Mica Romanie din Spania

(26 voturi, medie 4.38 din 5)

Un grup de romance si bulgaroaice culeg capsuni la o ferma din regiunea Huelva. Munca la capsuni este sezoniera: trei luni la cules primavara si o luna la plantat toamna. Angajatorii prefera femeile, pentru ca acestea pot lucra toata ziua aplecate.

<
p>Oameni buni, va rog nu va mai descaltati“ – striga din cand in cand soferul autocarului, intorcandu-se amenintator spre cei 40 de pasageri care pleaca la munca in Spania. In autocar e cald si miroase ingrozitor. Oamenii isi maseaza picioarele umflate, stand inghesuiti pe scaunele mici, intre fel de fel de pungi si genti de rafie. Pentru unii este prima data si se tem de ceea ce i-ar putea astepta acolo, dar sunt increzatori ca vor face bani.

Text: Andreea Campeanu

Pentru altii, drumul asta a devenit de multa vreme o rutina. Florina si Eugen Muratura, din Oltenita, merg impreuna cu fetita lor bucalata, Cosmina, de numai cateva luni. Ea este o oachesa de 22 de ani, plinuta, imbracata in pantaloni de trening flausati si cu adidasi noi. El, un roman subtirel si aprig de 24 de ani. Sunt optimisti. Vor munci in agricultura, la cules; la cules de ce, nici ei nu stiu inca, dar vor afla odata ajunsi in Madrid, unde se vor intalni cu mama Florinei, care este acolo de cativa ani.

Drumul pana in capitala Spaniei este un chin care dureaza trei zile, dar toti acesti oameni il suporta cu stoicism. Le este teama sa mearga cu avionul, desi este mai simplu si de multe ori mai ieftin. In fiecare zi, din Bucuresti pornesc autocare spre Spania, cu opriri in orasele mari din tara pentru a culege pasageri.

Chiar daca procentul calatoriilor a scazut in ultimul an, motivul nu este doar intoarcerea romanilor din cauza crizei, ci si faptul ca emigrantii sunt din ce in ce mai obisnuiti sa mearga cu avionul. Au devenit „euronavetisti“ – oameni care nu mai fac naveta Calarasi-Bucuresti, ci Calarasi-Madrid. Muncesc cateva luni in Spania, dupa care se intorc o vreme in tara. Apoi ciclul se repeta. Isi fac o viata si aici, si acolo.

Plecarile romanilor in strainatate, tinute sub control strict in timpul regimului comunist, au inceput in primii ani de dupa revolutie. Somajul era in crestere, datorita inchiderii fabricilor si uzinelor; in 1994, in Romania existau peste 1.223.000 de someri, conform Institutului National de Statistica. Asa ca oamenii au inceput sa-si caute rostul pe alte meleaguri. „Se vorbea despre somaj, despre inchiderea fabricilor. Exista o presiune pentru emigrare, fiindca oamenii nu aveau alta solutie“ –spune sociologul Monica Serban.

Intr-o sala a facultatii de sociologie de la etajul V al Teatrului Bulandra, din capitala, l-am gasit pe sociologul Dumitru Sandu vorbind cu studentul sau Alexandru Cernat despre migratia romaneasca in Spania. Dumitru Sandu a coordonat, in toamna anului trecut, o echipa de cercetare pe comunitatea romaneasca din Madrid, unde traiesc, oficial, 189.000 de romani.

Studiaza migratiile din 1977, iar in 1993 a lucrat la primul sondaj pe tendinta de plecare din tara. „Daca este barbat, este constructor; daca este femeie, este menajera“ – mi-a spus el. Romanul din Spania nu este capsunar. „Daca lucreaza, castiga aproximativ 1.300 de euro pe luna si trimite in tara 4.000-5.000 de euro anual.

Nu a fost sarac cand a plecat de acasa, dar este putin probabil sa fi avut studii superioare. Este deja transformat de Spania, de mediul de viata de acolo, si cunoaste foarte multi oameni. Odata cu migratia, in viata lui au avut loc doua schimbari: a devenit muncitor mai bun si este mai critic. Vrea sa revina in tara cand va avea unde si cu ce“ – schiteaza el portretul-robot al muncitorului roman din Spania.

