Galerii foto - Războiul oaselor
oase1 - Cotrobăind prin recolta de fosile a unui ţăran dintr-un sat din Mongolia Interioară, dl. Y caută ceva ce ar putea fi vîndut.
Foto: Mark Leong
oase1
oase2 - Totul e de vînzare în Muzeul Paleontologic de la Lingyuan, unde un grup de clienţi bogaţi cîntăresc din ochi marfa, în căutarea – spun ei – a unui „cadou pentru un prieten“.
Foto: Lynn Johnson
oase2
oase3 - Modelul de 6 metri al unui Allosaurus se îndreaptă spre o casă de licitaţii din Manhattan. „Avem acum o piaţă fierbinte“ – spune Roby Braun, de la Cycad Productions, care poate primi pentru sculpturile sale 50.000 $ de la muzeele avide de orice e legat de dinozauri – inclusiv oasele lor.
Foto: Mark Leong
oase3
oase4 - Iodor Şidlovski şi Mike Triebold nu se cunosc, n-au nici în clin, nici în mînecă unul cu altul, însă împărtăşesc aceeaşi vie pasiune pentru animalele demult moarte şi îngropate. În fiecare vară, Şidlovski pune la cale un safari cu bărbaţi, autobuze, camioane, amfibii, avioane, elicoptere şi şalupe, într-o călătorie aventuroasă în tundra din nord-estul Siberiei. Profitînd de lungile zile arctice, el şi echipa sa îşi petrec săptămîni în şir dezgropînd oasele şi defensele unor mamuţi lînoşi – acei strămoşi greoi ai elefanţilor de azi, care colindau, pînă în urmă cu circa 10.000 de ani, stepele îngheţate, alături de propriii noştri strămoşi, încotoşmănaţi şi ei în blănuri. Cele mai valoroase descoperiri sînt restaurate de el (folosind chituri şi lacuri auto) şi asamblate ca schelete complete. Din oasele şi fildeşii de calitate mai slabă, el sculptează piese de şah şi bibelouri.
Foto: Lynn Johnson
oase4
oase5 - În timpul zilei, Rick Hebdon şi Tanya Hester îşi folosesc camera de motel pentru a-şi expune fosilele de peşti – doar o mică faţetă a Expoziţiei de geme şi minerale, din Tucson. „E imensă – spune Rick. Centrul de conferinţe şi motelurile sînt pline ochi. Se stă chiar şi în corturi.“
Foto: Lynn Johnson
oase5
oase6 - La Expoziţia de geme şi minerale, din Tucson, Mark Norell, curator la Muzeul American de Istorie Naturală, examinează o fosilă de crocodil. „Colecţionarii autorizaţi au avut întotdeauna un rol pozitiv în paleontologie“ – spune el.
Foto: Lynn Johnson
oase6
oase8 - Said Moutaouakil şi Mohamed Dahbi sapă după dinţi de rechin, într-o carieră de fosfaţi de lîngă Khouribga. „Cîndva, credeam că fosilele sînt sacre, că n-ar trebui vîndute precum covoarele sau curmalele“ – spune un funcţionar de la Ministerul Energiei şi Minelor din Maroc. Cei aproximativ 50.000 de marocani săraci ale căror vieţi depind de acest comerţ l-au făcut să-şi schimbe părerea.
Foto: Lynn Johnson
oase8
oase9 - Hraa Aitkhuya jeleşte moartea soţului său, un căutător de fosile marocan, tată a 6 copii, care a murit atunci cînd un mal s-a prăbuşit peste el în timp ce săpa după trilobiţi.
Foto: Lynn Johnson
oase9
oase10 - Ajungînd în satul siberian Andriuşkino, Şidlovski este întîmpinat de copii stînd pe sănii pline cu oase şi defense, pe care îi plăteşte cu bani-gheaţă, snowmobile, bărci şi motoare ataşabile.
Foto: Lynn Johnson
oase10
oase11 - În altă zi, oamenii săi transportă o încărcătură de fosile în aval pe Fluviul Kolîma, pe care le transferă apoi pe o şalupă mai mare.
Foto: Lynn Johnson
oase11
oase12 - Douăzeci de minute mai tîrziu, forţele locale de ordine s-au urcat la bord şi l-au acuzat pe Şidlovski de braconaj de fosile dintr-un parc naţional. Discutînd, negociind, el le-a promis acestora că le aduce cadouri, ba chiar că-i va angaja. Au urmat o pauză... apoi zîmbete şi strîngeri de mînă tuturor.
Foto: Lynn Johnson
oase12
oase13 - Împreună cu fosilele sale, şi fără nici o amendă, Şidlovski s-a îndreptat spre casă, la Moscova, unde-şi depozitează marfa. „Este viaţa mea, dragostea mea, pasiunea mea – spune Şidlovski. Şi mă mai şi îmbogăţeşte!“.
Foto: Lynn Johnson
oase13
oase14 - Viitor cow-boy, micul Bridger Kimber, în vîrstă de 3 ani, plimbă un dinozaur la Eden, Wyoming. „Ai crede că mărimea unor astfel de creaturi îi va speria pe copii – spune tatăl său –, dar ei sînt pur şi simplu fascinaţi.“ La fel sînt şi numeroşii pasionaţi de fosile, ademeniţi de misterele extincţiilor, de fiorul căutării sau de imboldul de a deţine o fărîmă de preistorie – ori cel puţin de a face un ban de pe urma ei. „Sîntem o societate de consum – spune paleontologul Laurie Bryant. Sîntem obişnuiţi să cumpărăm orice ne dorim.“
Foto: Lynn Johnson
oase14
oase15 - Rămînînd toţi într-o afacere de familie, Hussain Bouaazama şi copiii săi caută fosile în apropierea satului lor, din Maroc. „Hussain îşi face o viaţă prosperă – spune Abdullah Aaronson, care-i comercializează fosilele. Casa sa e una din cele mai arătoase din sat, iar el e propriul său stăpîn.“
Foto: Lynn Johnson
oase15
oase16 - Vreţi să cumpăraţi sau să vindeţi fosile în Liaoxi, China? Tipul pe care trebuie să-l găsiţi este domnul Y, oferind aici peşti şi plante fosile. Deşi China interzice particularilor să colecteze şi să vîndă fosilele, regulile locale contrazic adesea legile naţionale. Ambiguitatea produce o groază de bani pentru domnii Y şi periclitează unele dintre cele mai bogate situri fosilifere din lume.
Foto: Lynn Johnson
oase16
oase17 - În Rezervaţia Fosiliferă Lingyuan, braconierii scormonesc nepedepsiţi, infestînd terenul cu resturi de fosile.
Foto: Mark Leong
oase17
oase18 - Cumpără cu un teanc de bancnote o mică fosilă de dinozaur, apoi dispar. Lîngă Chaoyang, copiii trag cu pistoale-jucărie de pe taluzul unui drum, „deminat“ de fosile.
Foto: Mark Leong
oase18
oase19 - „Am deja o defensă de mamut de 4 metri, însă o vreau pe cea mai mare găsită vreodată“ – spune John Wood, un predicator din Texas, care şi-a transformat garajul într-o cameră cu trofee înfăţişînd leoparzi, un jaguar şi un leu. „Eu o numesc grădina zoologică tăcută“ – spune Wood.
Foto: Lynn Johnson
oase19
oase20 - Folosind un dispozitiv GPS pentru a-şi stabili locaţia în Utah, Craig Harmon şi inspectorii de la Biroul de Gospodărire a Terenurilor stabilesc dacă un vînător de fosile a săpat fără aprobare pe un teren public – un delict federal. Fosilele dintr-un teren privat în SUA aparţin proprietarului, care le poate vinde legal.
Foto: Lynn Johnson
oase20
 
