Revista National Geographic: Sa avem grija de planeta!

În Yosemite, o nouă generaţie de supercăţărători forţează limitele.

Într-o sâmbătă  senină din septembrie, un tânăr stă agăţat de Half Dome, un perete abrupt de granit înalt de 650 m, din inima văii Râului Yosemite. E singur şi atât de departe de pământ, încât poate doar vulturii l-ar putea zări.
Agăţat doar cu vârfurile degetelor de muchia unei stânci subţire cât o monedă, cu pantofii speciali abia atingând micile proeminenţe ale stâncii, cu Eminem urlându-i în iPod, Alex Honnold experimentează ceva ce nimeni n-a mai încercat până acum: să se caţere pe traseul Regular de pe Faţa Nord-Vestică a lui Half Dome, fără asigurare în coardă. E la mai puţin de 30 m de vârf când se întâmplă ceva potenţial dezastruos: pentru o clipă îşi pierde şi cea mai mică fărâmă de încredere.
Timp de două ore şi 45 de minute, Honnold s-a concentrat total, executând fără cusur, fără vreo ezitare, una după alta, sute de mişcări atletice precise. În escalada solitară fără coardă, care presupune să ai la tine doar un săculeţ cu praf de cretă şi încălţăminte specială pentru stâncă – fără echipamente speciale sau altceva care să te fixeze de stâncă, în afară de propria încredere şi măiestrie –, îndoiala e periculoasă. Dacă vârfurile degetelor lui Honnold nu-l ţin – sau chiar dacă doar crede că nu-l mai ţin –, se va prăbuşi în gol. Acum, când brusc vraja s-a spulberat din cauza epuizării psihice şi a pietrei netede ca sticla din faţa lui, Honnold parcă e paralizat.
„Piciorul meu n-o să stea în veci pe aşa ceva – şi-a spus Honnold, holbându-se la o umflătură lustruită de pe faţa stâncii. Am băgat-o pe mânecă!“

Nu simţise asta cu două zile înainte, când se căţărase rapid pe acelaşi traseu, susţinut în coardă. Escalada mersese atât de bine, încât era convins că putea să încerce fără coardă, în ciuda legendarei dificultăţi a traseului. În 1957, când Half Dome a fost cucerit pentru prima dată, californianului Royal Robbins şi colegilor lui de echipă le-au trebuit cinci zile. Ca să ajungă în vârf, la 1.475 m deasupra fundului văii, au bătut în stâncă vreo sută de pitoane, pene înguste de oţel de care au atârnat corzile – un stil numit „căţărare asistată“. O generaţie mai târziu, în 1976, Art Higbee şi Jim Erickson, din Colorado, s-au căţărat pe Half Dome aproape liber, în 34 de ore, bazându-se numai pe mâinile şi pe picioarele pe care le propteau în fisuri, folosind corzile doar pentru siguranţă. Dacă Honnold ar reuşi să escaladeze liber Half Dome, ar ridica ştacheta incredibil de sus.
Acum, agăţându-se de muchiile de granit, Honnold şovăie. Îşi aplică delicat praf de cretă pe o mână, apoi pe cealaltă, şi-şi potriveşte atent picioarele pe fisurile abia vizibile care-i servesc ca suport. Apoi, deodată, se pune din nou în mişcare, sprijinind picio-rul pe proeminenţa netedă. Rezistă. Întinde mâna către un alt punct de sprijin, crispându-şi degetele pe muchia subţire. După câteva minute, e în vârf.
„Mi-am recăpătat încrederea fiindcă nu aveam de ales – îmi spune Honnold mai târziu, râzând copilăros. M-am mobilizat, am avut încredere în acel punct de sprijin riscant şi m-am eliberat din mica închisoare în care stătusem în tăcere preţ de cinci minute.“
Vestea escaladei lui pe Half Dome fără coardă, în două ore şi 50 de minute, face rapid înconjurul lumii. Căţărătorii sunt uluiţi, iar blogurile fac mare vâlvă. În această zi caldă de toamnă din 2008, puştiul tocilar de 23 de ani, care joacă Scrabble cu mama lui şi locuieşte într-o suburbie din Sacramento, tocmai a stabilit un nou record în cea mai mare dintre ligile mari ale escaladei.

Yosemite făureşte eroi – asta e magia lui. Indiferent de unde vin, din Alpi până în Anzi, toţi căţărătorii care se respectă tânjesc după un pelerinaj în „vale“, să se măsoare cu giganţii ei: El Capitan, o proră de piatră scânteietoare, atât de uriaşă încât pinii-galbeni înalţi de 30 m de la bază par miniaturi; Cathedral Rocks, o fortăreaţă întunecată, care va rămâne pe veci în umbră; şi Half Dome, un măr de granit spintecat în două, cu Faţa de Nord-Vest ce se înalţă ca o invitaţie pentru cei mai îndrăzneţi căţărători ai lumii. Cucerirea lor e un ritual al maturităţii.

Text: Mark Jenkins

(Vezi articolul complet în revistă)