Credeam că agricultura a dus la apariţia oraşelor şi, mai târziu, a scrisului, artei şi religiei. Acum, cel mai vechi templu din lume sugerează că civilizaţia s-a născut din nevoia de credinţă.
Din când în când, naşterea civilizaţiei e repusă în scenă pe un deal din partea de sud a Turciei.
Reconstituirea e făcută de câteva autocare cu turişti – în general turci, mai rar europeni. Autocarele (albe, cu aer condiţionat şi televizoare) se târăsc pe drumul şerpuit, prost pavat, până pe deal şi se opresc, ca nişte cuirasate, în faţa unui portal de piatră. Din ele se revarsă vizitatorii, cu sticle de apă şi MP3-playere. Ghizii dau instrucţiuni şi explicaţii. Vizitatorii nu le dau pic de atenţie şi urcă cu greu spre vârf. Când ajung acolo, rămân cu gurile căscate.
Au în faţă zeci de stâlpi de piatră masivi, aşezaţi în mai multe cercuri, fiecare căzut peste următorul. Numit Göbekli Tepe, situl aminteşte vag de Stonehenge, doar că a fost construit mult mai devreme şi e alcătuit nu din blocuri cioplite grosolan, ci din coloane de calcar sculptate îngrijit, ici-colo împodobite cu basoreliefuri de animale – o cavalcadă de gazele, şerpi, vulpi, scorpioni şi mistreţi feroce. Ansamblul a fost construit acum circa 11.600 de ani, cu şapte milenii înaintea Marii Piramide de la Gizeh. Conţine cel mai vechi templu cunoscut. De fapt, Göbekli Tepe e cel mai vechi exemplu de arhitectură monumentală din lume. Din câte ştim, când s-au ridicat aceşti stâlpi nu exista nicăieri în lume ceva la o scară comparabilă.
Pe vremea construcţiei ansamblului Göbekli Tepe, o mare parte din rasa umană trăia în mici cete nomade, care supravieţuiau culegând plante şi vânând. Pentru construcţia sitului ar fi fost nevoie probabil să se adune laolaltă mai mulţi oameni ca niciodată. Uimitor, constructorii templului au reuşit să taie, să modeleze şi să transporte pe sute de metri pietre de 16 tone, deşi nu aveau nici roţi, nici animale de povară. Pelerinii care soseau la Göbekli Tepe trăiau într-o lume fără scriere, metal sau olărit; în ochii celor ce urcau spre templu, stâlpii trebuie să se fi înălţat spre cer ca nişte uriaşi încremeniţi, pe care chipuri de animale tremurau în lumina focului – soli dintr-o lume spirituală pe care, se pare, mintea umană de-abia începea s-o plăsmuiască.
Arheologii încă fac săpături la Göbekli Tepe şi îi dezbat semnificaţia. Ei ştiu sigur doar că situl e cel mai important dintr-o serie de descoperiri neaşteptate, care au răsturnat concepţia anterioară despre trecutul îndepărtat al speciei noastre. Cu doar 20 de ani în urmă, oamenii de ştiinţă credeau că au determinat perioada, locul şi în mare etapele de desfăşurare a Revoluţiei Neolitice – tranziţia capitală care a dus la apariţia agriculturii şi i-a transformat pe Homo sapiens din grupuri risipite de vânători-culegători în săteni agricultori, apoi în societăţi cu tehnologie complexă, cu mari temple şi turnuri şi regi şi preoţi care dirijau eforturile supuşilor şi le consemnau faptele în scris.
Dar, în ultimii ani, noile descoperiri, dintre care se distinge Göbekli Tepe, i-au obligat pe arheologi să-şi revizuiască teoriile.
Iniţial, Revoluţia Neolitică era considerată un singur eveniment – o sclipire bruscă de geniu –, petrecut într-o singură zonă, Mesopotamia, între fluviile Tigru şi Eufrat, în partea de sud a Irakului de azi, răspândit apoi în India, Europa şi mai departe. Majoritatea arheologilor credeau că această înflorire bruscă a civilizaţiei a fost cauzată în special de schimbările de mediu: încălzirea treptată de la finele Erei Glaciare, care le-a îngăduit oamenilor să înceapă să cultive plante şi să crească animale în număr mare. Noile studii sugerează că „revoluţia“ a fost de fapt munca multor mâini, pe o suprafaţă enormă, vreme de mii de ani. Iar în spatele ei e posibil să se fi aflat nu mediul, ci cu totul altceva.
După o clipă de linişte uluită, turiştii veniţi la sit nu mai prididesc să declanşeze aparatele foto şi telefoanele mobile. Fireşte, acum unsprezece milenii nu avea nimeni echipamente de captare digitală a imaginilor. Dar lucrurile nu s-au schimbat chiar atât de mult. Majoritatea marilor centre religioase ale lumii, atât din trecut, cât şi din prezent, au fost mereu destinaţii pentru pelerini – să ne gândim la Vatican, Mecca, Ierusalim, Bodh Gaya (locul revelaţiei lui Buddha) sau Cahokia (giganticul complex amerindian de lângă St. Louis). Sunt monumente pentru cei în căutarea spiritului, care vin adesea de la mari depărtări ca să le privească şi să se înfioare. Göbekli Tepe este, poate, primul astfel de loc, începutul unui tipar.
Ipoteza pe care o ridică, cel puţin pentru arheologii care lucrează acolo, e că s-ar putea ca sensibilitatea oamenilor la sacru – şi plăcerea cu care caută un spectacol bun – să fi dat naştere civilizaţiei înseşi.
Text: Charles C. Mann
(Vezi articolul complet în revistă, numărul din iunie 2011)
Comentarii
RSS pentru acest articol.