Joel Cohen, specialist în studiul populaţiei, în cartea sa Câţi oameni poate găzdui Pământul? – a fost probabil prima încercare de a oferi un răspuns cantitativ la o întrebare devenită mult mai presantă azi decât în secolul al XVII-lea. Astăzi, majoritatea răspunsurilor sunt departe de a fi distractive.
Istoricii estimează acum că pe vremea lui Leeuwenhoek existau doar în jur de o jumătate de miliard de oameni pe Pământ. După o evoluţie foarte lentă timp de milenii, numărul tocmai începea să crească semnificativ. Un secol şi jumătate mai târziu, când un alt om de ştiinţă descoperea ovulul uman, populaţia lumii se dublase, depăşind miliardul. După încă un veac, pe la 1930, se dublase din nou, la două miliarde. De atunci, acceleraţia a fost incredibilă. Înainte de secolul al XX-lea, nimeni nu fusese martor la dublarea populaţiei umane, dar astăzi există oameni care au văzut-o triplându-se. Potrivit Diviziei pentru Populaţie a ONU, pe la finele lui 2011 vom fi şapte miliarde.
Iar explozia, deşi a încetinit, e departe de a se fi încheiat. Nu doar că oamenii trăiesc mai mult, dar în lume sunt atâtea femei aflate în perioada fertilă – 1,8 miliarde –, încât populaţia mondială va continua să crească cel puţin câteva decenii, chiar dacă fiecare femeie are mai puţini copii decât ar fi avut cu o generaţie în urmă. Până în 2050, populaţia ar putea ajunge la 10,5 miliarde sau s-ar putea opri la opt – iar diferenţa ar fi de un copil la fiecare femeie. Demografii ONU consideră că estimarea cea mai bună e cea medie: populaţia ar putea atinge nouă miliarde în 2045. Numărul va depinde de alegerea pe care o vor face cuplurile atunci când se implică în cel mai intim dintre actele umane, cel pe care Leeuwenhoek l-a întrerupt atât de nepăsător de dragul ştiinţei.
E greu să nu te alarmezi când populaţia sporeşte cu circa 80 de milioane anual. În timpul acesta, apele freatice sunt în scădere, solul se erodează, gheţarii se topesc, iar rezervele de peşte sunt pe ducă. Aproape un miliard de oameni suferă zilnic de foame. Peste decenii vor fi, probabil, două miliarde de guri în plus de hrănit, majoritatea în ţările sărace. Vor exista miliarde de persoane care vor dori, şi pe bună dreptate, să scape de sărăcie. Dacă urmează calea deschisă de ţările bogate – tăierea pădurilor, folosirea cărbunelui şi a petrolului, împrăştierea neîngrădită a îngrăşămintelor şi pesticidelor –, şi ei vor pune la grea încercare resursele naturale ale planetei. Oare cum vor sta lucrurile?

Text: Robert Kunzig

Vezi articolul complet în revistă.