Dubai: capitala mondiala a huzurului

A fost odata un seic care a avut visuri marete. Tinutul sau, pe tarmul Golfului Persic, era un sat toropit, ars de soare, locuit de cautatori de perle, pescari si comercianti care isi acostau corabiile arabe subrede si barcile de pescuit de-a lungul unei ape inguste care serpuia prin oras. Dar unde altii au vazut doar un golfulet salciu, acest seic, Rashid bin Saeed al Maktoum, a vazut o magistrala catre lume.

Intr-o zi, in 1959, a imprumutat multe milioane de dolari de la vecinul sau bogat in petrol, Kuweit, pentru a draga golful pana cand a devenit suficient de larg si de adanc pentru vapoare. A construit cheiuri si depozite si a facut planuri pentru sosele, scoli si case. Unii l-au crezut nebun, altii doar ca se insala, dar seicul Rashid a crezut in puterea noilor inceputuri. Uneori, in zori, alaturi de fiul sau cel mic, Mohammed, se plimba pe tarmul gol si isi desena visul in aer cu cuvinte si gesturi. Si, in cele din urma, s-a intamplat cum a zis el. L-a construit si visul s-a implinit.

Fiul sau, seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, conduce acum Dubaiul si in jurul acelui golfulet a construit propriile lui vise inalte, transformand viziunea de la rasarit a tatalui sau in lumea fantastica, invadata de lumina, aer conditionat si zgarie-nori, a unui milion de oameni. Profilandu-se pe cer ca Manhattanul, un port de clasa mondiala si centre comerciale duty-free imense, micul Dubai atrage acum mai multi turisti decat intreaga Indie, mai multe vase comerciale decat Singapore si mai mult capital strain decat multe tari europene.

Oameni de 150 de natii s-au mutat aici sa traiasca si sa lucreze. Dubaiul a construit chiar si insule artificiale - unele sub forma de palmieri - pentru a-i gazdui pe cei mai bogati dintre ei. Rata sa de crestere economica, de 16%, este aproape de doua ori mai mare decat cea a Chinei. Macaralele pentru constructii puncteaza orizontul ca niste semne de exclamare.

Dubaiul e, de asemenea, o rara poveste de succes in Orientul Mijlociu, o regiune cu o istorie a esecului si stagnarii. Daca Dubaiul reprezinta o anomalie extravaganta sau un model demn de urmat de catre alte tari arabe este o intrebare care merita atentie in ziua de azi, cand lumea islamica incearca sa faca fata modernizarii. Abdulrahman al Rashid, jurnalist saudit si director al canalului de stiri Al Arabiya, prezinta astfel lucrurile: "Dubaiul exercita presiune asupra restului lumii arabe si musulmane. Oamenii incep sa-si intrebe guvernele: Daca Dubaiul poate, noi de ce n-am putea?"

Trebuie spus ca Dubaiul nu seamana cu nici un alt loc de pe Pamant. Este capitala mondiala a vietii pe picior mare; practic, atmosfera trepideaza ca un amestec volatil de exces si oportunitate. Este genul de loc unde starurile tenisului Andre Agassi si Roger Federer joaca o partida demonstrativa pe heliportul de pe acoperisul opulentului megahotel Burj al Arab; unde telefoanele celulare incrustate cu diamante, de 10.000 $ bucata, incheie tranzactii instantaneu; unde anual milioane de oameni vin cu avionul doar pentru cumparaturi.

In ultimul deceniu, am calatorit deseori spre Dubai si am ajuns sa apreciez multiculturalismul ambiguu al unui oras unde poti manca intr-un restaurant italian condus de un egiptean, cu un bucatar-sef indian si chelneri filipinezi care se apuca sa cante operete din jumatate in jumatate de ora. Sau poti privi, la orele mici ale diminetii, un grup de expatriati englezi impleticindu-se spre casa de la vreo carciuma, in timp ce chemarea musulmana la rugaciunea de dimineata rasuna pe strazi.