Primii care au plecat, la inceputul anilor ’90, au fost aventurierii cu rude sau cunostinte in strainatate, nemultumiti de viata in comunismul si postcomunismul romanesc. Pentru Spania era nevoie de viza, care „putea sa ajunga pana la 1.000 de dolari pentru sudul tarii.

«Preturile erau pentru sudisti – mi-a spus cineva. Daca erai din Ardeal, trebuia sa fii prost sa platesti»“ – povesteste sociologul Monica Serban. Asta pentru ca ardelenii aveau rude sau cunostinte in strainatate mai mult decat cei din sudul tarii. Primele comunitati romanesti din Coslada si Castellón s-au format cu sprijinul bisericii adventiste.

Au urmat anii 1996-2001, cand au emigrat fostii navetisti si oamenii care se intorsesera de la oras la sat. Majoritatea erau barbati si mergeau in grupuri mici spre Turcia, Irak, Iran, Ungaria, Serbia, Egipt sau Germania. Ei aveau deja experienta mobilitatii, cunostinte in strainatate si erau presati de somaj sau de salariul prost. Sociologul Dumitru Sandu spune ca aceasta este „perioada explorarii“.

„Oamenii au invatat cum sa gaseasca de lucru, cum e cu invatarea limbii si cu toleranta la straini in fiecare dintre tarile in care s-a mers. Dupa ce au facut o evaluare difuza, fara plan, a adecvarii locului de destinatie la resurse si asteptari, romanii au trecut in etapa urmatoare, cea a focalizarii“ – explica el. A venit apoi 2002. S-au ridicat vizele pentru Spatiul Schengen si romanii au luat cu asalt granitele dinspre vest.

65% dintre cei care sunt acum in strainatate au plecat atunci, majoritatea spre Spania si Italia. Stiau de la predecesorii lor ca acolo gasesc de lucru, ca le e usor sa invete limba, ca se castiga bine. Cei care se aflau deja in strainatate au putut sa-si reintregeasca familia.

Si-au adus sotii sau sotiile si copiii, fara sa mai cumpere vize ori sa treaca granita ilegal sau cu pasapoarte false. In deceniul 1998-2008, Spania a primit 4,5 milioane de emigranti, in principal din Europa de Est, Africa si America de Sud. Din cauza unei mari cresteri economice, a avut nevoie de forta de munca necalificata. Apoi, dupa ce in 2007 Romania a intrat in UE, „Occidentul s-a speriat ca va fi invadat de romani si bulgari, ceea ce insa nu s-a intamplat“ – spune Dumitru Sandu. Oamenii au continuat sa plece, intr-adevar, insa nu masiv.

Astazi, peste 700.000 dintre emigrantii cu permis de sedere sunt romani, aflati intr-o etapa de tranzitie, menita sa-i ajute sa-si imbunatateasca traiul. Sunt aici ca sa munceasca pentru a-si putea cumpara o casa in tara, o masina si ca sa stranga bani pentru o afacere proprie.

Batranul Andreescu sta pe scaun, infofolit intr-un halat, cu caciula indesata pe cap, si vorbeste rar si apasat. A venit in Spania ca sa petreaca o luna, de sarbatori, impreuna cu fiul sau, Virgil, pe care il vede insa foarte rar, pentru ca lucreaza aproape nonstop. Virgil, de 39 de ani, a adormit pe canapeaua din living, imbracat in hainele de strada, in timp ce statea de vorba cu tatal sau.

De la televizor se aud in surdina stirile de pe Prima Tv. Va dormi doar o jumatate de ora, in traditionala pauza de masa spaniola, dupa care urmeaza sa se intoarca la treaba. „Lucreaza toata ziua – spune tatal, privind fix spre covor. Asta e viata? Nu are timp sa faca nimic altceva.“

Virgil munceste dimineata la o fabrica de prelucrat lemnul, iar dupa-amiaza, pana la miezul noptii, este barman intr-un local de pe o straduta ingusta din centrul Castellónului, oras la Mediterana cu 51.000 de romani. A venit in Spania in urma cu opt ani si la inceput a muncit la cules de portocale, alaturi de sotia lui, desi in tara terminase Facultatea de Stomatologie.

