Ştiinţă - Făcînd valuri pe Marte
mars1 - Autoportret. Roverul „Opportunity“, lîngă Craterul Endurance – ca şi geamănul său, „Spirit“, în cealaltă parte a planetei – ar fi trebuit să sucombe anul trecut. Însă ele au continuat să adune dovezi ale existenţei apei în trecut pe Marte.
Foto: NASA/JPL şi Universitatea Cornell
mars1
mars2 - Spirit Asamblate digital, circa 450 de imagini trimise de robot ne oferă această panoramă de aproape 3600 a stîncoaselor Columbia Hills. În spatele dealurilor, cîmpia din Craterul Gusev se întinde pînă la un orizont aflat la circa 80 km depărtare.
Foto: Jim Bell, Cornell; Bob Deen, JPL; NASA
mars2
mars3 - Această panoramă, din 550 de imagini, a Meridiani Planum redă Craterul Eagle, lat de 20 m. Aici se observă dispozitivul de aterizare şi rocile deschise la culoare, care au oferit prima dovadă concludentă a existenţei apei pe Marte.
Foto: Jim Bell, Cornell; Bob Deen, JPL; NASA
mars3
mars4 - Date în infraroşu culese de pe orbită ne arată o regiune cu cristale de hematit, un mineral care indică unde s-ar putea găsi apă (cu roşu, concentraţiile maxime). Zona prevăzută pentru aterizarea lui „Opportunity“ a avut o lungime de circa 80 km.
Foto: Noel Gorelick şi Chris Edwards, Universitatea de Stat Arizona
mars4
mars5 - O privire mai apropiată a zonei de aterizare ne dezvăluie micul crater în care s-a oprit „Opportunity“.
Foto: NASA/JPL şi Malin Space Science Systems (MSSS)
mars5
mars6 - Linia roşie, generată de computer pe un mozaic de imagini de la camera lui „Opportunity“ în cursul coborîrii, marchează traiectoria şi săriturile acestuia pînă în Craterul Eagle, cu o lăţime de 20 m.
Foto: Andrew Johnson, JPL; NASA
mars6
mars7 - La două săptămîni după aterizare, o imagine de pe orbită arată că vehiculul s-a detaşat de dispozitivul său de aterizare în Craterul Eagle.
Foto: NASA/JPL şi MSSS
mars7
mars8 - La 10 m de „Opportunity“, un afloriment din peretele Craterului Eagle prezintă o stratificaţie similară cu cea observată la rocile depuse pe fundul apelor de pe Pămînt. Pătratul ruginiu pune în evidenţă un bolovan denumit Stone Mountain.
Foto: NASA/JPL şi Cornell
mars8
mars9 - Un detaliu al lui Stone Mountain dezvăluie o zonă (arătată în gri) cu hematit – un mineral bogat în fier care se poate forma în apă.
Foto: NASA/JPL şi Cornell
mars9
mars10 - Camera microscopică a lui „Opportunity“ înregistrează o sferă de hematit, sau „afină“, erodată din rocă. Baza stîncii era presărată cu afine – produs al acţiunii apelor.
Foto: Ken Herkenhoff, USGS; NASA/JPL; Cornell.
mars10
mars11 - Imagini orbitale urmăresc prezenţa apei pe Marte. Staţia orbitală europeană Mars Express a trimis imagini ale stratelor de gheaţă de lîngă Polul Nord.
Foto: Gerhard Neukum şi Stephen Van Gasselt, Universitatea Liberă Berlin; Agenţia Spaţială Europeană; Centrul Aerospaţial German.
mars11
mars12 - Mars Global Surveyor, de la NASA, a descoperit o formaţiune de sedimente, lată de 13 km, formată de un vechi rîu marţian la vărsarea într-un lac.
Foto: MSSS şi NASA/JPL
mars12
mars13 - Ce urmează? În luna decembrie, „Opportunity“ a ajuns la resturile scutului său termic, în centru şi stînga. În dreapta, un crater s-a format în locul în care scutul a izbit solul după ce a fost ejectat la mare altitudine. Între timp, „Spirit“ urca pe Columbia Hills. Ambele vehicule erau într-o formă grozavă, avînd în vedere vîrsta lor.
Foto: Jim Bell, Cornell; NASA/JPL.
mars13
mars14 - Stratele de rocă pe care „Spirit“ le-a găsit în Columbia Hills.
Foto: Juan M. Sanchez şi Jose L. De Lope
mars14
mars15 - Sedimentele vechi de 270 de milioane de ani dintr-un afloriment din Kansas.
Foto: Cary Wolinsky (Kansas, Australia, Utah)
mars15
mars16 - Lacurile sărate efemere din vestul Australiei ar putea să semene cu apele din trecutul marţian.
Foto: Cary Wolinsky
mars16
mars17 - Marile bile de oxizi de fier din dealurile de gresie din Utah s-au format în rocă îmbibată cu apă, la fel cum trebuie să se fi întîmplat şi cu micile sfere văzute de „Opportunity“ (imaginea în alb-negru).
Foto: Cary Wolinsky
mars17
mars18 - ...şi în trecut? Cu circa 4 miliarde de ani în urmă, vulcanii emanau gaze, formînd o atmosferă mai densă şi mai caldă. Cele două vehicule au descoperit că apa sărată şi acidă forma lacuri şi, posibil, chiar un bazin de mărimea Mării Negre.
Foto: Echipa ştiinţifică Mars Orbiter Laser Altimeter (MOLA) (Marte în trecut)
mars18
mars19 - Marte acum... În această lume îngheţată şi prăfoasă, apa rămîne aproape în permanenţă îngheţată – în calotele polare, ca nori de cristale de gheaţă în atmosfera rarefiată şi, posibil, în vaste depozite din subteran. Foto: Kees Veenenbos.
Surse: Mario Rossi, Space-Graphics (Marte acum)
mars19
mars20 - „Opportunity“ (dreapta) şi „Spirit“ au înălţimi de 1,5 m, sînt echipate cu panouri solare, aparate foto, radiouri şi un braţ mecanic, încărcat cu mai multe instrumente. Ele au aterizat lîngă ecuatorul marţian, fiecare pe o altă parte a planetei.
Foto: Noel Gorelick şi Chris Edwards, universitatea de stat Arizona; NASA/JPL.
mars20
 
