Pornit din New York către New Orleans în 1865, S.S. Republic s-a scufundat în timpul unui uragan, luînd cu el pe fundul Atlanticului o mulţime de bunuri şi o comoară de monede de aur şi argint. Acum, epava a fost găsită, iar încărcătura ei face milioane.
Era vremea ca lucrurile să meargă înainte, ca focurile să fie stinse şi rănile să se vindece. Războiul Civil se încheiase în luna mai, iar liniştea sfîntă care i-a urmat se transformase într-un zumzet estival al oportunităţilor. Sudul înfrînt era sărac şi plin de amărăciune, dar restul naţiunii americane se reapucase recunoscătoare să facă bani.
În octombrie, William T. Nichols, fost colonel într-un regiment din Vermont, şi fratele lui mai mic, Henry, au dat fiecare cîte 60 de dolari şi s-au îmbarcat de pe un debarcader din Manhattan pe S.S. Republic, un vapor cu aburi, cu destinaţia New Orleans. Au găsit cabina cu numărul 13, şi-au lăsat bagajele şi au aşteptat ora plecării: 3,30. În larg era vreme rea, aşa că vaporul a rămas pînă a doua zi dimineaţă în Staten Island şi a făcut din nou îmbarcarea pe 19 octombrie, la ora 9,00 a.m.
Proaspăt retransformat din navă de război în vapor de călători, cu cele două roţi cu zbaturi gemene puse în mişcare de cazane alimentate cu cărbuni, Republic ducea 59 de pasageri, 500 de butoaie cu marfă şi suma declarată de 400.000 de dolari în monede. Acestea erau rare în fostele state ale Confederaţiei şi New Orleansul era falit, aşa că bancherii şi oamenii de afaceri expediau butoiaşe întregi de monede pentru a profita de puterea lor de cumpărare, datorată inflaţiei. Cu aceeaşi monedă de aur de 20 de dolari se cumpăra în New Orleans de două ori mai mult decît în New York.
La bordul vasului Republic se aflau familii cu copii, ofiţeri din armată care se îndreptau spre noi posturi şi oameni de afaceri precum Nichols. Purtînd mătăsuri şi jobenuri, pasagerii respirau aerul călduţ şi sărat, jucau cărţi şi beau vin, fericiţi că au supravieţuit războiului.
Soarta nu fusese blîndă cu William Nichols, care, la 35 de ani, era un veteran al bătăliei de la Gettysburg. May, fiica lui, tocmai murise de febră tifoidă. Pierduse şi o mică avere investită în acţiuni şi lînă. Acum se îndrepta spre sud ca să se repună pe picioare, intenţionînd ca din New Orleans să plece mai departe, în Texas, unde spera să cumpere terenuri ieftine. Călătoria îi dădu curaj. „Vremea e frumoasă, iar vasul îşi urmează cursul, ca orice în viaţă“ i-a scris el soţiei, Thyrza, rămasă acasă, în Rutland.
Republic a trecut de Capul Hatteras duminică, pe 22 octombrie, iar pînă în seara următoare vîntul se înteţise dinspre nord-vest, devenind furtună. Vaporul se afla în largul coastelor Georgiei cînd furtuna s-a transformat în ceea ce căpitanul, Edward Young, a descris drept „un uragan perfect“. Deşi înainta spre sud cu toată viteza, Republic n-a reuşit să-l depăşească.
Începutul sfîrşitului a fost un ruliu care a aruncat cina de luni seara plăcinte, carne, legume şi condimente pe podea, într-o harababură totală. Vaporul făcea mari sforţări, în timp ce valurile uriaşe se prăvăleau pe punte. Pasagerii, uzi leoarcă, învălmăşiţi în cabinele lor, incapabili să doarmă, au văzut în limpezimea de coşmar a zorilor de marţi cum imensele zbaturi se opresc, lăsînd vasul în derivă, la mila vîntului. Valurile măturau cabina pilotului şi apărătorile zbaturilor. Pasagerii şi echipajul, deopotrivă, aruncau peste bord încărcătura ca să uşureze vaporul. S-au dus baloturi de mătase, lingouri de cositor, băuturi, tutun, lacuri şi alte bunuri grele.
„Am crezut că am văzut haos pe cîmpul de luptă scria mai tîrziu Nichols , dar scena asta le întrecea pe toate. Vaporul avea 300 de tone de cărbune şi, cînd se apleca dintr-o parte în cealaltă, zgomotul apei şi al cărbunilor din cală se auzea precum Niagara, iar apa care năvălea, izbindu-se de vapor, făcea un alt zgomot, înspăimîntător el însuşi. Vîntul urla peste punte ca demonii mării şi, ca iadul să fie total, oamenii, surescitaţi şi mînjiţi de funingine şi vaselină, răcneau unii la alţii. Era disperarea la paroxism.“
