Revista National Geographic: Sa avem grija de planeta!

  • RSS 
  • Urmăreşte-ne pe Facebook! 
  • Urmăreşte-ne pe Twitter!
Ştiinţă - Viaţa cu o stea furtunoasă, Soarele
sun1 - Inima neagră a unei pete solare – cu diametrul cît Terra – şi formaţiunea din jur n-au fost nicicînd fotografiate atît de clar. Imaginile, obţinute cu noul Telescop Solar Suedez, din Las Palmas, se adaugă datelor obţinute de observatoarele terestre şi spaţiale, care au făcut din această perioadă vîrsta de aur a studiului Soarelui. Există un motiv de grabă pentru aceste cercetări: chiar dacă astrul face posibilă viaţa pe Pămînt, izbucnirile lui pot provoca şi mari pagube. Foto: Oddbjørn Engvold, Jun Elin Wiik, Luc Rouppe van der Voort, Institutul de Fizică Teoretică, Universitatea din Oslo. Telescopul Solar Suedez 1-Metru
sun1
sun2 - „Nu e un banal disc alb“ – spune astrofizicianul Bernhard Fleck. SOHO, Observatorul Solar şi Heliosferic lansat de Agenţia Spaţială Europeană şi NASA în anul 1995, a luat această imagine în lungimi de undă ultraviolet extrem, într-un cod de culoare determinat de temperatură, roşu însemnînd zonele cele mai fierbinţi. De ce coroana solară de tip halo, vizibilă de pe Pămînt doar în timpul unei eclipse totale de soare, este de sute sau chiar de mii de ori mai fierbinte decît suprafaţa? Este doar una dintre întrebările care-i ţin pe specialişti cu ochii în soare. Foto: compoziţie digitală după 22 de negative). Observatorul Solar şi Heliosferic – telescopul pentru imagini În ultraviolet extrem (SOHO/EIT), Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi NASA
sun2
sun3 - Magnetism vizibil: aşa s-ar putea numi caracteristicile solare, de la pete pînă la bucle. Buclele pot fi de 10 ori cît Terra (vezi imaginea pentru comparaţie). Energia generată de dinamica buclelor mai mici e probabil sursa misterioasei călduri a coroanei. Gazele supraîncălzite care formează Soarele, în principal H2 şi He, există în stare ionizată numită plasmă. Sub suprafaţa solară, plasma poate mişca liniile cîmpului magnetic. Însă cînd acestea sînt suficient de puternice ca să străpungă suprafaţa, plasma, puternic conductivă, le urmează. Foto: Markus J. Aschwanden, Laboratorul Solar şi de Astrofizică Lockheed Martin (LMSAL). Înregistrare În ultraviolet extrem de pe satelitul NASA „Exploratorul Coronal şi al Regiunii de Tranziţie“ (TRACE)
sun3
sun4 - Mercur s-a aliniat cu Pămîntul şi cu Soarele la 7 mai 2003 , cum face de 12-13 ori într-un secol. Mult mai rar: Venus s-a văzut trecînd, acum o lună, prin faţa Soarelui – prima dată din 1882. În 1769, o trecere similară a lui Venus i-a găsit pe observatorii de pe glob – şi pe căpitanul James Cook, în Tahiti – făcînd măsurători într-un efort conjugat de a afla distanţa Pămînt-Soare. Ei au greşit cu numai trei milioane de km. Soarele se află, în medie, la 150.000.000 km de Terra, iar lumina sa îi străbate în circa 8 minute. Foto: Mats lÖfdahl şi Peter Dettori, Institutul pentru Fizică Solară al Academiei Regale Suedeze de ştiinţe (ISP/RSAS) Telescopul Solar Suedez 1-Metru Steaua noastră şi-a dezvăluit cu încetul secretele. Studiul Soarelui presupune să intri într-o lume extrem de stranie.
sun4
sun5 - Cîmpul magnetic al Soarelui, în mişcare permanentă – la 14.01. 2004. În lungul liniilor deschise, plasma curge, răspîndind „vînt solar“, care umple sistemul.Bate cel mai tare dinspre zonele întunecate, cu magnetism redus, fotografiate în aceeaşi zi. Foto: simulare computerizată: Karel Schrijver şi Marc Derosa, LMSAL; SOHO/EIT, ESA şi NASA
