Revista National Geographic: Sa avem grija de planeta!

Dr. Jean Clottes este unul dintre cei mai reputaţi specialişti în preistorie şi artă paleolitică rupestră din lume. S-a născut în 1933 în zona de sud a Franţei, care conţine unele dintre cele mai remarcabile situri preistorice. A început să studieze peşterile pictate din 1971 în Franţa, Spania, Africa, publicând peste 300 de articole ştiinţifice şi 20 de cărţi. A fost director al Institutului de Arheologie Preistorică şi inspector general pentru arheologie al Ministerului Culturii din Franţa. Pe baza bogatei experienţe de teren, a abordat problema complexă şi controversată a semnificaţiei artei rupestre în contextul social şi psihologic al comunităţilor primitive.

Descoperirea picturilor rupestre a deschis un capitol nou în istoria culturii, dar a adus şi date noi privind mediul geografic şi viaţa oamenilor preistorici. Ce progrese recente s-au făcut în acest domeniu?

S-a îmbogăţit câmpul nostru de observaţie prin descoperirea altor peşteri cu manifestări ale artei paleolitice. Acum două decenii, scafandrul Henri Cosquer a găsit în Mediterană, lângă Marsilia, o intrare de peşteră aflată la 37 de metri adâncime. Explorând-o, el a ieşit într-o galerie plină de remarcabile picturi. Peştera Cosquer, care a produs o mare emoţie în rândul tuturor  specialiştilor, era atât de extraordinară, încât unii sceptici au pus la îndoială autenticitatea ei. După numai trei ani, în 1994, în Ardeche, trei speologi, în frunte cu Jean-Marie Chauvet, au lărgit o strâmtoare, dincolo de care se afl a o altă cavitate pictată, excepţională.

Peştera Chauvet a produs şi mai mari surprize. Am studiat timp de mai mulţi ani aceste două peşteri. Inventarul lor e remarcabil şi aduce multe elemente noi. Pe de altă parte, perfecţionarea metodelor de datare ne-a permis să precizăm perioadele în care au fost făcute. Recent, prin calibrarea metodei de datare cu carbon, s-au făcut corecţii care au „îmbătrânit“ desenele cu circa 10%. De pildă, picturile din prima generaţie din Chauvet, considerate iniţial a avea circa 32.000 de ani, au de fapt aproape 36.000. Metoda carbonului este foarte bună, dar acoperă numai o perioadă de până la 50.000 de ani. Pe de altă parte, nu avem întotdeauna tăciuni rămaşi de la torţe, cărbunele folosit la desen, sau alte materii organice care se pretează la această metodă.

După cum nu putem data ocrul şi hematitul pe care preistoricii îl foloseau deseori ca pigment pentru culorile calde. În asemenea cazuri, ne poate scoate din încurcătură cercetarea geologică şi arheologică a întregului context, iar alte tipuri de analize izotopice pot aduce informaţii suplimentare: o stalagmită care creşte peste un os sau un opaiţ se poate data prin metoda uraniu/toriu, iar izotopii dintr-un dinte ne pot preciza tipul de hrană pe care o consuma proprietarul său.