La 300 de ani de la nasterea botanistului suedez Carl Linnaeus, sistemul lui pentru denumirea speciilor este inca in uz.
Text: David Quammen
Primavara vine tarziu in Suedia. Asadar, era inca primavara pe data de 23 mai 1707, cand sotia preotului dintr-un satuc suedez, numit Stenbrohult, a nascut un baiat. Primavara era cruda, pamantul era ud si pomii aveau frunze, dar inca nu aveau flori cand a sosit pe lume copilul, el insusi crud si ud.
Tatal copilului, Nils Linnaeus, era botanist amator si gradinar pasionat, un preot luteran care-si concepuse singur numele de familie (o necesitate birocratica pentru inscrierea la universitate, inlocuind numele sau patronimic traditional, "fiul lui Ingemar") din cuvantul suedez lind, care inseamna tei.
Nils Linnaeus iubea plantele. Mama copilului, Christina, fiica de paroh, avea doar 18 ani. Au botezat baiatul Carl si, dupa cum spune povestea, filtrata prin retrospectie mitica asupra omului care a devenit cel mai eminent botanist al lumii, i-au impodobit leaganul cu flori.
Linnaeus a comparat organele sexuale ale fiecareia dintre clasele numerotate cu niste relatii interumane complicate. El a descris clasa a 8-a, de exemplu, care includea Fuchsia, ca fiind "opt barbati cu o singura mireasa".
Mic fiind, cand copilul era capricios, ii puneau o floare in mana, ceea ce il linistea. Sau cel putin, inca o data, asta sustin marturiile ulterioare. Florile au fost punctul de pornire spre aprecierea frumusetii si a diversitatii naturii. Se pare chiar ca a simtit, inca de la o varsta foarte frageda, ca erau mai mult decat pur si simplu frumoase si diverse – ca inglobau si un soi de inteles codificat. A devenit repede un baiat fascinat nu doar de flori si de plantele care le produceau, ci si de numele acestor plante. Isi batea la cap tatal sa identifice florile salbatice locale pe care le colectiona. „Dar inca era mic – potrivit unei relatari – si adesea le uita.“ Tatal lui, ajuns la capatul rabdarii, l-a dojenit aspru pe micul Carl, „prevenindu-l ca nu-i va mai spune niciun nume daca le va mai uita. Dupa aceea, baiatul si-a pus mintea la contributie pentru a si le aminti, ca sa nu poata fi lipsit de cea mai mare placere a sa.“