Afiseaza 
 
 Comentarii

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 Statistici
 
Categorie
Numarul de imagini publicate in categorie: 19
Numarul de imagini nepublicate in categorie: 0
Categorie vizualizata: 175 x
Cele mai vizualizate imagini in categorie
oase3 - Modelul de 6 metri al unui Allosaurus se îndreaptă spre o casă de licitaţii din Manhattan. „Avem acum o piaţă fierbinte“ – spune Roby Braun, de la Cycad Productions, care poate primi pentru sculpturile sale 50.000 $ de la muzeele avide de orice e legat de dinozauri – inclusiv oasele lor.
Foto: Mark Leong
oase3
Image Detail   94 x
oase4 - Iodor Şidlovski şi Mike Triebold nu se cunosc, n-au nici în clin, nici în mînecă unul cu altul, însă împărtăşesc aceeaşi vie pasiune pentru animalele demult moarte şi îngropate. În fiecare vară, Şidlovski pune la cale un safari cu bărbaţi, autobuze, camioane, amfibii, avioane, elicoptere şi şalupe, într-o călătorie aventuroasă în tundra din nord-estul Siberiei. Profitînd de lungile zile arctice, el şi echipa sa îşi petrec săptămîni în şir dezgropînd oasele şi defensele unor mamuţi lînoşi – acei strămoşi greoi ai elefanţilor de azi, care colindau, pînă în urmă cu circa 10.000 de ani, stepele îngheţate, alături de propriii noştri strămoşi, încotoşmănaţi şi ei în blănuri. Cele mai valoroase descoperiri sînt restaurate de el (folosind chituri şi lacuri auto) şi asamblate ca schelete complete. Din oasele şi fildeşii de calitate mai slabă, el sculptează piese de şah şi bibelouri.
Foto: Lynn Johnson
oase4
Image Detail   84 x
oase5 - În timpul zilei, Rick Hebdon şi Tanya Hester îşi folosesc camera de motel pentru a-şi expune fosilele de peşti – doar o mică faţetă a Expoziţiei de geme şi minerale, din Tucson. „E imensă – spune Rick. Centrul de conferinţe şi motelurile sînt pline ochi. Se stă chiar şi în corturi.“
Foto: Lynn Johnson
oase5
Image Detail   83 x
Cele mai recente imagini adaugate in categorie
oase1 - Cotrobăind prin recolta de fosile a unui ţăran dintr-un sat din Mongolia Interioară, dl. Y caută ceva ce ar putea fi vîndut.
Foto: Mark Leong
oase1
Image Detail   27. 11. 2011
oase2 - Totul e de vînzare în Muzeul Paleontologic de la Lingyuan, unde un grup de clienţi bogaţi cîntăresc din ochi marfa, în căutarea – spun ei – a unui „cadou pentru un prieten“.
Foto: Lynn Johnson
oase2
Image Detail   27. 11. 2011
oase3 - Modelul de 6 metri al unui Allosaurus se îndreaptă spre o casă de licitaţii din Manhattan. „Avem acum o piaţă fierbinte“ – spune Roby Braun, de la Cycad Productions, care poate primi pentru sculpturile sale 50.000 $ de la muzeele avide de orice e legat de dinozauri – inclusiv oasele lor.
Foto: Mark Leong
oase3
Image Detail   27. 11. 2011
 
Powered by Phoca Gallery
Eşti aici: Galerii foto Natura Războiul oaselor