Bantuit de conflicte, Sinaiul ofera placeri, refugiu spiritual si - potential - armonie.
Text: Matthew Teague
Totul parea calm in satul de coasta Taba. In noaptea aceea, ca in oricare alta, soarele a coborat la apus in spatele Muntilor Sinai, iar intunericul s-a scurs la vale, grabindu-se pe masura ce se apropia de mare.
In Complexul Hilton, oaspetii abandonau bikinii in favoarea rochiilor de seara si a jachetelor sport. Noaptea, in octombrie, sufla vantul rece al desertului, asa ca, pana in zori, administratia a golit bazinul cu apa de mare al hotelului.
Statiunea de la Marea Rosie e un model in miniatura al visului Sinaiului - visul unui Orient Mijlociu in care vechii dusmani dau pamantul in schimbul pacii si terorismul in schimbul turismului. Britanicii conduceau hotelul, egiptenii furnizau personal, europenii si rusii - si numerosi evrei - il frecventau. Afara, steagurile egiptean si israelian fluturau unul langa altul.
E adevarat, cu o luna inainte, guvernul israelian avertizase cu privire la iminenta unui atac terorist, dar astfel de avertizari erau la ordinea zilei. Aici, vizitatorii puteau uita ca acesti doi vechi dusmani isi disputasera statutul de proprietar al peninsulei de cateva ori in ultima jumatate de secol.
In timpul razboaielor din 1956, 1967 si 1973, Egiptul si Israelul luasera cu asalt peninsula; in 1979, cele doua tari au semnat un tratat de pace, iar Israelul i-a cedat Egiptului controlul inca o data. Pactul rezista inca, dupa 30 de ani. Sinaiul a fost dintotdeauna un spatiu al paradoxurilor, un tinut arid de o frumusete nepamanteasca, al vrajbei si tolerantei.
In ciuda importantei geopolitice a peninsulei, de pilda, populatia majoritara e grupul caruia ii pasa cel mai putin de identitatea nationala: beduinii. In timpul atacurilor si contraatacurilor din ultimele decenii, poporul tribal s-a incadrat atat de bine in peisaj, incat parea aproape un element al naturii, ca dunele calcate in picioare de cuceritori.
Odata cu lasarea intunericului, oaspetii s-au mutat din restaurante in cazinou, bar si discoteca. In acest sfarsit de saptamana, cu totii sarbatoreau evenimente legate de istoria Sinaiului: egiptenii isi aminteau de atacul armatei lor in peninsula in cadrul Razboiului de Yom Kippur, din 1973, in timp ce israelienii comemorau calatoria biblica prin desert a stramosilor lor.
In ultimii ani, coasta aceasta ajunsese sa fie numita Riviera Marii Rosii. Ea adoptase o decadenta si o degajare care o deosebeau de restul Egiptului. Granita israeliana se afla la doar cativa metri departare. Dincolo de ea, in Elat, pompierul Shachar Zaid, aflat in afara serviciului, a iesit dintr-un cinematograf, unde el si sotia lui tocmai urmarisera un film american despre pompieri.
Chiar atunci un zgomot inabusit s-a propagat prin oras: bum! Zaid si sotia sa au alergat in directia sunetului, spre granita. Pe drum, a dat peste seful sau, aflat si el in afara serviciului, care se echipa in masina sa, si peste alti sase pompieri care soseau cu cele trei masini de stingere a incendiilor ale orasului.
