Acesta e cosmarul meu: Fiica mea a venit acasa cu un tip si mi-a zis: "Tata, ne casatorim."
Iar el este un rapper cu gura plina de dinti de aur, o bandana pe cap, muschi proeminenti pe brate si o atitudine de gangster. Mai apoi, cosmarul se amplifica, pentru ca, inainte sa ma dezmeticesc, aud tropait de picioruse, odrasla lor alergandu-mi prin sufragerie, prin propria-mi viata, inecandu-ma in propria mea ipocrizie, deoarece si eu eram in tinerete un prostanac ce-si asculta doar propria muzica si propriile sunete.
Astfel, blestem ziua cand i-am vazut fata, care este o reflectare a fetei mele, si regret ziua cand i-am auzit numele, pentru ca realizez cu groaza ca rapul - o muzica aparent fara melodicitate, sensibilitate, instrumente, versuri sau armonie, o muzica fara inceput, sfarsit sau mijloc, o muzica ce nici macar nu pare a fi muzica - stapaneste lumea. Care nu mai este lumea mea. Este lumea lui. Iar eu traiesc in ea. Traiesc pe o planeta hip-hop.
Condescendenta
Imi aduc aminte cand am ascultat prima data rap. Stateam in bucatarie la o petrecere in Harlem. Era in 1980. Un prieten de-al meu, pe nume Bill, o luase razna deodata. A pocnit in mutra, chiar in fata mea, un tip necunoscut. Nu-mi amintesc de ce. Bill era coleg de facultate cu mine. I se pusese pata.
Problema era ca tipul pe care-l pocnise era un baiat solid, un individ cu bandana, care venise neinvitat la petrecere cu inca trei prieteni, iar judecand dupa furia intiparita pe fetele lor, nu ne asteptam la momente gen Martin Luther King in viitorul nostru apropiat.
In camera nu erau albi, cu toate ca, marturisesc, as fi vrut sa fi fost macar pentru a-mi ascunde paloarea propriei mele fete inspaimantate. Eram studenti de culoare si hispanici in pragul absolvirii scolii de jurnalism de la Universitatea Columbia, care invataseram cerintele cine, ce, unde, cand si de ce ale reportajului in America.
Insa adevaratii povestitori ai experientei americane veneau din lumea tipului pe care Bill tocmai il pocnise. Traiau exact pe partea cealalta a raului, cam la 1,5 km de noi, in sudul Bronxului. Nu aveau diploma in jurnalism. Nici bani. Nici credibilitate. Ceea ce aveau insa era talentul.
