Sursă de conflict între Israel şi vecinii săi timp de mai multe decenii, Râul Iordan este acum împuţinat de secetă, poluare şi utilizare excesivă. Lupta pentru salvarea lui ar putea deschide o cale către pace?
Deşi e un râu biblic, al cărui nume evocă liniştea divină, nimeni nu-şi închipuie că apa Iordanului ar fi un loc al păcii pe pământ. De la apele învolburate de la izvoare, din preajma pantelor măcinate de războaie ale Muntelui Hermon, şi până la mâzga cafenie şi plină de spumă care ajunge la Marea Moartă, la mai bine de 300 km în aval, Iordanul luptă pentru supravieţuire într-o zonă dură.
Apa a fost dintotdeauna preţioasă în această regiune aridă, dar şase ani de secetă şi populaţia în continuă creştere şi-au dat mâna pentru a genera o nouă sursă de conflict între israelieni, palestinieni şi iordanieni, care îşi dispută apa dătătoare de viaţă a râului. Toate acestea fac cu atât mai remarcabilă o scenă petrecută într-o dimineaţă de iulie din 2009. Însoţiţi de o escortă militară, trei oameni de ştiinţă – un israelian, un Palestinian şi un iordanian – stau băgaţi până la genunchi în apa Iordanului. Sunt la aproape 65 km spre sud de Marea Galileei, sub ruinele dezolante ale unui pod bombardat în Războiul de Şase Zile, în iunie 1967. Cercetătorii studiază râul pentru Prietenii Pământului din Orientul Mijlociu (FOEME), un ONG regional dedicat păcii clădite prin proiecte de îngrijire şi ocrotire a mediului. E o zi toridă, într-o fostă zonă de război, dar dacă aceşti oameni îşi fac griji că ar fi în pericol să capete insolaţie, să fie izbiţi de o bucată de beton în cădere sau să calce pe o mină de teren dusă în aval de curent, ei îşi ascund bine temerile. „Hei, Samer – spune Sarig Gafny, un ecologist israelian care poartă o pălărie verde, pleoştită –, fi i atent la creatura asta!“ Samer Talozi, un tânăr inginer de mediu din Iordania, înalt şi stăpân pe sine, priveşte peste umăr la micuţul nevertebrat pe care colegul lui israelian l-a vârât într-un borcan de sticlă. „E viu! – spune râzând. Asta clar e un crustaceu dur!“ La câţiva metri distanţă, Banan Al Sheikh, un botanist solid şi prietenos din Cisiordania, păşeşte îngândurat în amonte, fixând cu aparatul foto un copac înflorit, pierdut printre trestii înalte şi alte specii riverane din lungul malului. „Ai grijă pe unde calci, prietene! – strigă Gafny după el. Şi în niciun caz să nu pui piciorul pe o mină care ticăie.“ Pe lângă muniţii ucigaşe, această porţiune din cursul Iordanului – lată cam de vreo 7 m şi adâncă de vreo doi – este atât de poluată, încât orice semn de viaţă acvatică merită aplaudat. Unul dintre motive este apa scăzută: în ultimele cinci decenii, Iordanul şi-a pierdut mai mult de 90% din debitul său normal. În amonte, la Marea Galileei, apele proaspete ale râului sunt deviate prin Apeductul Naţional al Israelului spre oraşele şi fermele ţării, în timp ce barajele construite de Iordania şi Siria îşi revendică o parte din afl uenţii râului, în special pentru agricultură. Aşa încât, în prezent, cursul inferior al Iordanului este practic lipsit de apă curată, cărând în schimb o amestecătură toxică de apă salină şi deşeuri lichide, care variază de la apă de canal în stare brută până la scurgeri de irigaţii, hrănind vena râului ca o perfuzie tulbure de sânge bolnav. Conform cercetătorilor de la Universitatea Statului Oregon, dintre cele 37 de conflicte militare care s-au produs din 1950 încoace din cauza apei, 32 s-au derulat în Orientul Mijlociu; în 30 dintre acestea au fost implicaţi Israelul şi vecinii săi arabi.