Castigau foarte putin si rar mai mancau altceva decat portocale. Apoi, incet, a prosperat. Si-a adus fetita, de 15 ani acum, iar la sfarsitul lui 2007, sotia lui a nascut un baietel. Si-a gasit locuri de munca stabile, castiga bine, dar munceste mult, si a reusit sa-si cumpere apartament si masina, cum si-a dorit.

„Romanii care muncesc in Spania functioneaza dupa urmatorul algoritm: sa stea aici pana vor reusi sa stranga bani, ca sa aiba motive sa se intoarca acasa; asa ca muncesc pe branci, pentru ca stiu ca chestia asta nu o sa dureze la nesfarsit“ – spune sociologul Dumitru Sandu. In locurile unde a crescut comunitatea romaneasca, au inceput sa se dezvolte si afacerile romanesti.

S-au deschis discoteci, baruri, restaurante ale romanilor pentru romani. Au aparut cofetarii romanesti, unde spaniolii vin rar, pentru ca prajiturile nu sunt pe gustul lor. S-au deschis frizerii romanesti, fiindca romancele nu erau dispuse sa plateasca prea mult unor spanioli, care oricum nu stiau sa le tunda sau sa le onduleze parul pe placul lor. Unii au deschis mici magazine, unde au adus alimente romanesti.

Altii au facut fabrici, unde produc mezeluri dupa retetele de acasa, pe care romanii le cumpara pentru ca sunt o particica din Romania. Totusi romanii sunt poporul de emigranti din Spania care au cele mai putine afaceri, deoarece sunt inca in stadiul unei migratii tinere.

Si-au adus ziare si reviste din tara si au facut ziare romanesti, cu stiri de acasa, dar si cu informatii folositoare sau povesti de viata ale emigrantilor. „E o lume care exista. Strategiile de a face lucrurile sunt clare. Se stie cum se sta, cum se fac anunturi, cum se gaseste de lucru. La inceput, lumea asta era in formare“ – spune Monica Serban. Relatiile, cunostintele guverneaza viata emigrantilor.

Au plecat pe baza acestora, isi gasesc de lucru prin oamenii pe care ii cunosteau deja din Romania, iar acolo s-au mutat comunitatile de aici. „Practic, omul se duce acum in alta parte a satului lui, care s-a mutat in Spania. Nu mai e nevoie sa fie altfel, mai competent, mai rezistent la situatii de stres, pentru ca se duce la ai lui“ – explica Dumitru Sandu.

Dumitra Tudor, de 39 de ani, sta ghemuita sub streasina cladirii, rezemata de peretele din caramizi rosii. Are o tigara in mana pe care o tine pe unul dintre cele patru pachete pregatite ca sa le trimita in tara, pentru cei sapte copii ai ei. Este la munca in Spania de doi ani, munceste ca menajera si trimite saptamanal pachete cu incaltaminte, mancare, haine sau jucarii acasa, in Constanta.

Impreuna cu alti cativa oameni, sta la coada cu o jumatate de ora inainte de deschiderea unuia dintre centrele pentru trimis pachete in Romania, din Coslada, oras-satelit al Madridului in care traiesc 16.500 de romani, adica 20% din populatie. Romanii trimit acasa si bani. Dupa estimarile Bancii Mondiale, s-au trimis in tara 9 miliarde de dolari in 2008 si 7 miliarde de dolari in 2007, ceea ce face ca Romania sa fie intre primele 10 tari din lume la remiteri.

Migratia a contribuit semnificativ la reducerea saraciei in Romania. A stopat tendinta de crestere a somajului si au venit bani de la cei care munceau in strainatate. Partea proasta insa e ca, desi satele tarii se imbogatesc, forta de munca scade. Acasa au ramas doar batranii si uneori copiii.

Emigrantii, nemultumiti de viata lor de acasa, incearca totusi sa pastreze cat de mult pot legatura cu tara, unde spera sa se intoarca intr-o zi. Fac vizite cat pot de des, trimit cat de multi bani pot, investesc in casele pe care si le construiesc in tara, vorbesc la telefon sau pe internet cu cei de acasa. Majoritatea parintilor telefoneaza copiilor ramasi in tara macar o data pe saptamana.