Intr-adevar. Dubaiul a creat unul dintre cele mai dinamice medii de afaceri din lume. "Nu sunt numai cladirile, insulele si hotelurile - spune Ali al Shihabi, directorul unei banci importante de investitii, care a studiat la Princeton. Mai este si partea nevazuta: legile, regulamentele, mediul social liberal." Fara taxe corporative sau pe venit, cu un sistem bancar excelent si o legislatie care favorizeaza bunurile si proprietatea, Dubaiul intruchipeaza vechiul motto al seicului Rashid: "Ceea ce e bun pentru comercianti e bun si pentru Dubai."

Si mai e fiul sau, seicul Mohammed, conducatorul Dubaiului, in varsta de 57 de ani, pe care Edmund O'Sullivan, editorul lui Middle East Economic Digest, il numeste un "modernizator radical" si "cel mai semnificativ personaj din Arabia dupa regele Abdulaziz", fondatorul Arabiei Saudite moderne, care a folosit ca parghie rezervele de petrol ale tarii sale pentru a deveni un jucator mondial important.

Spre deosebire de traditionalul conducator despotic din Orientul Mijlociu, seicul Mohammed (cunoscut multora drept seicul Mo) conduce Dubaiul ca un bun director executiv. In afara unui program incarcat de aparitii publice, este vazut adesea conducandu-si masina in jurul proprietatilor din Dubai, supraveghindu-si santierele cand se crapa de ziua, asa cum facea si tatal lui. Uneori apare neanuntat la locul de munca pentru a pune intrebari dure, ii concediaza pe loc pe managerii nepriceputi si ii recompenseaza pe cei mai destoinici muncitori. Dintre acestia, recruteaza viitoarea generatie de manageri a Dubaiului, printre care si multe femei.

"Angajeaza cele mai bune femei pe care le gasesti" - i-a spus Anitei Mehra Homayoun, directoarea de marketing a aeroportului din Dubai, cand a ales-o pentru post in 1996. Mehra Homayoun insasi a avansat ierarhic in comertul duty-free al aeroportului si s-a facut remarcata de seicul Mo prin organizarea de loterii de masini si turnee de golf si tenis cu celebritati si atragandu-i pe detailistii cei mai buni in imperiul duty-free-urilor din aeroport. "Seicul Mohammed te face sa crezi ca poti realiza orice - spune ea. Viziunea lui este contagioasa."

Un alt ales, Mohammad Alabbar, a crescut, ca multi localnici din Dubai, intr-un cort din frunze de palmier. Tatal sau a intretinut o sotie si 12 copii cu plasa de pescuit. Apoi, in 1966, Dubaiul a dat de petrol si Alabbar a mers la colegiu in SUA cu o bursa guvernamentala platita cu veniturile din petrol. (Desi la inceput in plin avant, rezervele de petrol modeste ale Dubaiului aduc acum doar 6% din PIB). Dupa absolvire, l-a impresionat pe seicul Mo lucrand ca stagiar sase ani in Singapore, unde a transformat firme de vanzare cu amanuntul care stagnau in afaceri prospere. Ceea ce l-a propulsat in postul de director pentru dezvoltarea economica a Dubaiului, rol care a pus in evidenta capacitatea sa de a incuraja comertul reducand birocratia. Drept rasplata, guvernul i-a dat pamant la un pret mic sau gratuit si el a inceput sa construiasca.

Astazi calatoreste in lume cu un avion privat si supravegheaza Emaar, una dintre cele mai bogate companii de dezvoltare imobiliara din lume. "Am parcurs un drum lung" - mi-a spus Alabbar pe santierul proiectului Burj Dubai, o structura inalta, in forma de torpila, care va fi cea mai inalta cladire de pe planeta cand va fi gata, in 2008. "Dar nu trebuie sa uitam niciodata de unde am venit. Copiii nostri trebuie sa stie ca am muncit foarte, foarte mult pentru a ajunge unde suntem acum si ca e inca mult de munca."

Dar cine face munca in realitate e un subiect sensibil. Demografic vorbind, Dubaiul nu este un oras-stat arab: Mai putin de 1 din 8 locuitori sunt cetateni ai E.A.U. si muncitorii-oaspeti din sudul Asiei reprezinta peste 60% din populatie. Multi indieni cu educatie duc o viata confortabila in Dubai, iar cativa dintre ei s-au imbogatit. ("Dubaiul e cel mai bun oras din India" - spun norocosii.) Pentru altii insa Dubaiul este o fundatura.

