Ridicându-se din obscuritate până pe culmile puterii, o serie de conducători din Anzi au supus regate, au sculptat munţi şi au făurit un imperiu puternic.
Pe îndepărtata Insulă Taquile, în mijlocul marelui Lac Titicaca, din Peru, sute de oameni stau în tăcere într-o piaţă, în timp ce un preot romano-catolic local rosteşte o rugăciune. În parte descendenţi ai coloniştilor incaşi trimişi aici cu mai bine de 500 de ani în urmă, locuitorii din Taquile respectă vechile obiceiuri. Ţes haine în culori vii, vorbesc limba tradiţională a incaşilor şi-şi îngrijesc ogoarele cum au făcut de secole. În zilele de sărbătoare, se adună în piaţa oraşului ca să danseze, în sunetele fluierelor din lemn şi ale tobelor.
Astăzi, într-o frumoasă după-amiază de vară, îi urmăresc de pe marginea drumului sărbătorindu-l pe Santiago, sau Sfântul Iacob. Pe vremea incaşilor, aceasta ar fi fost sărbătoarea lui Illapa, zeul incas al fulgerului. Rugăciunile se apropie de sfârşit. Patru bărbaţi în negru ridică o lectică rustică de lemn, purtând statuia pictată a lui Santiago. Păşind în spatele preotului, într-o mică procesiune, cei patru ridică sfântul astfel încât toţi cei din piaţă să-l poată vedea, la fel cum incaşii ridicau cândva pe umeri mumiile regilor pe care îi venerau.
Numele acelor conducători incaşi încă răsună, pline de forţă şi ambiţie, la multe secole după moartea lor: Viracocha Inca (Creatorul şi Conducătorul Zeilor), Huascar Inca (Conducătorul cu Lanţul de Aur) şi Pachacutec Inca Yupanqui (Cel Care A Remodelat Lumea). Căci ei chiar au remodelat-o. În secolul al XIII-lea, în Valea Cusco, din Peru, o dinastie regală incasă s-a ridicat din obscuritate şi şi-a fermecat, mituit, intimidat sau cucerit rivalii, pentru a făuri cel mai mare imperiu precolumbian din Lumea Nouă.
Multă vreme, cercetătorii n-au ştiut prea multe despre viaţa regilor incaşi, în afară de poveştile măgulitoare pe care nobilii incaşi le-au spus curând după sosirea conchistadorilor spanioli. Spre deosebire de maya, incaşii nu aveau un sistem hieroglific de scriere, iar toate portretele în care artiştii incaşi şi-ar fi putut zugrăvi conducătorii s-au pierdut. Palatele regale din Cusco, capitala incaşilor, au căzut repede în mâinile cuceritorilor europeni şi un oraş colonial spaniol s-a ridicat pe ruinele lor, îngropând sau distrugând orice urmă a trecutului. În timpurile mai recente, la începutul anilor 1980, în Anzii peruani au izbucnit frământări civile şi mai bine de un deceniu prea puţini arheologi s-au mai aventurat în ţinuturile incase.
Acum, arheologii recuperează timpul pierdut. Puricând abrupturile montane de lângă Cusco, ei descoperă mii de situri, punând într-o lumină nouă originile dinastiei incase. Adunând indicii din documente coloniale, ei localizează reşedinţele pierdute ale conducătorilor incaşi şi studiază legăturile complexe dintre conducători şi servitori în palatele imperiale. În plus, la frontierele imperiului pierdut, arheologii pun laolaltă mărturiile dramatice ale bătăliilor regilor incaşi, dar şi ale războaielor psihologice duse pentru a transforma zeci de grupări etnice într-un singur regat. Uimitoarea lor iscusinţă în a triumfa pe câmpul de luptă şi de a clădi o civilizaţie, piatră cu piatră, transmite un mesaj clar – spune Dennis Ogburn, arheolog la Universitatea din Carolina de Nord, Charlotte. „Cred că spuneau: «Noi suntem cei mai puternici din lume, deci să nu îndrăzniţi să vă puneţi cu noi...»“.
Comentarii
RSS pentru acest articol.