Acolo unde comunitatea romaneasca e mare, la ora la care ies romanii de la munca, centrele cu telefoane, numite locutorio, cu tarife foarte mici pentru convorbirile in strainatate, sunt pline ochi. Oamenii asteapta cuminti la cozi, stau cate trei intr-o cabina si rad, plang, se cearta, se intristeaza in timp ce vorbesc cu cei de acasa.

E o duminica racoroasa, dar insorita, de martie. Pe una dintre strazile pavate din centrul Castellónului stau grupuri de oameni galagiosi in fata bisericii ortodoxe, o improvizatie la parterul unui bloc de locuinte, cu balcoane incarcate cu ghivece de flori rosii. In interior, incaperea care tine loc de biserica este plina ochi. Pe pereti sunt atarnate cateva icoane, ca niste tablouri intr-o cafenea.

La intrare, o femeie vinde lumanari, precum si reviste si ziare din tara: Story, Libertatea, Formula As, Povestea mea, iar pe un avizier sunt lipite anunturi ale oamenilor care cauta de lucru sau au in micile lor apartamente o camera de inchiriat. Biserica nu este doar biserica. Este loc de intalnire si socializare, unde ei vorbesc despre locuri de munca, schimba informatii, se organizeaza si povestesc despre „ce-o mai fi pe acasa“.

Aceasta este una dintre cele 36 de biserici ortodoxe din Spania si toate sunt in spatii improvizate. Cea din Alcalá de Henares este in incinta unei biserici catolice, cu statuete pe pereti si arhitectura maura. Ca sa ajungi la capela din Coslada, trebuie sa cobori niste scari, intr-o sala mica la subsolul unei biserici catolice cocotate pe un deal, iar cea din Barcelona este o incapere stramta si neaerisita, la etajul unei biserici spaniole din centrul orasului.

Prima parohie ortodoxa din Spania a fost deschisa in 1979, la Madrid, de preotul Teofil Moldovan. Dupa cresterea comunitatilor romanesti, la inceputul anilor 2000, au fost organizate altele noi. Prima din aceasta perioada, in 17 ianuarie 2001, a fost cea din Alcalá de Henares, orasul lui Cervantes, unde locuiesc 18.000 de romani. Au urmat celelalte, treptat, de-a lungul anilor.

Asezat pe o lavita de lemn din mica sa capela din Coslada, preotul George Cimpoca isi mangaie din cand in cand barba roscata in timp ce vorbeste domol, cu voce calda, uneori ironic, alteori cu drag sau critic, despre oamenii pe care i-a cunoscut in ultimul an si jumatate, de cand s-a mutat aici de la parohia sa din Galati. E preot misionar, asa ca trebuie sa organizeze totul singur.

Tocmai a stabilit, impreuna cu sotia sa, o femeie frumoasa, cu parul prins intr-un coc perfect si privire dura, si alti cativa oameni, cum vor aseza o serie de icoane care urmeaza sa vina. Acum se odihneste. Din tavan atarna, neclintite, cadelnite argintii. „Abia reusim sa facem colecta ca sa platim chiria – se plange el de nepasarea enoriasilor. Oamenii nu se implica, fiindca pentru ei biserica lor este tot cea de la ei din sat. Aici este doar o chestiune de tranzitie.“

Tocmai platisem cumparaturile intr-un supermarket de pe o straduta din Madrid, cand am observat doi pusti care ma priveau atent. Dupa ce am schimbat doua vorbe cu Raluca, prietena mea care locuieste in Madrid ca diplomat, unul dintre cei doi, un negricios de vreo 8 ani, ne-a asaltat, cu gura pana la urechi: „Ah, ce bine ca v-am auzit ca sunteti romani! Am crezut ca sunteti engleji! Sa vezi cum iti ciordeam portofelul daca erati engleji“ – radea copilul, fluturand amuzat o bancnota de 5 euro.

Ziarele spaniole prezinta des cazuri de romani sau rromi romani delincventi, unii care fura cu ajutorul copiilor sau cersesc in centrul marilor orase. Pe strazile din centrul Madridului se plimba triste prostituate romance, cu haine stramte si paiete sclipitoare, tarandu-si agale tocurile tocite pe pavaj, cu urechea lipita de telefonul mobil, la care se aude o manea de jale.

