În urmă cu şase secole, un eunuc de peste doi metri înălţime „şi o voce sonoră ca un clopot uriaş“, pe nume Zheng He, a comandat 317 imense vase comerciale, care alcătuiau flota dinastiei Ming, în călătorii în care a navigat pînă în Africa.
De pe promontoriul pietros al Capului Dondra, la extremitatea sudică în Sri Lanka, prima imagine a flotei Ming este ca o umbră imensă la orizont. Iar în îmbrăţişarea fierbinte a soarelui tropical îşi face apariţia un gigantic oraş plutitor, cum lumea n-a mai văzut vreodată. Nici un avertisment nu i-ar fi putut pregăti pe soldaţi sau pe ţăranii uluiţi, care stau pe faleza Capului Dondra pentru scena care se derulează înaintea lor. Pe kilometri întregi din Oceanul Indian se întinde, în cumplita ei semeţie, armada lui Zheng He, amiralul marinei imperiale a dinastiei Ming.
Luna aceasta se împlinesc exact 600 de ani de cînd marea armadă Ming ridica ancora din Nanking, în prima din cele şapte călătorii epopeice care au dus-o departe spre vest, pînă în Africa – cu aproape un veac înainte de sosirea lui Cristofor Columb în America şi a lui Vasco da Gama în India. Chiar şi atunci, expediţiile europene ar fi părut jalnice prin comparaţie: toate corăbiile lui Columb şi da Gama luate laolaltă ar fi încăput pe o singură punte a unui singur vas din flota care a navigat sub comanda lui Zheng He.
Comandantul ei era, fără îndoială, cea mai impunătoare figură din analele de 4.000 de ani ale Chinei, un vizionar care şi-a imaginat o nouă lume şi a pornit conştiincios să o modeleze. Era în acelaşi timp candidatul cel mai puţin probabil pentru a fi amiral al oricărei flote, cu atît mai puţin al celei ce servea Tronul Dragonului.
Cel mai mare navigator din istoria Chinei a crescut în inima muntoasă a Asiei, la săptămîni distanţă de cel mai apropiat port. Mai mult, Zheng nici măcar nu era chinez, ci musulman din Asia Centrală. Născut cu numele Ma He, fiu al unui oficial rural din provincia mongolă Yunnan, a fost luat prizonier cînd armata chineză invadatoare a înfrînt Mongolia, în 1382. Castrat în mod ritual, el a fost educat ca eunuc imperial şi desemnat să slujească la curtea lui Zhu Di, războinicul prinţ de Yan.
În 20 de ani, băiatul care se zvîrcolise sub cuţitele Ming devenise unul din principalele ajutoare ale prinţului, strategul-cheie al rebeliunii care l-a făcut pe Zhu Di, supranumit Yongle (Fericirea Eternă), împărat în 1402. Rebotezat Zheng, după faptele sale de arme din bătălia de la Zhenglunba, lîngă Beijing, el a fost ales să conducă una dintre cele mai puternice forţe navale create vreodată.
Şase secole mai tîrziu, am plecat din China, împreună cu fotograful Michael Yamashita, în căutarea moştenirii lui Zheng He, într-o călătorie de 16.000 km, care avea să ne poarte din Yunnan pînă pe coasta swahili a Africii. Pe acest drum, am ajuns să simt că l-am descoperit pe Zheng însuşi.
Impulsul iniţial al călătoriilor a fost unul primitiv, şi anume ambiţia colosală a împăratului Yongle. Esenţa ei este cel mai bine redată la vechile cariere Yangshan, din provincia Jiangsu, aflate la 25 km de Nanking.
Mike şi cu mine eram printre puţinii vizitatori din acea după-amiază de mai umedă, rătăcind orbeşte prin labirintul de canioane înguste, cînd, deodată, un monolit uriaş a apărut ameninţător în faţa noastră prin ceaţă. Era o placă de mormînt de dimensiunile unui zgîrie-nori, cioplită într-o stîncă abruptă – baza unui monument de 25 de etaje pe care Zhu Di îl comandase pentru mormîntul tatălui său, Zhu Yuanzhang, împăratul Hongwu, fondatorul dinastiei Ming. În cele din urmă, placa a trebuit să fie abandonată în nişa ei de granit, deoarece, la cele 31.000 de tone estimate, ar fi fost imposibil de mutat din loc.