Presa locala anuntase tulburari in randul fortei de munca in seara in care am vizitat unul dintre cartierele mizere unde locuiesc zeci de mii de muncitori-oaspeti. Baracile muncitorilor se aflau intre multele cladiri meschine, darapanate, de-a lungul unui drum murdar, cu pietris, plin de gunoaie. Sute de barbati cu fetele arse de soare treceau in fuga, purtand tricouri cu maneca scurta, pantaloni largi si slapi uzati. Unii dintre acesti muncitori s-au alaturat grevelor recente, satui sa fie tratati ca "suboameni", dupa spusele organizatiei Human Rights Watch. Muncitorul mediu castiga aproximativ cinci dolari pe zi, muncind in ture de 12 ore, pe o caldura torida. (Human Rights Watch a raportat aproape 900 de decese in constructii, in 2004, inclusiv decese in urma insolatiei.)

Ascultati-le povestile si veti afla ca multi muncitori sunt captivi aici, inglodati in datorii catre agentii fara scrupule de acasa, care le-au pretins sume exorbitante pentru vizele de lucru. "Daca nu ar trebui sa returnez taxa, azi m-as duce acasa" - mi-a spus un barbat. "Nu avem nimic" - a spus Kutty, un tanar scund, de 25 de ani, cu obrajii scofalciti, din statul indian Kerala. "Traim un cosmar aici si nimanui nu-i pasa."

Reactionand la astfel de abuzuri - si la publicitatea negativa pe care o genereaza - guvernul a anuntat recent ca li se va permite muncitorilor sa-si faca sindicate si a ordonat tuturor antreprenorilor sa opreasca lucrul timp de patru ore pe zi in timpul caniculei din iulie si august. Necazurile Dubaiului nu se termina aici. De exemplu, crearea de insule artificiale in larg se poate sa fi fost o stralucita decizie economica, chiar daca exagerata (proprietatile de pe tarm se vand cu 7 pana la 30 de milioane de dolari), dar pe parcurs - spun ecologistii -, Dubaiul a omorat coralii, a distrus locurile de cuibarit ale testoaselor si a afectat ecologia marina din vestul Golfului Persic.

Si in spatele zgarie-norilor stralucitori persista o lume de noapte, cu hoteluri ieftine si prostituate, gangsteri indieni si rusi, spalatori de bani si traficanti de orice, de la arme si diamante pana la fiinte umane. In noaptea in care m-am oprit la Clubul Cyclone, prostituatele disponibile erau din Moldova, Rusia, China, Europa de Est, Caucaz si din diverse tari din estul Africii. Clientii lor erau arabi, europeni, asiatici si americani.

Muzica bubuia, bauturile curgeau si curand cuplurile se indreptau spre iesiri. Am cunoscut o chinezoaica ce-si spunea Muri. "Merg la Cyclone numai de doua ori pe saptamana" - a spus ea intr-o engleza poticnita. In timpul zilei, lucreaza ca bucatar-sef la un restaurant chinezesc. Clientii ei - spune ea - sunt, in general, europeni sau americani intorsi din razboiul din Irak. "Arabilor le plac europencele si rusoaicele." Am intrebat-o daca a auzit despre retele de trafic cu fete din China. "Da, bineinteles - a spus, incruntandu-si sprancenele. Foarte rau. Unele fete foarte tinere."

Peste cateva zile, l-am intrebat pe un asistent de rang inalt al seicului Mohammed daca Muri avea dreptate in privinta influxului de prostituate chineze si traficanti. "Nu e usor sa-i opresti pe cei care aleg sa vina in Dubai - mi-a spus el -, dar nu ii toleram deloc pe traficanti." Totusi Departamentul de Stat al SUA raporteaza ca eforturile Dubaiului de a reduce traficul nu corespund nici macar "standardelor minime" si estimeaza ca in jur de 10.000 de femei din E.A.U. ar putea fi victime ale traficantilor de sex.

