Revista National Geographic: Sa avem grija de planeta!

Noi descoperiri ridica intrebari incitante.

Text: Caroline Alexander

Sare in ochi inca din sosea. O imagine neclara, caci treci in viteza pe autostrada A303, care se intersecteaza indiferenta chiar cu intrarea spre monument. Stonehenge apare ca un ciorchine de protuberante nesemnificative pe o campie vasta, dar inexpresiva. Totusi, chiar si din aceasta perspectiva profana si fugara, silueta cu umeri uriasi este atat de inconfundabil preistorica, incat pe moment te simti ca si cum, printr-o fisura in timp, ai fi ajuns intr-o lume disparuta.

De aproape, din mijlocul ingramadirii de pietre sparte sau inca intregi, ansamblul tot pare mai mic decat faima lui, daca nu socotim si ce evidenta isprava e sa ridici in picioare celebrele blocuri uriase de gresie; cel mai mare cantareste chiar 50 t. Unic in ziua de azi, Stonehenge era probabil unic si in epoca lui, in urma cu aproximativ 4.500 de ani - un monument de piatra modelat dupa precedente ridicate din lemn.

Intr-adevar, grinzile sale masive sunt legate de verticale prin imbinari cu cep, imprumutate direct din tamplarie, ceea ce indica foarte clar cat de inovator trebuie sa fi fost acest monument hibrid.

Oamenii care au construit Stonehenge descoperisera ceva pana atunci necunoscut, dadusera peste un adevar, realizasera o cotitura - nu incape indoiala ca pietrele, asezate cu un scop precis, sunt incarcate de semnificatii. Dar, de fapt, ce inseamna ele? In pofida nenumaratelor teorii formulate de-a lungul secolelor, nimeni nu stie.

Stonehenge e cea mai celebra relicva preistorica din Europa si unul dintre cele mai bine cunoscute si mai des contemplate monumente din lume, dar nu stim clar pentru ce il foloseau de fapt cei care l-au inaltat. In trecut, arheologii au incercat sa rezolve aceasta enigma, intorcand pe toate fetele fiecare detaliu si scrutand atent contururile, insemnele si chiar umbrele pietrelor.

De curand insa cautarile i-au condus pe cercetatori mai departe, chiar la distanta de Stonehenge: pe de o parte, spre ramasitele unui sat neolitic din apropiere, pe de alta, spre un varf de munte plin de stanci din sud-vestul Tarii Galilor. Desi inca nu a fost formulat un raspuns definitoriu, aceste doua cautari in derulare, foarte diferite, au generat noi posibilitati tentante.

Stonehenge s-a ridicat dintr-o traditie bogata in structuri la fel de enigmatice. Henge-urile – valuri circulare de pamant, cu un sant interior paralel –, gorganele si movilele de pamant, structurile circulare de lemn, monolitii, cercurile si potcoavele de piatra erau raspandite peste tot in Britania neolitica si in regiuni ale Europei continentale. (Strict vorbind, Stonehenge nu e, asa cum sugereaza numele, o structura de tip henge, deoarece pozitia valului si a santului este inversa.)