Revista National Geographic: Sa avem grija de planeta!

O tara si un ofiter isi dau majoratul pe frontul romanesc al Primului Razboi Mondial.

Text: Dan Dimancescu

Gloantele sunt tot acolo, unele inca intacte. Ca si schijele ucigase. Din elicopter, se vad perfect transeele, cu traseul lor in zigzag. Locul se cheama Dealul Cosna, din Moldova, numit si Cota 789. Pe pantele sale abrupte, Dimitrie Dimancescu a condus un atac care avea sa se dovedeasca decisiv pentru mentinerea frontului in Primul Razboi Mondial.

Totul s-a petrecut acum mai bine de 90 de ani, cand pe aceste inaltimi ale Carpatilor trupele romanesti si cele germane s-au luptat timp de doua saptamani pe viata si pe moarte. Romanii si-au mentinut pozitiile cu mari pierderi, descurajand patrunderea sperata de germani. Un ofiter german vorbea despre "ultima reduta" de pe frontul de est. Romania, care in fatidicul august 1914 nu implinise inca 50 de ani ca natiune moderna, privea cum Europa era inghitita de vartejul distructiv al asanumitului "razboi care va curma toate razboaiele".

Regele Carol dorea ca tara sa se alature Germaniei. "Era sigur de victoria germana - avea sa scrie consilierul sau, Take Ionescu - si credea ca razboiul va dura cel mult pana in decembrie". Dupa trei luni, Carol murea si era urmat la tron de nepotul sau, Ferdinand, si de sotia lui, Maria, nepoata reginei Victoria. Si datorita influentei ei, dupa doi ani de ezitari, Romania intra in razboi de partea Antantei - Anglia, Franta si Rusia. Lucrurile n-au mers bine.

Dupa primele incursiuni peste munti, in Transilvania austroungara, fortele romanesti au fost umilite intr-un dublu contraatac, condus din sud de armata feldmaresalului August von Mackensen si din nord, prin mai multe trecatori din Carpati, de armata generalului Erich von Falkenhayn. Peste alte cinci luni, capitala Bucuresti era ocupata, iar familia regala si guvernul se refugiau la Iasi. Devenea acum vital pentru aliati ca bogatele rezerve de petrol si de grau ale Romaniei sa nu incapa pe mainile nemtilor si austro-ungarilor.

Pe 7 octombrie 1915, cand aveam 19 ani, principele Carol a venit la mine cu o oferta: „Daca te inscrii voluntar, vino la Regimentul meu de Vanatori“. A doua zi, imbracat in uniforma Regimentului 2, „Regina Elisabeta“, ma alaturam companiei. Eram o companie nou-alcatuita de biciclisti in cadrul Diviziei 1 Cavalerie.

Comandant era capitanul Nicu Tataranu. In companie mai erau alti trei ofiteri si eu, care, desi nu fusesem inca promovat, eram considerat un viitor sublocotenent. Am plecat imediat catre vest, unde ni s-a spus ca ne vom gasi divizia. Ne indreptam spre cartierul general al Diviziei 1 Cavalerie, ale carei trupe calare puteau inainta 50 de kilometri pe zi.

Noi, pe bicicletele noastre, abia daca faceam 30-40 pe drumurile pline de noroi si hartoape, asa ca trebuia sa calatorim si noaptea ca sa tinem pasul. Turtucaia, un cap de pod controlat de romani pe malul drept al Dunarii, a fost atacata si cucerita de germani si bulgari fara prea mare rezistenta. Drept reactie, generalul Averescu a conceput un plan de ocupare a Bulgariei cu doua armate, una ruseasca, prin Dobrogea, si una romaneasca, urmand sa treaca Dunarea pe pontoane, la Flamanda.