E sambata dimineata si gunoiul trebuia dus inca de ieri. Intind un sac pe jos in mijlocul bucatariei si, cu un efort de vointa, rastorn galeata.
Mirosul imi face rau si trebuie sa deschid fereastra: caldura, amplificata de sacul de plastic, a grabit descompunerea. Alaturi, insirate langa galeata, stau sticle si PET-uri, pe care le aruncam separat. Nu spre a fi colectate, ci ca sa nu infundam toboganul de la ghena.
Acum, inaintea ochilor mei se afla tot ceea ce familia mea de trei persoane a aruncat pe parcursul unei zile. Nu am un cantar langa mine, caci nu imi propun sa lansez un studio stiintific. Vreau doar sa vad ce arunc.
Cel putin jumatate din gunoiul meu - in care domina pungile de plastic - poate fi reciclat. Iar cealalta jumatate, cu cateva mici exceptii, ar putea fi folosita pentru compost, ingrasamantul natural obtinut prin macerarea resturilor organice. Dar nu am ce face. In cartierul meu de blocuri si case din Bucuresti nu exista un loc unde sa pot arunca sticle sau pungi, separat. Nu am gradina, ca sa-mi produc singura compostul, si nimeni nu colecteaza resturi organice.
Bag totul la loc, intr-un nou sac de plastic, ies pe corridor si ii dau drumul pe tobogan, asa cum am mai facut de mii de ori, ascultand cum coboara cinci etaje si aterizeaza cu o bufnitura in tomberon.
De data asta, stiu insa ca am aruncat bani. Stiu acest lucru pentru ca ultima luna mi-am petrecut-o vizitand gropi de gunoi, firme de salubritate si instalatii de reciclare, incercand sa inteleg care este circuitul resturilor de care ne despartim zilnic fara remuscari. Am ales sa ma ocup doar de deseurile asa-numite "municipale", lasand deoparte masa colosala a deseurilor industriale (71%), pentru ca doar in ceea ce le priveste suntem implicati personal, direct si deliberat. Si de la ele poate incepe revizuirea drastica a mentalitatilor.
Este o dimineata cetoasa si ma aflu la garajul companiei de salubritate care opereaza in cartierul meu, urmatorul pas pe urmele deseurilor pe care le-am lasat la ghena blocului. Dupa cereri si aprobari, il astept pe seful de tura sa ma trimita in misiune cu baietii de la gunoi. Asist la revizia gunoierelor, la alimentarea cu benzina si, in sfarsit, dupa o impartire anevoioasa a echipelor, sunt repartizata in masina lui Cosmin, un sofer profesionist proaspat angajat, care si-a luat si sotia cu el in tura, ca sa vada ce-i face barbatul pe teren.
"Greu e pana te obisnuiesti cu mirosul" - spune veteranul echipei, Gheorghe, care e gunoier de patru ani, dar marturiseste ca si acum mai gaseste cate un container care il da gata. Pentru ca e sambata, nu vom sta pe teren toate cele opt ore, ci vom incarca o singura data masina de doua tone, apoi o vom descarca la groapa. Cei doi operatori lucreaza ca robotii, tarand dupa ei zeci si zeci de tomberoane. Masina, un Mercedes, face restul.