sun5
sun6 - De pe orbita terestră, un nou satelit, Coriolis, foloseşte Sistemul de Reprezentare a Ejecţiei de Masă Solară pentru a obţine o vedere panoramică a cosmosului învecinat. Satelitul are misiunea să detecteze şi să urmărească erupţiile de plasmă potenţial periculoase, ejecţiile coronale de masă, precum cea fotografiată în mai 2003. Foto: Laboratorul de Cercetare al Forţelor Aeriene, Hanscom AFB, Massachusetts. Imagine panoramică compusă; imaginea cme – suprapusă şi cu strălucirea mult mărită.
sun6
sun8 - Bule, de 3 ori cât România, care acoperă suprafaţa Soarelui au fost înregistrate de Telescopul Solar Suedez, care a obţinut primele imagini suficient de clare pentru a dezvălui structurile tridimensional.
sun8
sun7 - Numite granule, celulele de plasmă, cu viaţă scurtă, transportă căldura la suprafaţă prin convecţie, la fel cum fierbe apa într-o oală. Creşterea şi descreşterea granulelor creează unde sonore, care fac ca Soarele să vibreze ca o tobă la fiecare cinci minute. „Ne putem imagina acum natura turbulentă a canioanelor dintre granule“ – spune astrofizicianul Tom Berger.
sun7
sun9 - Observaţiile şi modelările computerizate confirmă teoriile mai vechi: petele luminoase, numite facule, apar la creşterea magnetismului în canioane. Acestea abundă în jurul petelor solare, puternic magnetice. Soarele este mai strălucitor cînd petele solare sînt mai numeroase. „Faculele nu sînt însă pe deplin înţelese – spune Berger. Soarele arată mai complex ca oricînd.“ Foto: GÖRAN Scharmer şi Mats lÖfdahl, ISP/RSAS; ÅKE Nordlund, Institutul de Astronomie, Fizică şi Geofizică „Niels Bohr“, şi Robert Stein, universitatea de stat Michigan; ilustraţie: Kenneth Eward
sun9
sun10 - Pete solare minim. La minimul solar, cîmpul magnetic e mai puternic lîngă poli. Maximul solar apare cînd intensitatea cîmpului creşte lîngă ecuator, declanşînd furtuni care pot afecta Pămîntul. Pînă la următorul minim, o nouă polarizare (albastru) a fost purtată de plasmă prin zona de convecţie. Foto: SOHO/EIT, ESA şi NASA; datele graficului: NASA; modelarea liniilor de cîmp magnetic: Mausumi Dikpati, HAO/NCAR
sun10
sun11 - Pete solar maxim. Activitatea petelor solare variază de la minim la maxim şi înapoi, într-o perioadă medie de 11 ani, deşi poate varia între 8 şi 15 ani. În acest interval, cîmpul magnetic solar principal se inversează. Polul Nord devine Polul Sud, după care, în următorul ciclu, revine la poziţia iniţială. Petele solare se formează cînd fascicule enorme de linii de cîmp magnetic străpung suprafaţa Soarelui şi marchează locurile în care cîmpul magnetic e cel mai puternic. Foto: SOHO/EIT, ESA şi NASA; datele graficului: NASA; modelarea liniilor de cîmp magnetic: Mausumi Dikpati, HAO/NCAR
sun11
sun13 - Pămîntul în linia de foc. Furtuni solareDouă explozii puternice înregistrate au izbucnit în cursul unei furtuni de două săptămîni.Momentul culminant al ciclului petelor solare – maximul solar – seamănă cu sezonul uraganelor de pe Pămînt: condiţiile sînt întrunite pentru mari izbucniri. Cîmpul magnetic al Soarelui atinge un maxim de turbulenţă şi încîlceală a liniilor. Energia se acumulează în liniile magnetice, iar acestea plesnesc şi explodează sub forma unor flame solare care emite radiaţii X cu viteza luminii. Similar, dar cu efecte mult mai dramatice, un nor de plasmă – o ejecţie coronală de masă, sau CME – se propagă în spaţiu cu energia a 200 de miliarde de bombe precum cea de la Hiroshima. Magnetosfera terestră ne protejează de bombardamente solare, însă efectul lor asupra tehnologiei de care depindem poate fi teribil. Exploziile pot întrerupe semnalele radio şi GPS folosite în navigaţie. CME pot scoate din uz sateliţi importanţi pentru comunicaţii, iar şocul lor cosmic poate supraîncărca reţelele electrice, cauzînd mari pene de curent. Sîntem nevoiţi să înţelegem şi să prevedem aceste violente furtuni venite din Soare.
