„Ei bine, George, l-am dat gata şi pe-ăsta!“ se lăudă mîndru Hillary colegului său George Lowe, în timp ce coborau de pe vîrful Everest împreună cu Tenzing, după ce reuşiseră o escaladă pe care alte zece echipe o rataseră.
Marele E
Şi totuşi, nici Hillary, nici Tenzing şi nici conducătorul expediţiei, John Hunt, nu au venit aici pentru a-şi cîştiga o faimă personală. „Nu gloria am căutat-o – scria Hunt despre echipa sa –, cel puţin nu altceva decît gloria obişnuită, dată de triumful omului asupra naturii şi asupra propriilor sale limite.“
În această lună, în care aniversăm 50 de ani de la expediţia engleză din 1953, se aşteaptă ca sute de alpinişti să atace acest munte pe care îl numesc „Marele E“. Unii dintre ei vor plăti pînă la 65.000 $ ca să fie conduşi pe vîrf. Alţii vor veni pentru publicitate, pentru profit sau pentru un loc în cartea recordurilor. Indiferent de motiv, fiecare dintre cei care vor veni va trebui să facă faţă Zonei Morţii, care-i aşteaptă dincolo de 8.000 m, unde supravieţuirea este întotdeauna o problemă. „Există o sută de modalităţi în care poţi pieri pe Everest“, spune Pete Athans, care a ajuns pe vîrf de şapte ori. „Beţia aventurii te face să-ţi ignori şi temerile, şi lipsa de experienţă.“
Cu puţin noroc, mulţi dintre aceştia vor reuşi. Recordul absolut este cel stabilit de 89 de alpinişti într-o singură zi a anului 2001. Doar nebunii vor subestima însă puterea acestui gigant care a secerat pînă acum 175 de vieţi. „E mai bine să urci plin de respect şi de umilinţă“, scria fiul lui Tenzing, Jamling, care a urmat exemplul tatălui său, urcînd vîrful în 1996. „Fiecăruia i se acordă doar o şansă în viaţă de a ajunge sus, pe Everest, şi chiar şi aceea foarte rar şi pentru scurt timp.“
„Cred că la succesul şi, în general, la siguranţa expediţiei noastre au contribuit şi rugăciunile, candelele aprinse şi întîlnirea mea cu lama“ spune Jamling Norgay gînditor. „Mă simt mai evlavios decît eram înainte de ascensiune. Chomolungma a aprins în mine o lumină.“
