Intr-un Madagascar la limita subzistentei, localnicii gasesc metode ingenioase de a adapta economia traditionala la presiunea cresterii demografice.
Text: Adrian Citu si Calin Voda
"In copilaria mea, aici erau paduri cat vezi cu ochii" - imi spune Francis Eric Razafimahatratra, in varsta de 33 de ani, in timp ce contemplam de pe inaltimea vechiului oras Ihosy, acum in ruine, valea larga a raului cu acelasi nume din Madagascarul central. E o dupa-amiaza senina si pot vedea pana la norii portocalii de la orizont; dar nicaieri vreun petic de padure, doar ici si colo cativa copaci razleti.
De cand se stie, Francis a locuit si a lucrat pamantul alaturi de parinti, dar viseaza ca intr-o zi sa aiba propria casa si cateva hectare pe care sa le poata impaduri: a calculat deja cat l-ar costa plantarea, in cat timp ar putea incepe exploatarea lemnului si cat de mult ar putea taia pe an, astfel incat copacii sa se poata regenera.
In sezonul rece, cand temperaturile coboara pana la 10°C, malgasii s-au incalzit dintotdeauna cu lemne. In timp, obiceiul de a taia copacii chiar de la radacina a impiedicat regenerarea, transformand in savana mari suprafete de padure.
Cealalta problema a fost cresterea consumului, cauzata de sporul demografic spectaculos, de 2,7-3% pe an, care ameninta sa dubleze populatia de 20 de milioane pana in 2032. Paradoxal (cel putin pentru un european), totul este agravat de modul traditional de viata al majoritatii, aproape neschimbat de sute de ani.
Migratiile succesive, care au colonizat Madagascarul in secolele III-V d.Hr. cu polinezieni din Borneo si africani de dincolo de Canalul Mozambic, au adus un numar infim de oameni, raportat la suprafata disponibila. Ei s-au obisnuit cu un teritoriu vast, cu resurse mereu regenerabile si cu o agricultura familiala deloc interesata de randament.
Pe de alta parte, populatiile polineziene, predominante numeric, au adus cu ele un mod de viata conservator, guvernat de reguli stricte (tabuuri), care legifereaza locul si rostul fiecarui lucru sau al fiecarei activitati, toate inscrise intr-un model rigid al lumii, care are la baza familia si cultul stramosilor.
De aceea, orice schimbare sau noutate este intampinata mai curand cu neincredere si inertie. Numai ca modul traditional de viata nu era pregatit pentru explozia demografica. Pentru Francis este clar ca Madagascarul nu poate evita schimbarea, iar el este unul dintre cei care viseaza la aceasta schimbare, punand febril pe hartie, unul dupa altul, proiecte de afaceri.
Doar ca nici el si nici familia lui nu dispun de banii necesari pentru a incepe vreunul dintre ele. Cu cateva saptamani in urma, Francis si-a inscris unul dintre proiecte la faza regionala a unui concurs pentru planuri de afaceri si a reusit sa castige, ajungand printre cei douazeci si doi de finalisti la nivel national. Miza concursului: un credit pentru a demara proiectul castigator.
