În deşertul chilian Atacama, moartea e veşnic prezentă, dar speranţa nu moare niciodată.
Copilul stă drept, cu genunchii îndoiţi, îmbrăcat în haine de lînă şi purtînd o pălărie neagră, cu patru colţuri, confecţionată dintr-un material fin şi împodobită cu o mică pană. Lîngă el se află un coş cu mici ştiuleţi de porumb, o traistă croşetată şi o săpăligă sculptată dintr-o mandibulă de lamă. Părul şaten, împletit în codiţe, i se iveşte de sub masca metalică ce i-a fost pusă pentru a-l proteja de spiritele malefice în viaţa de apoi.
Înainte ca arheologii să descopere acest mic cadavru, în 1985, soarele deşertului Atacama l-a uscat în mormîntul său deschis, vreme de peste 500 de ani. Mumia - una dintre cele cîteva sute descoperite de-a lungul coastei chiliene - aparţine unei culturi care, înghesuită între Pacific şi Anzi, a încercat odinioară să supravieţuiască pe un pămînt unde viaţa, pur şi simplu, n-ar fi trebuit să existe.
Întins de-a lungul a aproape 1.000 km între graniţa peruană de sud şi nordul Republicii Chile, deşertul Atacama se înalţă de la o cîmpie litorală îngustă pînă în pampas - cîmpii practic lipsite de viaţă ce coboară în văile rîurilor, umplute cu sedimente minerale aduse din Anzi. Pampasul se înalţă pînă la nivelul altiplano-ului, platoul de la poalele Anzilor, acolo unde lacurile de sare lasă loc vulcanilor semeţi, cu vîrfuri înzăpezite atingînd 6100 m înălţime, care se înlănţuie în lungul cumpenei de apă continentale.
În centrul său, într-un loc pe care climatologii îl numesc "deşertul absolut", Atacama este cunoscut drept cel mai arid loc de pe Terra. Există vaste zone sterile, înspăimîntătoare, în care nu a plouat niciodată, cel puţin nu de cînd oamenii se ocupă cu înregistrarea precipitaţiilor. N-ai să vezi acolo nici un fir de iarbă sau vreun trunchi de cactus, nici o şopîrlă, nici un ţînţar. Însă vei vedea rămăşiţele a tot ceea ce a existat cîndva. Deşertul poate fi un ucigaş nemilos, însă este, în acelaşi timp, un conservator perfect. Fără umiditate, nimic nu putrezeşte. Totul se transformă în artefact. Chiar şi copii mici.
Astfel că e şocant să afli că în prezent trăiesc în Atacama peste un milion de oameni. Ei se înghesuie în oraşele de coastă, în aşezările miniere, în satele de pescari şi în orăşele-oază. Din observatoarele situate pe înălţimile lanţului muntos de coastă Atacama, echipe internaţionale de astronomi cercetează cosmosul, profitînd de cerul mereu perfect senin. În nordul îndepărtat, fermieri încăpăţînaţi cultivă măsline, roşii şi castraveţi, folosind aspersoare care exploatează modestele resurse ale straturilor acvifere. În zona altiplano, urmaşii indigenilor precolumbieni (cei mai mulţi, indieni aymara şi atacama) cresc turme de lame şi alpaca şi-şi irigă culturile cu apă provenită din topirea zăpezilor.