sun13
sun12 - 4 nov: cea mai puternică explozie înregistrată porneşte din aceeaşi pată solară.Un avertisment asupra vremii spaţiale a fost emis la 21 octombrie 2003: „Regiuni intens active se formează pe Soare.“ În următoarele două săptămîni, activarea subită a provocat explozii mari şi CME îndreptate spre Pămînt. Avioanele şi-au reorientat traseele mai spre sud, o mică pană de curent a lovit Suedia, zeci de sateliţi au avut probleme. Cea mai mare salvă spre Pămînt a fost „trasă“ la 28 octombrie: o explozie care s-a apropiat de vîrful graficului înregistrărilor, urmată de o CME foarte rapidă. Dar CME s-a dovedit relativ minoră. Apoi, chiar cînd petele se îndepărtau de Terra, s-a produs salva de adio, cu cea mai mare explozie înregistrată vreodată. Din fericire, atît ea, cît şi ejecţia care i-a urmat de-abia au atins planeta noastră. Furtunile de după un maxim solar (cel mai recent, din 2001) nu sînt neobişnuite. Şi totuşi episodul i-a uimit pe cercetători. Printre sateliţii afectaţi de furtunile din octombrie s-a numărat şi Mars Odyssey. Aflat pe orbita Planetei Roşii, acesta a pierdut un instrument care tocmai terminase de măsurat nivelul radiaţiilor cărora ar trebui să le facă faţă un echipaj trimis pe Marte. Astrofizicianul Pål Brekke ne avertizează: „Dacă oamenii vor dori să iasă în afara magnetosferei, ar trebui să înţelegem vremea spaţială.“ FOTO: SOHO, ESA şi NASA
sun12
sun15 - După 20 de minute, o CME e înregistrată de camera tip „eclipsă artificială“ de pe SOHO.
sun15
sun14 - 2 nov.: într-o poziţie aproape opusă Pămîntului, petele solare continuă să provoace explozii şi CME.
sun14
sun16 - Urmează o CME rapidă, cu un unghi din care aruncă doar o ocheadă Terrei.
sun16
sun17 - Capodopere ale simulării computerizate au jucat un rol important în înţelegerea Soarelui şi în perfecţionarea sateliţilor şi a telescoapelor terestre. Imaginile şi datele primare „arată ce e acolo, nu şi de ce e acolo“, explică astrofizicianul Robert Stein. Descoperirile făcute prin modelări teoretice indică unde ar trebui căutate dovezile fizice. Modelul lui Stein de creştere şi descreştere a curenţilor de convecţie (cu roşu plasma cea mai fierbinte, cu albastru cea mai rece) simulează o suprafaţă cît jumătate din cea a Terrei.
sun17
sun18 - Un experiment conceput de Fausto Cattaneo priveşte chiar sub suprafaţa Soarelui. Filamentele reprezintă cîmpuri magnetice mici. Conform lui Cattaneo, ele pot fi generate de turbulenţa plasmei şi unde Soarele pare liniştit. Foto: Fausto Cattaneo, Universitatea din ChicagoRobert Stein şi Åke Nordlund
sun18
sun19 - Buclelor coronale. Foto: TRACE, NASA ; Boris Gudiksen, ISP, şi Åke Nordlund
sun19
sun20 - Anul trecut, astrofizicienii Boris Gudiksen şi Åke Nordlund au realizat simulări tridimensionale ale buclelor coronale . Un salt făcut în înţelegerea buclelor, simularea lor apropie ziua în care modelările predicţionale asupra activităţii solare se vor mişca la fel de repede precum cele reale. Foto: TRACE, NASA ; Boris Gudiksen, ISP, şi Åke Nordlund
sun20
 
