Aproape 5.000 de oameni au murit într-una dintre ultimele mari bătălii de vase cu pînze, printre ei şi legendarul erou britanic al mărilor.
Singurul lucru la care locotenentul Paul Nicolas se putea gîndi, în timp ce stătea în partea din faţă a punţii pupa a vasului de război cu 74 de tunuri H.M.S. Belleisle, era să se întindă puţin. Nu că ar fi fost obosit. Dar avea abia 16 ani şi era nou pe vas. Urma să primească botezul focului. Era puţin după prînz, pe data de 21 octombrie 1805, în apropiere de Cádiz, în sudul Spaniei. În timp ce Belleisle despica încet valurile spre inamic, Nicolas a început să vadă linia în formă de semilună alcătuită din cele 33 de vase franceze şi spaniole, care se întindea pe kilometri întregi de-a lungul coastei, de la Capul Roche, în nord, pînă la Capul Trafalgar, în sud.
Echipajul lui Belleisle fremăta. Oamenii aşteptau de mai bine de două luni un atac împotriva lui Johnny Crapaud, cum le spuneau ei francezilor. Tunarii scriseseră cu cretăpe tunuri „Victorie sau moarte“.
William Hargood, căpitanul lui Belleisle, a ordonat echipajului să se întindă pe jos cînd primele proiectile au sfîşiat velatura vasului. Un tînăr recrut de lîngă Nicolas a fost decapitat de o ghiulea. Puntea era împroşcată de sînge şi bucăţi de trupuri omeneşti. Nicolas şi-ar fi dat şi-un dinte doar ca să se poată culca pe jos, dar era locţiitor la comanda unui detaşament de infanterie marină şi se cuvenea ca un ofiţer să rămînă în picioare. S-a apropiat, aşadar, de John Owen, un proaspăt sublocotenent, ceva mai în vîrstă decît el. Peste ani, Nicolas avea să scrie că spiritul lui Owen „m-a încurajat să mă port aşa cum se cuvenea“.
Îl mai însufleţea şi faptul că în zare se vedea conturul semeţ al navei-amiral a flotei britanice, cu 100 de tunuri, HMS Victory, comandată de amiralul Nelson. Nicolas nu îl întîlnise niciodată pe Nelson. Dar, la fel ca toţi ceilalţi membri ai Marinei Regale, ştia poveştile – cum Nelson cucerise un vas spaniol, apoi îl folosise ca să abordeze şi să captureze un al doilea; cum îşi pierduse un braţ conducînd un raid de noapte în Tenerife; cum distrusese flota franceză în Golful Abukir, cu şapte ani în urmă. Cu Nelson la comandă, rezultatul era sigur. Mai devreme, în dimineaţa aceea, Nelson urcase pavilioanele de semnalizare pe catargul lui Victory, transmiţînd mesajul: „Anglia aşteaptă ca fiecare om să-şi facă datoria.“ Întreaga flotă izbucnise în urale.
Dar avea să fie o bătălie sîngeroasă. Nu ca în manuale, unde flotele se aliniau una lîngă cealaltă şi se tocau mărunt cu salve de tun. Nelson împărţise cele 27 de vase britanice de război în două coloane şi le ordonase să navigheze direct către linia inamicului, pe care să o despartă în două, ca o haită de lupi care fugăreşte o turmă de căprioare.
