Exploratorii pesterilor din Mexic se confrunta cu conditii extreme si descopera frumuseti extraordinare.
Text: Neil Shea
In bodega aproape pustie dintr-un oras intunecos din desert, betivul cel scund incearca sa vanda ceva. Alaturi de el, pe masa de biliard, se afla o bucata de roca groasa de vreo 40 cm. Zeci de cristale purpurii si albe ies din ea precum niste cioburi de sticla. "Ea a ta pentru 300 $ - spune el. Nu? O suta. Un chilipir!"
Ceilalti patru sau cinci clienti privesc pe deasupra berilor, intrebandu-se: sa-si scoata si ei la vanzare cristalele? Praf de roca pe postavul verde, balade cu cowboy la tonomat. Deasupra barului, un anunt: "Happy Hour: 8 a.m. - 9 p.m." Aceasta regiune indepartata din nordul Mexicului, aflata cam la o ora si ceva la sud de Chihuahua, e celebra pentru cristalele ei, iar salariile de la mina locala de plumb si argint, unde lucreaza aproape toata lumea, sunt suficient de proaste pentru a incuraja piata neagra.
"Treizeci de dolari". Se apleaca spre mine. "Zece". E greu sa-l iei in serios. Ceva mai devreme, intr-o pestera aflata cu mult sub nivelul barului, ma tarasem printre cele mai mari cristale din lume, o padure de cristale, late si groase, unele mai lungi de zece metri si vechi de o jumatate de milion de ani. Atat de limpezi, de luminoase, ca pareau de pe alta lume. Ele faceau ca floarea de mina de pe masa de biliard sa para la fel de neinteresanta ca un prespapier. Nimic nu se compara cu gigantii gasiti in Cueva de los Cristales, sau Pestera Cristalelor.
Pestera calcaroasa si stralucitoarele prisme au fost descoperite in anul 2000 de doi frati ce sapau la aproape 300 de metri sub pamant in mina Naica, una dintre cele mai productive din Mexic, care furnizeaza anual tone de plumb si argint. Cei doi frati au fost uimiti de descoperirea lor, dar existau precedente. Procesele geologice aflate la originea zacamintelor de plumb si argint ofera si materia bruta pentru cristale, iar la Naica minerii dadusera si inainte peste caverne cu cristale impresionante, desi mult mai mici.
Dar pe masura ce vestea descoperirii cristalelor masive s-a raspandit, intrebarea care ii framanta pe oamenii de stiinta era: cum au reusit sa creasca atat de mari?
Iti trebuie 20 de minute ca sa ajungi la gura pesterii cu microbuzul, printr-o galerie de mina serpuita. Din plafonul masinii coboara un ecran pe care se vad videoclipuri cu Michael Jackson, o facilitate menita sa-i distreze pe vizitatori pe masura ce se afunda in intuneric si caldura.
In multe pesteri si mine, temperatura ramane constanta si racoroasa, dar mina Naica se infierbanta odata cu adancimea, intrucat e situata deasupra unei insertii de magma aflate la un kilometru si jumatate sub suprafata. Chiar in pestera, temperatura sare la 44 de grade Celsius, cu o umiditate de 90-100% – suficient de cald pentru ca fiecare vizita sa prezinte riscul unui soc hipertermic.