Placa lui Zhu era echivalentul funerar al unei forţe maritime atît de mari, atît de megalomanice în dimensiunile ei, încît pînă recent majoritatea cercetătorilor au respins-o ca pe un simplu mit. În 1962, scepticismul s-a prefăcut într-o surpriză uluitoare. Pe fundul unui şanţ mîlos de pe malul sudic al Fluviului Yangtze, în Nanking, lucrătorii au dezgropat un braţ de cîrmă din lemn, lung de 11 metri, purtînd dovada că de el fusese legată cîrma, a cărei suprafaţă calculată dădea ameţitoarea cifră de 42 de metri pătraţi – suficient de mare pentru a manevra un vas de mărimea legendarelor baochuan-uri, însemnînd „corăbiile comorilor“, ale armadei Ming.
Flota condusă de Zheng He număra nu mai puţin de 62 de astfel de vase gargantuelice, despre care unii experţi navali cred că ar fi putut măsura pînă la 120 m lungime şi 50 m lăţime, cu 9 catarge, 4.600 m2 punţile principale şi un deplasament de cel puţin 2.700 de tone – de 10 ori mai mari decît vasul amiral al lui Vasco da Gama. Cercetătorii nu au căzut de acord asupra mărimii reale a baochuanului, dar chiar după estimările cele mai modeste a fost, cu certitudine, cea mai mare corabie de lemn lansată vreodată.
Corăbiile baochuan erau escortate de vase numite „corăbii în galop“, cele mai rapide din flotă, avînd 8 catarge şi 110 m lungime, de corăbii de aprovizionare lungi de 85 m, de transportoare de trupe lungi de 70 m şi de jonci agile de luptă, de 55 m, potrivit interpretării unor surse Ming. Se crede că în principalele călătorii ale lui Zheng spre ceea ce chinezii numesc Xi Yang, Oceanul de Vest, au navigat peste 300 de vase. Corăbiile erau deservite de aproape 30.000 de marinari şi războinici, şapte mari eunuci şi sute de alţi oficiali ai dinastiei Ming, 180 de medici, cinci astrologi, precum şi ghicitori, meşteri de vele, experţi în ierburi, fierari, tîmplari, croitori, bucătari, contabili, negustori şi traducători.
Cifrele sînt ieşite din comun, dar perfect coerente cu spiritul dominant al domniei lui Zhu Di. În deceniile lui Yongle au fost realizate extinderi masive ale Marelui Canal şi ale Marelui Zid, precum şi sute de temple şi palate. În anii dintre cea de-a doua şi cea de-a şasea expediţie a lui Zheng He (1409-1421), împăratul avea să ordone ca însăşi capitala împerială să fie strămutată cu 1.000 km mai la nord, de la Nanking la Beijing, ordonînd construirea monumentalei Cetăţi Interzise în centru şi a unei întinse metropole de jur împrejur.
Într-o astfel de atmosferă frenetică a primit amiralul Zheng He ordinele de îmbarcare, în ziua de 11 iulie 1405.
Era, după unele surse de familie, la fel de supradimensionat ca şi corăbiile lui: peste 2 m înălţime, un metru şi jumătate în talie „şi o voce sonoră ca un clopot uriaş“. Chiar luînd în calcul exagerările, Zheng a fost cu siguranţă un bărbat impunător.
Dar nu statura fizică a amiralului a fost cea care mi-a atras atenţia de la început. A fost surprinzătoarea lui credinţă în virtutea umilinţei, exprimată în timpul unei călătorii înapoi spre casă, spre oraşul Kunyang din provincia Yunnan, cu doar o lună înainte de prima expediţie. Scopul călătoriei era de a ridica un stîlp de piatră cu un epitaf pe mormîntul tatălui său, Ma Haji.
Acesta murise pe 12 august 1382, la 37 de ani, victimă a aceleiaşi invazii chineze care făcuse din Ma He un eunuc. Ma tatăl, declară în epitaf celebrul lui fiu, nu a fost atras nici de putere, nici de poziţie. Dimpotrivă, „s-a mulţumit cu o existenţă de om de rînd“, fiind în acelaşi timp mereu curajos şi hotărît în acea viaţă obişnuită. „Cînd îi întîlnea pe cei năpăstuiţi – inclusiv văduve, orfani şi alţi oameni care nu aveau nici un sprijin –, totdeauna (le oferea) protecţie şi sprijin.“
Ma Haji, pe scurt, este un model de nobleţe înnăscută – nu nobleţea unui împărat sau amiral, ci a unuia care, „prin natura lui, era înclinat să facă bine“, spune inscripţia.
Epitaful de la Kunyang este portretul acelor valori umane fundamentale pe care Zheng He le preţuia cel mai mult. Este şi prima dintre cele trei relatări personale, toate săpate în piatră, ce oferă o perspectivă rar întîlnită asupra gîndurilor intime ale unui om născut în veacul al XIV-lea, bîntuit de războaie, dar care se lupta să scape de obsesiile belicoase.
Comentarii
RSS pentru acest articol.