Marea Neagră, 2003: Bob Ballard nu s-a mai lovit nicicînd de atîtea piedici deodată: acces respins, răspuns nema, visuri irosite, circ mediatic, bani tocaţi, criză de timp în vreme ce, la 300 m adîncime...
De 48 de ore, vasul de cercetare Knorr, lung de 85 de metri, cămin temporar, chiar dacă nu cel mai confortabil, pentru cei 30 de ingineri, oameni de ştiinţă, cercetători, dar şi nelipsiţii prieteni şi finanţatori, stă legat de un ponton în portul Sinop, din nordul Turciei, pentru că lipsa autorizaţiilor de cercetare îl împiedică să-şi continue misiunea. Vasul şi echipajul american au sosit în Marea Neagră ca să studieze epave antice, dar presa locală e destul de sceptică în această privinţă. În timpul zilei, cohorte de jurnalişti se agită în sus şi-n jos pe docurile de piatră, gata să sară cu aparatele de fotografiat şi cu întrebările pe oricine s-ar putea auzi pe punte.
„De ce sînteţi aici de fapt? Căutaţi petrol? Sînteţi într-o misiune militară secretă pentru armata Statelor Unite? Căutaţi Arca lui Noe?“
Sute de localnici, curioşi să vadă cu ochii lor, se plimbă braţ la braţ pe faleză, în plăcutele seri de iulie, ca să se minuneze de nava ticsită de tehnologie superperformantă, care se leagănă în golful istoricei lor cetăţi.
Dar pentru conducătorul expediţiei, Robert D. Ballard, care cheltuieşte 40.000 de dolari pe zi pentru acest proiect şi iroseşte un timp preţios pentru cercetare – după ce a investit milioane în submersibilul teleghidat, o adevărată bijuterie ultimul răcnet, în camerele de luat vederi subacvatice de mare fidelitate şi într-un sistem sofisticat de comunicaţii prin satelit în bandă de înaltă frecvenţă – carnavalul de pe docuri, din fiecare noapte, nu are nimic magic.
„Sîngerăm de moarte – spune el. Suferim de o hemoragie de bani.“
Iar această nouă amînare n-a fost singurul lucru care i-a ţinut în loc în această vară. Itinerarul iniţial al lui Ballard presupunea testarea echipamentului pe o serie de epave greceşti şi bizantine din largul coastelor bulgare şi turceşti, înainte de a trece la două epave vechi de 2.700 de ani, din apele teritoriale ale Egiptului. Dar cîteva săptămîni mai devreme, chiar înainte ca Knorr să plece din portul de reşedinţă, complicaţii ivite în negocierile cu Academia Bulgară de Ştiinţe l-au obligat pe Ballard să abandoneze pentru moment etapa respectivă. Mai tîrziu, cînd expediţia era deja în curs, Ballard avea să primească vestea că nici securitatea egipteană nu i-a dat acordul pentru explorarea epavelor feniciene.
„Cinci ani de muncă şi documentare despre epave s-au făcut praf în cîteva săptămîni“ – spune el, tăind aerul cu braţul.
Pentru Ballard, oceanograf neobosit, în vîrstă de 61 de ani, care a avut ca model exploratori şi alpinişti – „Eu cred în abordarea lui Hillary: urcă muntele şi înfige steagul“, spune el –, diminuarea şanselor de a-şi realiza un vis personal e mai rea decît irosirea fondurilor. Aceasta era vara în care Ballard voia să inaugureze o abordare multidisciplinară, care îmbina arheologia marină cu oceanografia. Planul lui Ballard presupunea ca vehicule teleghidate (ROV) să efectueze excavarea atentă a epavelor aflate la mare adîncime, iar activitatea acestora să fie transmisă în direct, prin satelit, cercetătorilor şi studenţilor de pe ţărm prin Internet2, reţeaua generaţiilor viitoare, care încă nu e accesibilă publicului. Dacă Ballard ar fi fost un om răbdător, n-ar fi realizat nici jumătate din ceea ce a reuşit pînă acum. Dar acum lucrurile chiar sînt exasperante. După ce a adunat fondurile necesare şi a angajat o echipă de ingineri străluciţi, care să îi proiecteze şi să-i construiască echipamente avansate, iată-l legănîndu-se în voia valurilor într-un port turcesc, învins de lipsa unei ştampile oficiale, de pe o hîrtie oficială.
Comentarii
RSS pentru acest articol.