Afiseaza 
 
 Comentarii

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 Statistici
 
Categorie
Numarul de imagini publicate in categorie: 20
Numarul de imagini nepublicate in categorie: 0
Categorie vizualizata: 211 x
Cele mai vizualizate imagini in categorie
mars3 - Această panoramă, din 550 de imagini, a Meridiani Planum redă Craterul Eagle, lat de 20 m. Aici se observă dispozitivul de aterizare şi rocile deschise la culoare, care au oferit prima dovadă concludentă a existenţei apei pe Marte.
Foto: Jim Bell, Cornell; Bob Deen, JPL; NASA
mars3
Image Detail   114 x
mars15 - Sedimentele vechi de 270 de milioane de ani dintr-un afloriment din Kansas.
Foto: Cary Wolinsky (Kansas, Australia, Utah)
mars15
Image Detail   113 x
mars17 - Marile bile de oxizi de fier din dealurile de gresie din Utah s-au format în rocă îmbibată cu apă, la fel cum trebuie să se fi întîmplat şi cu micile sfere văzute de „Opportunity“ (imaginea în alb-negru).
Foto: Cary Wolinsky
mars17
Image Detail   112 x
Cele mai recente imagini adaugate in categorie
mars1 - Autoportret. Roverul „Opportunity“, lîngă Craterul Endurance – ca şi geamănul său, „Spirit“, în cealaltă parte a planetei – ar fi trebuit să sucombe anul trecut. Însă ele au continuat să adune dovezi ale existenţei apei în trecut pe Marte.
Foto: NASA/JPL şi Universitatea Cornell
mars1
Image Detail   18. 12. 2011
mars2 - Spirit Asamblate digital, circa 450 de imagini trimise de robot ne oferă această panoramă de aproape 3600 a stîncoaselor Columbia Hills. În spatele dealurilor, cîmpia din Craterul Gusev se întinde pînă la un orizont aflat la circa 80 km depărtare.
Foto: Jim Bell, Cornell; Bob Deen, JPL; NASA
mars2
Image Detail   18. 12. 2011
mars3 - Această panoramă, din 550 de imagini, a Meridiani Planum redă Craterul Eagle, lat de 20 m. Aici se observă dispozitivul de aterizare şi rocile deschise la culoare, care au oferit prima dovadă concludentă a existenţei apei pe Marte.
Foto: Jim Bell, Cornell; Bob Deen, JPL; NASA
mars3
Image Detail   18. 12. 2011
 
Powered by Phoca Gallery
Eşti aici: Galerii foto Ştiinţă Făcînd valuri pe Marte