Intre livezile de portocali de la marginea Castellónului sunt grupuri de prostituate – romance, bulgaroaice sau africance – imbracate sumar, care, in serile racoroase de primavara sau toamna, isi asteapta clientii incalzindu-se la un foc pe marginea soselei. La intrarea in mallul El Corte Inglés, din centrul Granadei, pe asfaltul umed, o femeie de vreo 40 de ani sta in fund, cu baticul maro legat larg sub barbie.

„Por favor, signor“ – se tanguieste ea, asezandu-si rochia larga sub picioare, in timp ce spaniolii si turistii trec nepasatori si grabiti. Este dintr-un sat de langa Cluj si locuieste in Spania de cativa ani. Vine, sta o vreme, pleaca acasa, apoi se intoarce iar cand ramane fara bani. In ciuda acestor exemple, conform studiilor antropologilor spanioli, romanii sunt perceputi in general pozitiv de catre localnici, insa ca o populatie straina, putin prezenta in spatiul public.

Sociologii spanioli au concluzionat in urma unui studiu ca romanii au fost bine integrati, fiind populatia straina cu care s-au inregistrat cele mai multe casatorii mixte. In Castellón, un spaniol a deschis o librarie unde se vindeau carti romanesti. „Mai mult cumparau spaniolii, ca sa le dea cadou angajatilor lor romani“ – imi spune, stand in balconul apartamentului ei din Castellón, Elena Boholt, ziarista, care locuieste aici impreuna cu sotul ei, fotograf la Jurnalul national.

Don Pepe, un spaniol de 70 de ani, proaspat iesit la pensie, a fost in vizita in Romania in vara anului trecut, dupa ce s-a atasat de romani, cu care a lucrat mult in ultimii ani. De cand nu mai munceste, isi petrece dupa-amiezile intr-o cofetarie romaneasca din Castellón, cu dictionarul spaniol-roman dupa el, delectandu-se uneori cu eclere sau prajituri diplomat. Studiul condus de Dumitru Sandu arata ca numai o cincime dintre romanii madrileni isi petrec timpul liber cu spaniolii des sau foarte des.

„Limba incepe sa fie un reper de integrare sociala mai mare decat educatia. Conteaza cata spaniola stiu mai mult decat numarul de clase pe care-l au“ – spune sociologul. Femeile invata mai repede decat barbatii, pentru ca muncesc in casele spaniolilor, iar copiii invata cel mai repede, pentru ca merg la scoli cu predare in limba spaniola.

Gratiela, o fata frumusica de 19 ani pe care am cunoscut-o in autocarul spre Spania, mergea acum un an sa-si vada mama, care locuia in Calatayud. Renuntase la scoala dupa ce a terminat clasa a 5-a si locuia in Bucuresti, undeva pe Calea Calarasilor, impreuna cu prietenul ei.

In urma cu sapte ani, familia era completa, dar saraca. Atunci a plecat mama in Spania, lasandu-si acasa sotul si doua fetite. Femeia a muncit trei luni, cat se putea ramane legal in Spania pe vremea aceea, dar abia a reusit sa stranga banii pe care i-a dat ca sa ajunga in Spania, si sotul a incurajat-o sa mai ramana. „A dormit pe unde a putut, saracuta. Prin canale, prin parcuri, i-a fost tare greu la inceput.

A cunoscut acolo un barbat, in aceeasi situatie ca si ea, si pana la urma a divortat si a ramas cu el“ – imi povestea fata intr-o seara, lipindu-si uneori capul de geam, in timp ce autocarul alerga pe o autostrada din Franta. Ramas singur cu fetele, tatal nu le-a mai putut controla. S-au lasat de scoala, lipseau mult de acasa. Dupa ce tatal a murit, sora mai mica a Gratielei a plecat la mama ei.

Acum, mama a convins-o in sfarsit sa mearga si ea. „In vizita. Nu stiu daca o sa raman. Nu cred ca o sa-mi placa“ – spunea fata, care avea in geamantanul urias din portbagajul autocarului toate lucrurile ei. Migratia romaneasca este in general familiala, 60% dintre romanii plecati in stra- inatate fiind impreuna cu sotul sau sotia. Dar sunt multe familii care s-au despartit in urma migrarii sau care si-au lasat copiii singuri acasa. Cand unul dintre parinti este plecat, celalalt nu mai reuseste sa-si controleze copilul sau copiii.

