Născut în 1864, sub numele A. B. Paterson, „Banjo“ a scris despre ţinutul sălbatic al Australiei în „Waltzing Matilda“, „Omul din Snowy River“ şi sute de alte poeme. De atunci, australienilor le-a plăcut să-i ţină isonul.
Îi scrisesem o scrisoare, dar neştiind unde se află
I-am trimis-o-n locu’n care l-am văzut cu ani în urmă,
La tuns oile, la fermă; deci, fără adresă fermă,
I-am scris după cum urmează: „Pentru Clancy cel din Luncă.“
Totul a început cu un demers de rutină pentru urmărirea unui rău-platnic. Un crescător de vite din New South Wales, în interiorul ţării, refuza să-şi achite nişte datorii, iar creditorii voiau să rezolve cumva problema. Aşa că au lăsat-o pe mîna avocatului lor, un tînăr spilcuit pe nume Andrew Barton Paterson, de la firma de avocatură Street & Paterson, din Sydney. Acesta a preluat conştiincios cazul, scriindu-i omului un ultimatum sever şi cerîndu-i să-şi onoreze datoriile. Dar fără rezultat. Interiorul Australiei era pur şi simplu prea vast, prea lipsit de griji şi neîngrădit. Scrisoarea s-a întors, nedeschisă, avînd mîzgălită pe plic o explicaţie simplă: „Clancy o plecat în Queensland cu cireada şi nu ştim unde îi.“
Reclamanţii n-au fost pesemne prea încîntaţi, dar avocatul lor a rîs în sinea lui, imaginîndu-şi-l pe numitul Clancy, aflat în momentul acela la vreo 1.500 km depărtare, în însoritul Queensland, petrecîndu-şi zilele călare şi dormind noaptea sub cerul plin de stele, absolut liber şi intangibil, în timp ce creditorii, avocaţii şi tot restul societăţii civilizate stăteau lipiţi de scaun şi neputincioşi îndărătul birourilor lor. Paterson a luat din nou stiloul şi a început să scrie, de data asta nu o scrisoare, ci o bijuterie de baladă, pentru că în timpul liber obişnuia să scrie texte umoristice şi versuri pentru un săptămînal popular, sub pseudonimul „Banjo“ nume împrumutat de la un cal de curse ce aparţinuse familiei sale.
În 32 de versuri vesele lăsînd deoparte neplăcuta situaţie juridică a lui Clancy , el a spus povestea scrisorii lui rătăcite, a meditat asupra vieţii simple şi neîngrădite a văcarului în sălbăticie şi a comparat-o cu zgomotul, murdăria, graba şi anonimatul sufocant al propriei sale vieţi de orăşean, încheind într-o notă jucăuşă:
Şi parcă mă bate gîndul să încalec ani de-a rîndul
Şi în locu’ acestui Clancy în natură să mă duc,
Iară el să se omoare cu registre şi dosare,
Dar nu-i croit pentru asta Clancy cel din lunca mare.
Poemul a devenit un succes răsunător de îndată ce a fost publicat în ediţia de Crăciun a revistei Bulletin, în 1889, şi rămîne una dintre cele mai îndrăgite poezii australiene. Ea surprinde starea de spirit a naţiunii, care tocmai îşi sărbătorise centenarul într-un elan de mîndrie patriotică şi acum îşi căuta cu nostalgie identitatea într-o lume ce se schimba văzînd cu ochii. În Clancy, australienii au văzut ceva frumos: crescătorul de vite aspru, bronzat şi tăcut, un spirit prea puternic pentru a putea fi închis în cuşca unui birou şi simţindu-se în largul lui doar în nesfîrşitele ţinuturi brune ale emisferei australe. Le-a mers drept la inimă şi de atunci n-au încetat să-l iubească.
Nici lui A. B. Paterson nu i-a stricat. Pe lîngă cei treisprezece şilingi şi şase peni pe care revista i-a plătit pentru poezie, cam de două ori taxa pentru o consultaţie juridică, „Clancy cel din Luncă“ a marcat începutul unui deceniu de aur pentru avocatul poet. Într-o explozie de creativitate, care a cuprins cea mai mare parte a anilor 1890, Banjo a produs o avalanşă de poeme, balade şi cîntece piese clasice precum „Omul din Snowy River“ sau „Waltzing Matilda“ („Cu sacu-n spinare“), care l-au făcut cel mai îndrăgit poet al Australiei.
