
Regele Aha, "Luptatorul", nu a fost ucis in timpul unificarii celor doua regate ale Nilului aflate in razboi si nici pe cand se construia capitala la Memphis.
Abydos
Nu, o legenda spune ca primul carmuitor al Egiptului unificat a fost ucis intr-un accident de vanatoare, dupa o domnie de 62 de ani, zdrobit in picioare fara pic de respect de un hipopotam furios.Vestea mortii sale a semanat o mare spaima printre curtenii sai.
Pentru multi, onoarea de a-l fi slujit pe rege in timpul vietii avea sa atraga dupa sine privilegiul mult mai dubios de a-l servi pe rege si pe lumea cealalta. In ziua inmormantarii lui Aha, o procesiune solemna si-a croit drum printre incintele sacre de la Abydos, necropola regala a celor dintai regi ai Egiptului.
Condusa de preoti in robe albe care fluturau in vant, suita funerara includea familia regala, vizirul, vistiernicul, administratori, functionari comerciali si financiari, precum si pe Djer, succesorul lui Aha. Imediat dupa portile orasului, procesiunea s-a oprit in fata unei structuri monumentale, cu ziduri impunatoare de caramida care inconjurau o piata deschisa.
Intre ziduri, preotii au strabatut agale norul de tamaie catre o capela mica, unde au oficiat ritualuri criptice, care sa-i pecetluiasca lui Aha nemurirea.







