Acesta e taramul visat de Simón Bolívar, sustinut de coloana vertebrala a Cordilierilor si de sistemul vascular complicat al bazinului Amazonului.
Text: Marie Arana
Inca de pe vremea incasilor, credem ca suntem rodul pamantului, asemeni semintelor: ca viata pe acest taram nesigur ofera promisiunea rodniciei sau socul unor miscari seismice.
Pamantul ne poate hrani. Sau distruge. Suntem mostenitorii, binecuvantati si blestemati, ai unui pamant imbelsugat si amenintator.
Poate de aceea iubeau incasii soarele si maya au construit trepte catre cer, iar conchistadorii s-au catarat pe munti pentru a implanta cruci in cele mai inalte locuri.
Voiam sa ne eliberam de imbratisarea pamantului. Sa ne creasca aripi. Sa zburam. Tanjim sa vedem pamantul prin ochii condorilor.
Imagineaza-ti, asadar, o peruanca get-beget, care se simte cel mai confortabil cand are pamantul sub picioare, alaturandu-se expeditiei unui fotograf care-i scruteaza din aer tinutul natal. In aceasta postura m-am trezit intr-o zi de toamna, tinandu-ma bine pe locul din spate al unui Pilatus Porter.
Am zburat deasupra Callejón de Huaylas, un canion inverzit ce taie doua lanturi de munti: Cordillera Blanca, cu varfuri acoperite de zapada, si Cordillera Negra, cu spinari cafenii unduitoare. Acesta este leaganul uneia dintre cele mai vechi civilizatii cunoscute din Peru: chavín, ale caror cunostinte avansate despre agricultura aveau sa influenteze geniul culturilor moche si incasa. (Incasii si-au numit acest adapost din Anzi Qosqo: cordonul ombilical al lumii).
Callejón patrunde si in spectaculosul lant muntos Nevado Huascarán, al carui varf de 6.770 m domneste asupra vaii si ale carui gheata si zapezi au hranit si au nimicit viata de la poalele sale. America Latina e plina de paradoxuri. Ne grabim sa le spunem vizitatorilor ca tara noastra are un melanj de forme de relief - litoral, desert, jungla, munti, mlastini, arhipelaguri -, toate in spatii geografice bine definite si in alaturari surprinzatoare.
Promontoriile albe ale Anzilor nu sunt departe de coronamentul impenetrabil al padurilor Amazonului, unde in fiecare noiembrie jungla e inundata de fluviu, iar jaguarii trebuie sa inoate alaturi de delfinii-de-Amazon. Abia de la inaltimea de 1.500 m am vazut cat de apropiate si interdependente sunt aceste forme de relief.
Cateva minute in aer te pot aduce de la coastele primavaratice ale suburbiilor vecine cu oceanul ale Limei pana la desertul batut de vanturi Chan Chan, fosta mare citadela a populatiei chimú; sau de la stancile implacabile peste care s-au chinuit sa treaca conchistadorii pana la vaile verzi din Cajamarca. Legate intre ele. Un tot unitar.
Cu toata istoria care s-a petrecut dedesubt, cu suferintele care inca apasa regiunea, de sus privelistea e calma si neutra, iar pamantul se dezvaluie intreg, complet.
