La 4 km în adîncul Atlanticului de Nord, prova, cîndva atît de elegantă, suspină sub rugină. Bob Ballard este convins că nu doar natura distruge cea mai celebră epavă a lumii.
Zona cu rămăşiţe m-a izbit cel mai tare. Pe fund, la 550 km în larg de Newfoundland, cei care au pierit în primele ore ale îngheţatei zile de 15 aprilie 1912 mi-au vorbit din nou.
O ladă de şampanie în care sticlele erau încă nedesfăcute zace pe fundul oceanului – ceea ce aminteşte că Titanicul a fost un palat plutitor al celor bogaţi şi puternici. Lada în care erau sticlele a dispărut de mult, mîncată de moluştele xilofage. Alături de sticle se găseau plăci de faianţă, cu modele în alb şi roşu, provenind probabil dintr-o sală publică. Deodată privirea mi-a fost atrasă de un pantof de femeie, care zăcea răsturnat pe o parte. În apropiere de el se mai găseau trei piepteni mari şi o pereche de pantofi mai mici, care se poate să fi aparţinut unui copilaş. Şi lîngă ei se afla o oglinjoară.
Cum este cu putinţă ca toate aceste obiecte să se găsească la un loc pe fundul mării? Aparţinuse, oare, pantoful mai mare vreunei mame care pieptănase odată părul lung al fiicei sale? Cum arăta chipul fetei care poate s-a privit cîndva în această oglindă? Puţin mai încolo se aflau alţi pantofi: o pereche ai unei tinere fete şi, aproape, o altă pereche, lîngă ceea ce mi s-a părut a fi pelerina unui marinar. O pereche de pantofi nu poate să cadă 3.800 de metri şi să ajungă aşa pe fund. Doar dacă au „călătorit“ împreună.
Sînt 19 ani de cînd am descoperit Titanicul, pe atunci făcînd parte dintr-o echipă franco-americană. Mă întorsesem să văd cum se schimbase epava. Ştiam că RMS Titanic, Inc., o companie privată de recuperare, a organizat multe scufundări la epavă, aducînd la suprafaţă, în mod legal, mii de obiecte din ceea ce eu consider a fi un mormînt sacru.
Celebrul regizor hollywoodian James Cameron, dar şi mulţi alţii au fost aduşi la epavă de submarine ruseşti, care nici ei n-au încălcat nici o lege, doar s-au ciocnit, se spune, de corpul epavei.
Vase de croazieră se învîrteau deasupra epavei, în timp ce RMS Titanic, Inc. încerca să aducă la suprafaţă o bucată din transatlantic. O companie producătoare de bere a sponsorizat un concurs pentru recuperatorii sticlelor de bere. Iar un cuplu new-yorkez a coborît cam brutal cu un submersibil pe prova Titanicului, ca să se căsătorească.
Totul era un adevărat circ – exact ceea ce sperasem întotdeauna să nu se întîmple. I-am îndemnat şi pe alţii să trateze cu aceeaşi demnitate rămăşiţele Titanicului, ca în cazul vasului de luptă Arizona, scufundat la Pearl Harbour. În schimb, ei l-au transformat într-un spectacol grotesc, de bîlci.
Ca şi cum lucrurile nu ar fi fost şi aşa destul de grave, se spune că unele dintre aceste „vizite“ au afectat Titanicul. Ca să mă dumiresc singur, l-am cooptat în echipă şi pe căpitanul Craig McLean, director pentru explorarea oceanului la Administraţia Naţională pentru Ocean şi Atmosferă (NOAA), pentru cosponsorizarea unei expediţii.