Abordarea relaxata a Dubaiului a acestor probleme si a altora da nastere unor critici prompte, desi formulate in soapta. "Trebuie s-o luam mai incet, lucrurile merg prea departe" - mi-a spus un scriitor marcant, referindu-se la dezvoltarea necontrolata care calca in picioare cultura locala. Mi-a cerut sa nu-i dau numele. Un alt localnic a spus: "Stiu ca unii dintre prietenii mei arabi ne viziteaza pentru ca aici avem prostituate straine. E rusinos."

Toleranta Dubaiului poate fi si un lucru bun. Pe langa barurile si cluburile de noapte, exista moschei, biserici si temple hinduse si, pentru un oras cu atat de multe religii si nationalitati aflate in concurenta, este surprinzator de lipsit de conflicte etnice. "Nu stiu cine este sunnit si cine este siit, si nici nu ma intereseaza - mi-a spus seicul Mohammed in timpul unei scurte intalniri. Daca muncesti temeinic, daca nu-ti deranjezi vecinul, atunci exista un loc pentru tine in Dubai.

"Pana si israelienii pot face afaceri (pe tacute) cu Dubaiul. In timp ce modelul din Dubai - construit pe baza capitalismului fara restrictii, a antreprenoriatului si a moderatiei religioase - ar putea fi un exemplu pentru alte tari in curs de dezvoltare, Dubaiul are o orientare unica spre secolul al XXI-lea, datorata in mare parte viziunii si ambitiei unui singur om. Alti conducatori arabi ar putea rivaliza cu seicul Mo sau cu metodele sale, dar pana la urma - si unii ar spune slava Domnului - exista un singur Dubai.

Inainte de a parasi emiratul, m-am hotarat sa fac ceea ce milioane de vizitatori au facut in ultimul deceniu: sa ma duc intr-un mall. Se spune ca Dubaiul are mai multe centre comerciale pe consumator decat orice alt oras din lume si, zi si noapte, sunt aglomerate cu genul de multime pe care o gasesti de obicei in Dubai: femei saudite acoperite cu valuri scotocind la Victoria's Secret; adolescenti din Emirate in tinuta hip-hop flirtand cu fete din Europa de Est cu minijupe de piele neagra; familii din Senegal, Egipt, Iran, Kazahstan si Coreea plimbandu-se printre fantani si magazine, in timp ce muzica pop occidentala, coloana sonora a globalizarii, se revarsa din boxe.

Intr-un mall, Centrul Hamarain, melodia din Titanic, cu Céline Dion, a fost pusa atat de des, incat vanzatorii cu amanuntul locali s-au plans. Am ales Mallul Emiratelor, unul dintre cele mai noi megamalluri din Dubai, un mamut de 223.000 m2 care prezinta o partie de schi in interior. Cand intri, ai impresia ca pasesti intr-o realitate alternativa: o lume a abundentei, artificiala, cu magazine de imbracaminte de marca, magazine cu muzica stridenta, cafenele si restaurante, care culmineaza cu o fereastra imensa din sticla de oglinda, cu schilifturi in departare.

M-am alaturat multimii de la fereastra, ca sa privesc schiorii coborand un "munte" acoperit cu zapada, copii aruncand unii in altii cu bulgari de zapada si instructori care-i ghidau pe incepatori la primele lor coborari. Am zarit un grup ce pareau a fi locuitori din Dubai la o iesire in familie. Un barbat arab de varsta mijlocie, intr-un palton inchiriat, mergea prudent prin zapada cu pantofi de strada. Mai incolo, o femeie cu o abaya neagra, purtand si ea un palton inchiriat, se tinea agitata de bratul unei femei asiatice, probabil menajera ei filipineza.

Un adolescent cu un inceput de mustata s-a apropiat de ei, cu schiurile in picioare. Au schimbat cateva vorbe, apoi s-a caznit sa ajunga la lift pentru inca o coborare. Femeia i-a dat drumul filipinezei si a facut cativa pasi. Apoi a zambit, s-a lasat pe vine si a luat putina zapada, un mic miracol alb in desertul Arabiei. Parea sa se simta bine. Temperatura lumii reale de afara era 43°C, dar in lumea de vis din Dubai era aproape perfecta.