Vântul a cioplit în stâncile de conglomerat plăsmuiri stranii, care nu contenesc să inspire mituri.
Conduşi de Emil Butnaru, geologul-şef al carierei de sulf de la Gura Haitii, urcăm alert spre culmea Muntelui Căliman pentru a fotografia Cei 12 Apostoli, megaliţi vulcanici inspiratori de legende.
Era o cursă contra cronometru, căci subestimasem durata urcuşului, iar acum vedeam cum soarele se îndreaptă implacabil spre amurg, sporind misterul insulelor întunecoase de jepi şi al stâncilor negre şi convulsionate.
Când în sfârşit am păşit printre plăsmuirile cioplite de vânturi în masa aglomeratelor vulcanice, astrul zilei coborâse sub orizont, aruncând raze palide filtrate de nori, ca printre vitraliile unei imense catedrale. Colegul meu Cristi Goran s-a oprit sub stânci, renunţând la examinarea geomorfologică în favoarea unui moment de contemplare şi reculegere. Nu mi-a rămas decât să apăs pe declanşator, înainte ca mantia serii de toamnă să ne învăluie, oameni şi roci, de-a valma.
Tot astfel trebuie să fi simţit păstorii, vânătorii, oamenii munţilor, atunci când în lumina unui amurg întâlneau pe culmile carpatice stânci în formă de zmei, ciuperci, mume ale pădurii încovoiate de promoroacă.
Avem o colecţie de stânci care au dobândit faimă turistică, au inspirat legende vechi sau altele cât se poate de moderne, de care internetul este plin. Unele dintre amintitele plăsmuiri sunt într-adevăr remarcabile, mai ales dacă sunt privite din unghiul potrivit, aşa cum sunt Sfinxul de pe Platoul Bucegilor şi stâncile antropomorfe de pe Vârful Omu.
Arheologii ne conving că nu avem în România stânci cioplite de civilizaţii megalitice, iar geologii şi geografii ne demonstrează cu argumente prozaice că este vorba de sculpturi naturale.
Sculptorul este de obicei vântul. Ca dovadă, cele mai multe plăsmuiri se află pe platouri şi culmi înalte, la cheremul zeului Eol. Dar dau o mână de ajutor şi procesele de dezagregare mecanică prin îngheţ-dezgheţ, cele de şiroire şi eroziune torenţială. Materialul preferat sunt rocile cu structură granulară, formate din elemente iniţial mobile – pietrişuri, nisip, cenuşi şi lapili vulcanici –, prinse apoi într-o matrice care le-a cimentat, dar păstrând totuşi o coeziune mai slabă. Alternanţa de straturi cu durităţi diferite, care sunt şi în mod diferit modelate, contribuie la „plastica“ sculpturilor. Aşadar, vom întâlni „megaliţi“ în munţii alcătuiţi din conglomerate, precum Ceahlăul, Bucegii, Ciucaşul, în culmile conglomeratice din zona Olăneşti-Brezoi, în aglomeratele vulcanice din Călimani şi Maramureş.
Text: Cristian Lasc
(Vezi articolul integral în revistă)