Afiseaza 
 
 Comentarii

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 Statistici
 
Categorie
Numarul de imagini publicate in categorie: 20
Numarul de imagini nepublicate in categorie: 0
Categorie vizualizata: 211 x
Cele mai vizualizate imagini in categorie
sun4 - Mercur s-a aliniat cu Pămîntul şi cu Soarele la 7 mai 2003 , cum face de 12-13 ori într-un secol. Mult mai rar: Venus s-a văzut trecînd, acum o lună, prin faţa Soarelui – prima dată din 1882. În 1769, o trecere similară a lui Venus i-a găsit pe observatorii de pe glob – şi pe căpitanul James Cook, în Tahiti – făcînd măsurători într-un efort conjugat de a afla distanţa Pămînt-Soare. Ei au greşit cu numai trei milioane de km. Soarele se află, în medie, la 150.000.000 km de Terra, iar lumina sa îi străbate în circa 8 minute. Foto: Mats lÖfdahl şi Peter Dettori, Institutul pentru Fizică Solară al Academiei Regale Suedeze de ştiinţe (ISP/RSAS) Telescopul Solar Suedez 1-Metru Steaua noastră şi-a dezvăluit cu încetul secretele. Studiul Soarelui presupune să intri într-o lume extrem de stranie.
sun4
Image Detail   137 x
sun5 - Cîmpul magnetic al Soarelui, în mişcare permanentă – la 14.01. 2004. În lungul liniilor deschise, plasma curge, răspîndind „vînt solar“, care umple sistemul.Bate cel mai tare dinspre zonele întunecate, cu magnetism redus, fotografiate în aceeaşi zi. Foto: simulare computerizată: Karel Schrijver şi Marc Derosa, LMSAL; SOHO/EIT, ESA şi NASA
sun5
Image Detail   133 x
sun8 - Bule, de 3 ori cât România, care acoperă suprafaţa Soarelui au fost înregistrate de Telescopul Solar Suedez, care a obţinut primele imagini suficient de clare pentru a dezvălui structurile tridimensional.
sun8
Image Detail   132 x
Cele mai recente imagini adaugate in categorie
sun1 - Inima neagră a unei pete solare – cu diametrul cît Terra – şi formaţiunea din jur n-au fost nicicînd fotografiate atît de clar. Imaginile, obţinute cu noul Telescop Solar Suedez, din Las Palmas, se adaugă datelor obţinute de observatoarele terestre şi spaţiale, care au făcut din această perioadă vîrsta de aur a studiului Soarelui. Există un motiv de grabă pentru aceste cercetări: chiar dacă astrul face posibilă viaţa pe Pămînt, izbucnirile lui pot provoca şi mari pagube. Foto: Oddbjørn Engvold, Jun Elin Wiik, Luc Rouppe van der Voort, Institutul de Fizică Teoretică, Universitatea din Oslo. Telescopul Solar Suedez 1-Metru
sun1
Image Detail   14. 09. 2011
sun2 - „Nu e un banal disc alb“ – spune astrofizicianul Bernhard Fleck. SOHO, Observatorul Solar şi Heliosferic lansat de Agenţia Spaţială Europeană şi NASA în anul 1995, a luat această imagine în lungimi de undă ultraviolet extrem, într-un cod de culoare determinat de temperatură, roşu însemnînd zonele cele mai fierbinţi. De ce coroana solară de tip halo, vizibilă de pe Pămînt doar în timpul unei eclipse totale de soare, este de sute sau chiar de mii de ori mai fierbinte decît suprafaţa? Este doar una dintre întrebările care-i ţin pe specialişti cu ochii în soare. Foto: compoziţie digitală după 22 de negative). Observatorul Solar şi Heliosferic – telescopul pentru imagini În ultraviolet extrem (SOHO/EIT), Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi NASA
sun2
Image Detail   14. 09. 2011
sun3 - Magnetism vizibil: aşa s-ar putea numi caracteristicile solare, de la pete pînă la bucle. Buclele pot fi de 10 ori cît Terra (vezi imaginea pentru comparaţie). Energia generată de dinamica buclelor mai mici e probabil sursa misterioasei călduri a coroanei. Gazele supraîncălzite care formează Soarele, în principal H2 şi He, există în stare ionizată numită plasmă. Sub suprafaţa solară, plasma poate mişca liniile cîmpului magnetic. Însă cînd acestea sînt suficient de puternice ca să străpungă suprafaţa, plasma, puternic conductivă, le urmează. Foto: Markus J. Aschwanden, Laboratorul Solar şi de Astrofizică Lockheed Martin (LMSAL). Înregistrare În ultraviolet extrem de pe satelitul NASA „Exploratorul Coronal şi al Regiunii de Tranziţie“ (TRACE)
sun3
Image Detail   14. 09. 2011
 
Powered by Phoca Gallery
 

Natura

 

Istorie

 

Explorări

 

Ştiinţă

 

Locuri si oameni

Eşti aici: Galerii foto Ştiinţă Viaţa cu o stea furtunoasă, Soarele