„Exista o relatie clara intre migratie si divort – explica Dumitru Sandu. Creste riscul divortului atunci cand unul dintre cei doi membri ai familiei a plecat la munca in strainatate. Alteori, plecarea in strainatate e solutia de rezolvare a conflictelor si problemelor economice aparute in familie in urma unui divort.“ O alta sursa de divort este si viata grea de acolo. Oamenii isi pierd locurile de munca, sunt saraci si atunci ajung sa se certe.

Desi erau saraci si in tara, nu ar fi divortat, pentru ca se temeau de „gura satului“. Multe dintre familiile emigrate hotarasc sa-si aduca in Spania copiii si o fac adesea inainte de adolescenta, cand incep sa apara neintelegerile intre generatii. Daca sunt adusi intr-o tara straina dupa varsta de 18 ani, uneori ca sa munceasca si ei, pe langa faptul ca nu-si gasesc de lucru, de multe ori nu reusesc nici sa se integreze.

Din curtea scolii Juan de Austria, din Alcalá de Henares, ies grupuri de parinti grabiti, tragandu-si dupa ei odraslele. Profesorul Vasile Nistor, un barbat de 40 de ani, cu barba frumos tunsa si ochelari cu rame subtiri, imbracat intr-un costum negru, vine sa ma ia din curtea scolii, calcand hotarat. „Haideti sa ne grabim. Incepe sedinta“ – imi spune el cu o voce moale, aproape preoteasca.

Ma conduce in fata unei mici sali de spectacol, intr-unul dintre corpurile din curtea scolii. Aici asteapta femei cu parul legat in coada de cal, haine modeste si privire intrebatoare si barbati in blugi sau in trening, speriati, strangand in mana cheile de la masini. Pe un panou sunt lipite articole din ziarele spaniole in care s-a scris despre cursul de limba si cultura romana, despre vizita reginei in Alcalá sau a diplomatilor romani. Cand profesorul le spune ca incepe sedinta, parintii se strang ascultatori in sala, rasfirati si grabiti.

Profesorul are 170 de elevi. Acesta este singurul curs de limba romana care va fi recunoscut in tara – le spune el parintilor – si este organizat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii din Romania. Asa ca ar fi bine sa-si inscrie copiii in continuare la curs, pentru ca va fi recunoscut la intoarcerea in tara. Cei mici vorbesc destul de stricat romaneste, au probleme cu intelegerea unor cuvinte sau expresii comune in limba romana, care insa nu au echivalent in spaniola.

Pe de alta parte, el nu-i poate obliga sa invete mai mult, nu le poate da teme prea multe si nici sa-i sanctioneze, pentru ca se pune presiune din partea profesorilor spanioli sa nu o faca. Nu se vrea ca elevii romani sa aiba note mici din cauza ca ii solicita prea mult cursul de romana, care oricum e doar o data pe saptamana, doua ore.

Copiii romanilor din Spania merg la scoli alaturi de cei ai spaniolilor, dar parintii, care muncesc mult, nu au timp sa stea cu ei, sa le vorbeasca. Asa ca pustii ajung sa vorbeasca greu romaneste, uneori chiar sa refuze sa o mai faca. Parintii sunt ingrijorati. „Sunt parintii care vin cu copiii aici, dar sunt mai tot timpul la lucru.

Asta pentru ca emigrantii incep programul cel mai devreme si il termina cel mai tarziu, iar copiii petrec majoritatea timpului acasa, singuri. Ei spun: «Eu muncesc pentru copii; ii aduc aici ca sa le creez un viitor.» Dar vin in Spania si stau cu toata familia intr-o camera.

Dorm pe jos sau cate patru in pat“ – spune preotul din Coslada, descumpanit. Pentru ca vor sa se intoarca in Romania, parintii isi duc copiii la cursuri de romana, ca sa-i poata inscrie apoi la scoala in Romania. In Spania sunt 22 de profesori de limba si cultura romana, in 22 de orase. In decembrie 2008, erau inscrisi 4.000 de elevi romani in 7 comunitati autonome si proiectul s-a extins incepand cu luna aprilie.

