Aglomeratul Vest lasa putin loc cailor salbatici .
Text: Alexandra Fuller
In iarna anului 2005, Nelson Quispe, proaspat venit din Peru in America de Nord, a fost angajat ca pastor in Desertul Rosu, din Wyoming. Seful fermei de oi, Pat O'Toole, i-a dat un mustang de sase ani ca sa-l ajute sa strabata intinderile si nametii de zapada si tufe de pelin. Era un mustang alb, cu pete intunecate pe crupa, semn ca avea stramosi din rasa Appaloosa, dar cu copite cat niste farfurii, care tradau sangele de cal de povara.
Detinutii de la Inchisoarea Honor Farm, de langa Riverton, unde fusese dresat de la cinci ani, dupa capturare, il numisera Dot, Bulina. Avea deci atat instinct natural, cat si disciplina de penitenciar, o reteta perfecta. O'Toole i-a spus peruvianului: "Daca se inteteste vantul si oile se raspandesc, vino inapoi la tarcuri. In niciun caz sa nu incerci sa te duci dupa ele." I-a spus-o in engleza si in spaniola si, pentru a fi sigur, s-a ajutat si de gesturi, fiindca in Wyoming vremea este atat de inselatoare, incat ai nevoie de toate formele de limbaj ca s-o explici.
Apoi, un oier cu experienta, si el peruvian, i-a dat tanarului un sfat scurt si esential in spaniola. Dupa care Quispe a plecat cu Bulina si cu turma in lumea larga. N-a trecut mult, si vantul a inceput sa taie ca o lama, iar temperatura a atins -37°C. Quispe, tanar si doritor sa-si arate curajul, a incercat sa ramana langa turma. Apoi, oile s-au imprastiat, a venit noaptea, iar vantul s-a intetit. Era pierdut, un sloi de gheata lipit de cal, si era sigur ca avea sa moara. Dintr-odata, si-a amintit sfatul salvator al batranului pastor.
Quispe s-a aplecat peste grumazul lui Bulina, i-a scos fraul si i-a cuprins gatul cu bratele. Apoi a inchis ochii si si-a incredintat soarta Fecioarei Maria. Bulina - ai carui stramosi strabateau campiile din Wyoming acum circa 1,5 milioane de ani si care, nascut chiar pe pamanturile astea, in libertate, cunostea imprejurimile pana la ultima pietricica - a aplecat capul ca sa miroasa vizuinile de caine de prerie si bursuc in care s-ar fi putut impiedica si, compensandu-si lipsurile estetice cu inteligenta si curajul sau, l-a purtat pe tanarul ingrozit inapoi la tabara. In Wyoming, cand vremea iti pune viata in joc si nu vezi nici la doi pasi, singurul lucru care te poate salva e un cal bun, nascut in campie, care a invatat bine cum stau lucrurile pe-aici.
Dar cand se potoleste vantul si se restabilesc legaturile telefonice, era moderna soseste brusc, zgomotos, iar caii liberi par nelalocul lor intr-un Vest care se micsoreaza in jurul lor. Asa ca prima data cand am vazut mustangii, in toamna lui 2007, au fost cateva iepe si manji condusi de un singur armasar, alergand de-a lungul unui gard de sarma ghimpata si pe langa stalpi de inalta tensiune, fugariti de un camion care incerca sa-i scoata de pe o exploatare petroliera de langa Rock Springs.
„Mustangii sunt in centrul unei culturi care nu vrea sa mai aiba de-a face cu ei“ – spune Jay Kirkpatrick, director stiintific la ZooMontana, un ONG din Billings. Kirkpatrick, care studiaza caii salbatici de peste 30 de ani, spune ca acestia au fost dispretuiti inca de la venirea omului alb in Vest si invinuiti de tot ce nu merge bine in prerie.
Astfel, la jumatatea secolului al XIX-lea, cand crescatorii de vite au lasat libere aproape 40 de milioane de animale acolo unde caii traisera de secole fara sa distruga pasunile, vina pentru epuizarea terenului a fost aruncata pe cele nici doua milioane de mustangi. In acelasi timp, noii colonisti nu se puteau dispensa de rezistentii cai salbatici, o resursa rapid regenerabila.
Comentarii
RSS pentru acest articol.