La 50 de ani de la încetarea războiului coreean, două dintre cele mai periculoase armate ale lumii se privesc faţă în faţă peste linia de încetare a focului. Dacă va mai începe un război, sigur aici va începe.
Ziua cu numărul 18.000 (plus sau minus cîteva) de la încetarea focului în războiul dintre Coreea de Sud şi cea de Nord începe ca oricare alta: soldaţii se pregătesc de război. În frigul pătrunzător al nopţii de dinaintea zorilor, 15 infanterişti sud-coreeni se adună pe drumul din vecinătatea unui sat încă adormit şi-şi brăzdează feţele cu vopsea de camuflaj.
Ziua cu numărul 18.000 (plus sau minus cîteva) de la încetarea focului în războiul dintre Coreea de Sud şi cea de Nord începe ca oricare alta: soldaţii se pregătesc de război. În frigul pătrunzător de dinaintea zorilor, 15 infanterişti sud-coreeni se adună pe drumul din vecinătatea unui sat încă adormit şi-şi brăzdează feţele cu vopsea de camuflaj. Îşi încarcă puştile de asalt M4 cu muniţie de război. Din imensele difuzoare montate de-a lungul graniţei, vîntul poartă acordurile slabe ale unei muzici marţiale, care se aude în Coreea de Nord. La semnul comandantului de pluton, soldaţii se aliniază în tăcere, apoi dispar în întunericul din jur.
Misiunea lor este să patruleze o porţiune scurtă din Zona Demilitarizată (DeMilitarized Zone - DMZ), acel disputat teritoriu-al-nimănui care, de 50 de ani, separă cele două state coreene. Doar la 50 de kilometri depărtare strălucesc luminile Seulului, capitala Coreei de Sud, însă aici, în această zonă neîmprejmuită, minată, păzită din foişoare, singura realitate palpabilă este jocul de-a şoarecele şi pisica dintre soldaţii celor două armate aflate în război. La fiecare 15 minute, transmisionistul raportează la comandament poziţia plutonului: pe un drum, pe digul unei orezării, acum chiar la graniţă.
Cînd plutonul se apropie de un foişor nord-coreean, comandantul îşi avertizează oamenii să fie atenţi. Dacă patrula chiar are noroc, s-ar putea ca un soldat nord-coreean să apară brusc dintre tufişuri, oferindu-se să dezerteze şi să dezvăluie ceva secrete de stat. Dacă este extrem de ghinionistă, atunci nord-coreenii vor deschide focul. Asta ar fi însă rău pentru noi toţi. În cel mai rău caz, dacă pacea labilă a Peninsulei Coreene ar lua sfîrşit, războiul ar cuprinde întreg teritoriul, ar ucide milioane de oameni, s-ar răspîndi probabil spre China, Japonia şi mai departe, ducînd lumea în pragul unui posibil război nuclear.
Aici te bîntuie uşor gînduri apocaliptice. Într-o lume plină de locuri înspăimîntătoare - Kaşmirul, Cecenia, Cisiordania - Zona Demilitarizată este probabil cea mai înfricoşătoare, dacă ne gîndim la imensa putere de foc masată de ambele părţi şi la intransigenţa acestora. De-a lungul celor 238 km ai liniei de armistiţiu, care taie-n două Peninsula Coreeană, sute de mii de soldaţi din două dintre cele mai mari armate ale lumii (la care se adaugă cei 37.000 de soldaţi americani staţionaţi în Coreea de Sud) sînt gata de luptă, antrenaţi de comandanţii lor să-şi urască adversarii ideologici şi să nu lase niciodată garda jos.
Această stare de urgenţă ţine încă de la 27 iulie 1953, atunci cînd un armistiţiu a pus capăt celor 3 ani de război coreean. Originile conflictului datează de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, atunci cînd aliaţii i-au alungat pe japonezi din Coreea, iar peninsula a fost împărţită de-a lungul paralelei 38, între Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Pe 25 iunie 1950, cu consimţămîntul tacit al patronului lor sovietic, nord-coreenii şi-au lansat tancurile într-un atac-surpriză, încercînd să instaureze regimul comunist în întreaga peninsulă. China, o altă putere comunistă nou apărută, a intrat în război în octombrie. Cînd forţele ONU au ameninţat că vor trece rîul Yalu, aflat la frontieră, China a trimis valuri de soldaţi în Coreea de Nord. Armata sud-coreeană, împreună cu trupele ONU au forţat trupele nord-coreene şi chineze să se oprească; aproape 900.000 de soldaţi aveau să moară pînă în anul 1953 - 2 milioane de civili au fost ucişi sau răniţi.
Sfîrşitul luptelor nu a adus şi sfîrşitul ostilităţilor. Pentru a-i putea separa pe cei doi adversari care zvîcneau încă în lese, armistiţiul a creat Zona Demilitarizată, o fîşie de 4 km, într-o zonă mai mult muntoasă, care străbate peninsula aproape de paralela 38. A fost concepută ca o zonă-tampon, dincolo de concentrări mari de trupe sau de armament greu, artilerie sau tancuri. Fix prin centrul acestei zone a fost trasată frontiera politică, numită Linia de Demarcaţie Militară. Ca şi atunci, şi acum oricine încearcă să treacă dincolo de ea poate fi împuşcat.
Pînă în ziua de azi, Coreea de Sud şi cea de Nord nu se recunosc reciproc drept state suverane. Oficial, cele două state se află încă în război. Iar adesea ele se comportă ca atare, menţinînd tensiunile pe muchie de cuţit în întreaga peninsulă, şi în special în lungul Zonei Demilitarizate.
Recent, situaţia s-a înrăutăţit dramatic. Confruntat cu rapoartele serviciului de spionaj american, în toamna trecută, Guvernul Coreei de Nord a sugerat că, în secret, a îmbogăţit uraniu pentru a produce arme nucleare. La începutul acestui an, ea s-a retras din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare şi a început să reactiveze o uzină de reprocesare a plutoniului, tot în scopul de a produce arme nucleare. Apoi, în aprilie, în cursul discuţiilor de la Beijing cu oficialii americani, Coreea de Nord a declarat că posedă deja armament nuclear. Toată această evoluţie îngrijorează oare soldaţii? "Nu chiar", răspunde dînd din umeri un ofiţer american staţionat în imediata apropiere a zonei. "Oricum, măsurile de securitate nu pot creşte dincolo de nivelul la care sînt deja."
