| Cuprins |
|---|
| Acoperisuri verzi |
| 1 |
| 2 |
| Toate paginile |
Desigur... oamenii construiesc altfel. Ei sapa in pamant, ridica structura propriu-zisa si ii pun un acoperis rezistent la ploi, de obicei prea putin memorabil. Iti vine sa spui ca intinderile de acoperisuri din orasele lumii reprezinta un desert creat de om, numai ca un desert este un habitat viu. Adevarul este mai suparator. Peisajul urban al acoperisurilor seamana mai degraba cu iadul – un loc mort, cu suprafete bituminoase, contraste violente de temperatura, vanturi aspre si aversiune fata de apa.
Insa daca iesi pe acoperisul Bibliotecii Publice din Vancouver, in Library Square – la noua etaje deasupra centrului orasului –, te trezesti nu intr-un pustiu asfaltat, ci in prerie. Siruri unduitoare de iarba se astern pe acoperis, plantate nu in rasadnite sau ghivece, ci intr-un amestec special de soluri, direct pe acoperis.
E o adevarata pajiste în vazduh. Gradina, de 1.850 m patrati – creata in 1995 de peisagista Cornelia H. Oberlander –, ar fi destul de neobisnuita si la nivelul solului. Dar deasupra orasului Vancouver, efectul e aproape naucitor. De obicei, in orase urci pe acoperisuri pentru a admira perspectiva. Insa pe acoperisul bibliotecii am senzatia ca ma aflu pe perspectiva – acest neasteptat desis de ierburi verzi, albastre si maronii in marea de sticla, otel si beton.
Acoperisurile vii nu sunt o noutate. Erau ceva obisnuit la casele de pamant din preria americana, iar cele inierbate pot fi inca intalnite la casele si surile de lemn din Europa de Nord. Dar in ultimele decenii, arhitecti, constructori si proiectanti urbani din toata lumea au inceput sa apeleze la acoperisurile verzi nu din considerente estetice – o preocupare mai degraba secundara –, ci pentru caracterul lor practic, pentru capacitatea de a atenua extremele de mediu specifice acoperisurilor conventionale.
In cealalta parte a orasului, Centrul de Conferint e din Vancouver este pe cale sa capete un acoperis viu. Chiar vizavi, pe acoperisul Hotelului Fairmont Waterfront, se afla gradina de legume a unui maestru bucatar. Altundeva in oras, acoperisuri verzi se inalta in satul olimpic construit pentru Olimpiada de Iarna din 2010. A te afla pe un acoperis verde in Vancouver – sau Chicago, Stuttgart, Singapore ori Tokio – inseamna a vedea cat de diferit ar putea arata orasele noastre vazute de sus si a te intreba: oare pana acum de ce n-am construit asa?
Tehnologia e unul dintre motive. Membranele impermeabile fac mai usoara proiectarea sistemelor de acoperisuri verzi, care capteaza apa pentru irigatii, permit drenarea, sustin solul si rezista la patrunderea radacinilor. In unele locuri, precum Portland, Oregon, constructorii sunt incurajati sa produca acoperisuri vii prin reduceri de taxe si prin alte stimulente. In altele – cum ar fi Germania, Elvetia si Austria – acoperisurile vii sunt obligatorii prin lege daca inclinatia este potrivita.
Si, din ce in ce mai mult, cercetatori precum Maureen Connelly – care conduce un laborator pentru acoperisuri verzi la Institutul de Tehnologie din Columbia Britanica – studiaza beneficiile practice ale acestei solutii, ajutand la cuantificarea performantelor si la masurarea corecta a capacitatii de a reduce scurgerea apelor pluviale, de a spori eficienta energetica si de a îmbunatati ambientul sonor urban. Incep sa existe tot mai multe acoperisuri verzi in lume, fiecare in parte un experiment.
