Pe cîmpul de luptă inspirau groază, culegînd capete şi glorie cu săbiile lor. Căpeteniile purtau măşti fioroase şi coifuri cu coarne. Toţi trăiau după un cod care prefera înfrângerii moartea. Erau samuraii, clasa războinică de elită care a condus Japonia aproape 700 de ani, lăsînd urme de neşters într-o ţară care încă nu s-a împăcat cu eroii săi violenţi.
Faceţi loc samuraiului. Ochii se pleacă şi mulţimea se dă la o parte din calea trufaşului războinic ce trece pe o uliţă aglomerată din Edo, viitorul Tokio. Se întîmplă cîndva la începutul secolului al XVIII-lea, dar ar putea fi cu 100 de ani mai devreme sau mai tîrziu: Scena ar rămîne aceeaşi într-o Japonie încremenită în feudalism. Pe stradă, n-ai cum să nu recunoşti un samurai.
Două săbii, una lungă şi una scurtă, îi atîrnă la brîu.
Ca membru al clasei superioare japoneze, cea a războinicilor, numai samuraiul poate să poarte ambele săbii, simboluri letale ale autorităţii lui.
Peste chimonou îmbracă pantaloni largi, care se revarsă ca o fustă, şi o jachetă scurtă, lejeră. Are capul ras pe creştet, cu păr numai în părţi şi în spate, strîns şi înnodat. Samuraiul nu se grăbeşte. Guvernul nu îi pretinde să muncească, deşi ar putea să-şi ia o slujbă care să-i suplimenteze plata anuală de orez. I se cerea doar să se menţină în formă de luptă şi să apere regimul în vremuri de restrişte. Şi dacă vreun om de rînd ar fi îndrăznit să nu-l respecte - să nu-i fi îndeplinit o poruncă sau să se fi lovit de sabia lui - samuraiul avea dreptul (rareori invocat) să-l ucidă pe loc pe ingrat.
Aroganţa era un drept din naştere pentru samurai. Clasa lor de războinici a dominat istoria Japoniei aproape 700 de ani, între 1185 şi 1867, o hegemonie la fel de nemiloasă şi violentă - dar şi bogată cultural - ca aproape oricare alta din Roma antică sau Europa medievală. De fapt, cavalerii vechii Europe ar putea fi cele mai apropiate rude din istorie ale samurailor. Ca şi ei, samuraii (cuvîntul înseamnă "cel care serveşte") formau o elită militară compusă din şefi de clan sau comandanţi militari şi soldaţi loiali care luptau sub ordinele lor.
În mod tradiţional, cel mai înalt grad de fidelitate era faţă de împărat. Dar cînd samuraii au pus mîna pe putere, împăratul a rămas doar lider simbolic, fiind eclipsat de un dictator militar, numit shogun, sau comandant suprem, un titlu care semnala noua domnie a samurailor.
Samuraiul şi cavalerul s-ar fi recunoscut unul pe altul în bătălie. Amîndoi purtau armură, atacau călare, luptau cu săbii şi lănci, asediau castele şi trăiau după un cod al onoarei. Dar se deosebeau în ceea ce priveşte longevitatea. Clasa războinicilor japonezi s-a bucurat de o dominaţie uimitoare, ce s-a sfîrşit doar cînd navele de război americane au ajuns în porturile Japoniei, demascînd neputinţa shogunului de a apăra ţara. Forţele s-au raliat în jurul noului împărat şi au alungat cu uşurinţă armata shogunului. Domnia samuraiului se sfîrşise.
Anul acesta, Japonia celebrează prin festivaluri şi expoziţii a 400-a aniversare a începutului perioadei Edo (1603-1867), cînd samuraii au atins apogeul autorităţii şi privilegiilor lor. Luna aceasta are loc premiera mondială a filmului Ultimul samurai, o superproducţie hollywoodiană despre ultimele zile post-Edo ale războinicilor japonezi. Deci e adevărat: samuraiul trăieşte încă. De fapt, e greu să-l eviţi. Să te plimbi prin orice oraş japonez înseamnă să te loveşti, de obicei, de imaginea mîndrului războinic. Figura şi armele lui apar pe afişele filmelor de acţiune, pe cele ale muzeelor, pe copertele cărţilor de benzi desenate şi în vitrinele magazinelor. Împodobit cu armură, coif şi săbii, e expus de 5 mai, Ziua Copiilor, cînd familiile sărbătoresc sănătatea şi vigoarea copiilor, în special a băieţilor. Sărbătoresc samuraiul din ei.
Farmecul nemuritor al samuraiului se datorează unui fapt simplu: aici e unul dintre marii eroi de acţiune, intrat în legendă, cel mai adesea, ca un spadasin singuratic care, deasupra imposibilului, spinteca o mulţime de duşmani în numele datoriei şi al gloriei personale. Samuraiul este cow-boyul, cavalerul, gladiatorul şi jedi-ul din Războiul stelelor întrupaţi într-unul singur. Cine n-a văzut un samurai învîrtindu-şi sabia? Iniţierea poate veni cu Cei 7 samurai sau Tronul sîngelui, filme războinice clasice ale regizorului japonez Akira Kurosawa; sau, la polul opus, din scheciurile nebune cu samurai ale comicului John Belushi la Saturday Night Live, care îşi mînuia sabia ca pe o maşină de tocat.
Merită samuraiul acest statut simbolic, de conducător? De fapt, istoria trebuie rescrisă. Pe lîngă imaginea unidimensională din folclor, de spadasin justiţiar, războinicul japonez reprezenta mult mai mult. De-a lungul a şapte secole, samuraiul a suferit transformări semnificative, evoluînd de la curteanul duelist la soldatul profesionist purtînd puşcă, şi în final la răsfăţatul gardian al statului.
Şi în afara cîmpului de luptă samuraiul contrazice stereotipiile. Acelaşi războinic fioros care lua în luptă capete drept trofeu era, foarte probabil, un budist
devotat. Accentul pe care această religie îl pune pe autocontrolul sever se potrivea perfect cu scopul samurailor de a-şi perfecţiona tehnicile de luptă. Şi ca membri ai celei mai înalte clase japoneze, samuraii, în special liderii de clan şi marii lor generali, se răsfăţau cu îndeletniciri culturale rafinate, ca aranjamentul floral şi compunerea de poezii; asistau la reprezentaţii de drame Noh şi găzduiau ceremonii de ceai.
În ciuda atenţiei şi importanţei acordate războinicilor, mulţi japonezi sînt deranjaţi de mitul samuraiului. Adularea acestor eroi şi a spiritului lor de luptă pînă la sacrificiu a fost folosită de către politicieni şi oficiali militari ai secolului al XX-lea ca să aţîte naţionalismul militant, declanşînd implicarea Japoniei în cel de-al doilea război mondial.
Într-o Japonie care după război a îmbrăţişat pacifismul, pînă şi cuvîntul samurai poate provoca nelinişte. "Pentru mulţi dintre noi, implică luptă, ucidere" - mi-a spus Kunio Kadowaki, un asistent foto din Kyoto, după ce i-am mărturisit că am dificultăţi în a-i face pe oameni să vorbească despre samurai. "Unii dintre noi preferă să folosească alt cuvînt pentru războinic. Bushi are o semnificaţie mai înaltă, mai cavalerească."
Ca să înţelegi Japonia modernă trebuie să ţii cont de moştenirea lăsată de samurai, să treci în revistă rolul lor activ în istorie şi să-ţi dai seama cît de mult s-a înrădăcinat spiritul de luptă în conştiinţa naţională.
Comentarii
RSS pentru acest articol.