Copiii emigrantilor romani merg la scoala in proportie de suta la suta, aproape tot timpul in scoli publice, si invata bine, aproape de medie sau chiar peste, conform unui studiu facut de Saatchi & Saatchi Spania. „Sunt copiii care vor sa se intoarca acasa pentru ca aici se simt umiliti, iar celor care se obisnuiesc le place in Spania si nu mai vor in Romania – imi spune profesorul, inainte de ora de curs cu cei din clasele a doua si a patra, doua zile mai tarziu.

Parintii au din ce in ce mai multe sperante pentru viata lor la intoarcerea in tara, iar ideea cursurilor de limba si cultura romana este ca odraslele lor care s-au nascut aici sau sunt in Spania de foarte mici sa nu uite sau sa invete de unde vin.“

Este noiembrie 2008 si Spania, atat de infloritoare si vesela cu doar cateva luni in urma, este plina de santiere cu lucrari oprite, de spatii cu tablite pe care scrie „de inchiriat“ sau „de vanzare“ pe usa, ansambluri de locuinte terminate si goale, de emigranti care nu-si mai permit sa plateasca ratele la banca, disperati ca si-au pierdut locurile de munca si nu-si gasesc altele sau avusesera afaceri infloritoare, iar acum sunt in pragul falimentului.

Nu se mai construieste, asa ca barbatii lucreaza cand pot sau traiesc din ajutorul de somaj, insa romancele inca au de lucru si au salarii pe care nu le-ar putea avea in Romania. Conform ultimelor date, 70.912 romani primesc in prezent ajutor de somaj in Spania.

Ultimul sondaj facut in Madrid arata ca 70% dintre romani spun ca vor sa se intoarca. 47% pot sa spuna cand o vor face, iar planuri de intoarcere au doar 30%. S-a produs o conjunctura neasteptata, intre revenire si criza. „Avem temei sa ne asteptam ca o buna parte din migratia temporara romaneasca in strainatate sa se transforme in migratie transnationala: migrantul nu mai este nici de aici, nici de acolo: are si cultura romaneasca, si cultura spaniola, face afaceri si aici, si acolo, are doua puncte de sprijin, indiferent unde sta – spune sociologul Dumitru Sandu.

Vor fi romani care au castigat bani si vor veni incoace la pensie: casa ridicata in Romania este bine facuta, dar va ramane goala pana atunci.“ Chiar daca unii se intorc in tara, asta nu inseamna ca nu mai sunt migranti. Se va putea vorbi de intoarceri temporare, asa cum se vorbeste despre migratia temporara. Oamenii vor veni acasa, vor aduce cu ei cultura spaniola si vor astepta sa treaca criza.

Apoi se vor intoarce iar, pentru ca au in continuare nevoie de bani. „Am avut credinciosi care au venit la biserica si mi-au spus: «Parinte, citeste-ne rugaciunea de calatorie. Noi ne intoarcem in tara.» Asta era inainte de Paste. In Joia Inaltarii, m-am trezit cu ei la biserica, in numar de cinci, cum plecasera. «Parinte, ne-am intors – mi-au spus. Nu este de stat in tara. Totul este mult mai scump decat aici.»

Oamenii nu se mai pot adapta acasa“ – povesteste parintele Cimpoca. Sociologul Dumitru Sandu mi-a explicat de ce motivele plecarii din Romania nu vor fi neaparat si motivele revenirii in Spania. Pe langa acumularea banilor, va mai conta si felul in care percep institutiile.

„Cineva care a intrat la Primaria din Coslada, la spital, la banca sau a vrut sa-si deschida un restaurant acolo compara limpede felul in care i s-a deschis usa in Spania cu felul in care i s-a inchis usa aici. Exista semne clare ca oamenii astia, indiferent in ce tara se afla, nu doar in Spania, sunt segmentul de populatie cel mai critic fata de institutiile tarii. Ca atare, ei folosesc ziare, internet, rude, concedii ca sa afle cum este cu economia romaneasca, cu presedintele, cu primul-ministru“ – spune el.

