Sfanta Peninsula Muntele Athos iese cu mai bine de 50 km in Marea Egee, ca un apendice care se lupta sa se desprinda de corpul laic al Greciei nord-estice. De aproximativ un mileniu, aici locuieste o comunitate de calugari ortodocsi care se tine departe de toate, in afara de Dumnezeu.
Text: Robert Draper
Ei traiesc doar pentru a se uni cu Isus Hristos. Enclava lor – mare cu valuri, paduri de castan nepatrunse, silueta de 2.033 de metri a Muntelui Athos inzapezit – este insasi esenta izolarii. Adapostiti de una dintre cele 20 de manastiri, 12 schituri sau sute de chilii, calugarii sunt separati chiar si unii de altii, rezervandu-si majoritatea timpului pentru rugaciune si singuratate.
Cu barbile lor mari si vesmintele negre – simbolizand renuntarea la lume –, calugarii par sa alcatuiasca o fresca bizantina, o fratie atemporala bazata pe ritual, simplitate extrema si rugaciune continua, dar si pe imperfectiune. Exista constiinta faptului, asa cum spune un calugar batran, ca „pana si pe Muntele Athos suntem niste oameni care pasesc zi de zi pe muchie de cutit“. Sunt numai barbati.
Conform obiceiului nestra mutat, femeile nu au avut voie sa viziteze Muntele Athos inca de la inceput – o atitudine nascuta mai mult din slabiciune decat din ura. Dupa cum spune un calugar, „daca ar veni femei aici, doua treimi dintre noi s-ar duce dupa ele si s-ar insura“.
Calugarul rupe legatura cu mama lui, dar castiga o alta: Sfanta Fecioara Maria (care, dupa cum spune legenda, a fost abatuta din drum in timp ce naviga spre Cipru, a debarcat pe Muntele Athos si i-a binecuvantat pe locuitorii sai pagani, care apoi s-au convertit). El isi creeaza o legatura stransa cu staretul manastirii lui sau cu calugarul mai batran din chilie, care ii devine duhovnic si, cum spune unul dintre calugari, „ma ajuta sa-mi gasesc relatia personala cu Hristos.“
Pensionarea sau moartea mentorului poate fi extrem de difi cila pentru calugarii mai tineri. La fel, decizia unui tanar de a se intoarce in lume poate fi si ea dureroasa. „Anul trecut a plecat unul – isi aminteste un calugar batran. Nu mi-a cerut parerea – adauga el, cu o voce care trada o suferinta parinteasca –, asa ca mai bine ca a plecat.“
Monahii (cuvant derivat din radicalul grecesc monos, care inseamna „singur“) au inceput sa formeze refugii colective crestine, sau manastiri, in desertul egiptean, in secolul al IV-lea. Practica s-a raspandit in Orientul Mijlociu si in Europa, iar in secolul al IX-lea existau deja pustnici pe Muntele Athos.
De atunci, pe masura ce civilizatia s-a dezvoltat, motivele pentru distantarea de societate prin viata monastica s-au inmultit. De fapt, cele doua razboaie mondiale si comunismul au redus populatia monahala la 1.145 in 1971, insa in ultimele decenii a aparut o renastere.
Un aflux constant de tineri – adesea cu diplome de facultate, multi din fostul bloc sovietic – a sporit spectaculos populatia de pe Muntele Athos la aproape 2.000 de calugari si novici, in timp ce aderarea Greciei la Uniunea Europeana in 1981 a facut peninsula eligibila pentru fondurile de conservare ale UE.
Citeste tot reportajul in National Georgrafic decembrie 2009.
