La inceputul secolului al XX-lea, caile ferate au atras colonistii in Dakota de Nord cu promisiunea unor gospodarii stabile. Peste tot s-au ridicat orase.
Text: Charles Bowden
Fereastra bucatariei zugravite in albastru da spre iarba maronie a campiilor aride. Soba cu gaz zace departe de perete, iar in curtea paraginita, oasele albe ale unei caprioare lucesc in soare.
Bucati de tencuiala sunt imprastiate pe podelele camerelor, iar jos, in pivnita, o masina de spalat cu storcator, galvanizata, pazeste o soba cu carbuni decedata de mult. In dormitorul de la etaj, o cercevea a alunecat si rama ferestrei a devenit un trapez care incadreaza livada paraginita dinspre apus. Doua masini abandonate ruginesc in apropiere.
Dalele dintr-un hambar disparut privesc spre rasarit. Orasele-fantoma impanzesc Dakota de Nord, si aceasta casa goala e doar un os din scheletul urias al visurilor abandonate ale oamenilor.
Acesta este locul in care presupunerile americanilor in privinta pamantului s-au dovedit a fi eronate. Cei care s-au asezat aici credeau ca ploaia avea sa urmeze aratului. In pasunile din vestul Kansasului, din Nebraska si din cele doua Dakote au inteles mai bine.
Astfel, timp de aproape un secol, am fost martori la prabusirea, una dupa alta, a unor case si a unor orase abandonate, asa cum cad frunzele de toamna la frigul din octombrie. In cea mai mare parte a Statelor Unite, cladirile abandonate sunt un semn al schimbarii si al trecerii la noi oportunitati economice.
In Campiile Inalte, ele inseamna intotdeauna ca pe pamant si in cer ceva s-a razvratit impotriva colonistilor.
Valuri succesive de oameni au fost infrante in Campiile inalte din Dakota de Nord. Indieni calare si-au trait visurile miscandu-se rapid si vanand bizoni timp de peste un secol – inainte ca armata americana si vanatorii de piei de bizon sa distruga lumea lor.
Vreme de mai multe decenii, la inceputul secolului al XIX-lea, centrele comerciale au prosperat de pe urma comertului cu blanuri de animale, pana cand si animalele, si negustorii au disparut. Timp de trei ani, in anii 1880, un regat intreg de vite a dat navala in mijlocul acestui cimitir al bizonilor, pana cand viscolul si seceta i-au trezit brusc pe toti la realitate.
Apoi, la inceputul secolului al XX-lea, caile ferate i-au ademenit pe colonisti in pustiu, in majoritate norvegieni si germani, cu promisiunea unor gospodarii stabile. Orase au fost ridicate peste tot – ceea ce un istoric al locului numea „eroare de exces“ – in aceasta regiune izolata si semiarida, pana cand, incepand cu perioada Marii Crize Economice si a furtunilor de praf din anii 1930, fermele au dus-o tot mai greu, pentru ca apoi sa esueze.
Acest stat are acum zeci de orase abandonate. Azi, in vestul Dakotei de Nord, 1.200 de hectare semanate cu grau sunt necesare pentru supravietuire, asa ca acum tinutul e presarat cu orase moarte si bucatarii goale, ai caror pereti proprietarii i-au zugravit odinioara in albastru intens.
