Boemă rapsodie într-un cartier din Paris. Istoria şi avangarda se împletesc în Marais.
Dacă vreun poliţist ar aresta-o vreodată şi ar încerca să-i confişte flaşneta (cum de altfel s-a întîmplat cu un coleg muzician ambulant), Dominique Alavoine ar şti exact ce să facă.
"Mai întîi, mă leg de flaşnetă" - spune ea, cu o sclipire-n ochii întunecaţi.
Zona e curată în această după-amiază, astfel că Dominique, o femeie slabă, uscăţivă, semănînd cu Edith Piaf, face să răsune "Lili Marlene" sub arcadele Pieţei Vosges, o piaţă perfect simetrică, din secolul al XVII-lea, în inima cartierului Marais.
Marais, o parcelă triunghiulară de 125 de hectare, pe malul drept al Senei, este, în orice caz, un fel de cabaret în aer liber. Străzile înguste, cu rezonanţă, ale cartierului reprezintă o scenă perfectă pentru Dominique şi muzica ei.
"Poţi ajunge la oameni printr-o melodie - zice ea. Creezi un raport; e aproape angelic."
După ce cîntă în Place des Vosges, îşi împinge flaşneta în jos pe Rue St. Antoine şi se chinuie să o urce pe treptele ce duc în piaţa din faţa Bisericii St. Gervais- St. Protais. Introducînd cartelele perforate ale unei melodii în flaşnetă, învîrte manivela şi dă drumul la "When I'm Sixty-four", cîntînd cu o voce clară, de soprană, într-o engleză cu accent franţuzesc.
When I get older losing my hair,
Many years from now.
O bătrînă, cu părul răsucit într-un coc cenuşiu, deschide obloanele grele de lemn trei etaje mai sus, aruncă o privire în jos şi începe să se legene.
Will you still be sending me a valentine,
Birthday greetings, bottle of wine?