Emigrantii nu au inca incredere ca le va fi mai bine acasa, in Romania. Salariile sunt inca mici, preturile pentru bunurile de prima necesitate – mari, nu sunt locuri de munca in care femeile sa poata castiga cat castiga in Spania, exista coruptie si administratia publica nu este eficienta. Intoarcerea in masa nu se arata deci, cel putin deocamdata, ca o perspectiva realista. Va fi mai degraba o intoarcere lenta.

„Migratia este un fenomen total. Daca o intelegi bine, pricepi o intreaga societate“ – incheie Dumitru Sandu, strangandu-si grabit, in timp ce vorbeste, laptopul si pixurile de pe masa.

In iunie 2008, l-am gasit pe Nicu Culdar, in varsta de 42 de ani, privind trist spre mare de pe singura terasa aflata pe o plaja uriasa, pustie, de langa orasul Redondella, din regiunea Huelva, in sudul tarii. Era singurul angajat si locuia in subsolul terasei impreuna cu sotia lui, Elena, si cele doua fetite, Andrada si Denisa, intr-o incapere de aproximativ 16 mp.

Era frustrat pentru ca muncea mult, pentru ca statea singur mai toata ziua, pentru conditiile in care locuia, pentru ca ii era dor de casa. Venea dintr-un sat de langa Cluj si nu mai suporta marea, plaja, Spania. Voia sa se intoarca. Intradevar, la sfarsitul lui octombrie, in acelasi loc unde era romanul, acum era patronul lui, care descarca niste sticle din portbagajul dubitei. Mi-a spus, cu dezamagire, ca Nicu plecase.

Share

Comentarii  

 
0 #10 Irina M 06-07-2013 00:03
Aș dori să știu la ce dată a fost postat articolul și cine este autorul lui.

Mulțumesc!
Citat
 
 
+5 #9 ACTORUL VASILE BUTNARU 14-05-2013 14:25
1) SPANIA. Secolul XX. Anul 1975. Monarhia este restabilita: 2) ROMANIA. Secolul XX. Anul 1976. Statul Roman cauta cadre noi si intelegente pentru activitate externa... Accentul cade pe un tanar apsolvent de la teologie. Tanarul accepta "invitatia"si vine la Madrid. In calitate de preot ortodox. (Pentru a purta de grija romanilor "fugari"...)
Citat
 
 
+6 #8 Bunul Pastor 04-05-2012 17:32
Fiule,un singur om poate schimba lumea,si aceste esti tu...
Citat
 
 
+5 #7 Actorul Vasile Butnaru 07-03-2012 13:00
Drumul Crucii Neamului Romanesc aflat printre straini-continua...
Citat
 
 
+5 #6 Actorul Vasile Butnaru 01-03-2012 13:42
Romanie,ne vom intoarce intr-o zi / ne vom intoarce negresit,/vor fi apusuri aurii / cum au mai fost cand am plecat.
Citat
 
 
+9 #5 31-10-2011 18:04
Frate,niciodata sa nu te consideri de prisos! Acolo unde esti,esti cu voia lui Dumnezeu! Si ai un Rost anume de Implinit!
Citat
 
 
+10 #4 08-10-2011 10:10
SCUMPA ROMANIE, mi-s ochii tristi si fruntea obosita / De-atata priveghere si-asteptare, / Mi-e inima bolnava,istovita, / De grea si indelunga alergare / Si plange ca o pasare ranita. / MAMA, cand ochii mi-i inchid si cat in mine / Puteri sa sui Golgota pana sus, / O voce,un ecou din adancime / Imi spune bland:"VIATA E IISUS, / MARGARITARUL PRETIOS E-N TINE".
Citat
 
 
+5 #3 02-10-2011 22:38
din pacate sintem obisnuiti sa ne plingem in fiecare zi, cind in lumea asta ai o multime de oportunitati, trebuie doar sa le cauti
Citat
 
 
+5 #2 01-09-2011 15:50
Ce cruda e realitatea!
Citat
 
 
+10 #1 erdos iudit 04-05-2011 08:42
Este atat de dureros ca nu are nevoie de tine nimeni in propria tara !
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Eşti aici: Locuri si oameni Tari in actualitate Mica Romanie din Spania