Turma de mamuti se apropie de raul tumultuos. Un pui paseste marunt aproape de picioarele enorme ale mamei sale, frecandu-si din cand in cand trompa de parul lung si lucios care le acopera. Cerul e albastru sclipitor si un vant uscat fosneste prin ierburile care se involbureaza ca valurile oceanului, pe o stepa care se intinde pe 18.000 km, strabatand intregul arc nordic al lumii din era glaciara. Iarna cea lunga s-a incheiat; in aer plutesc cantece de pasari si aroma de pamant reavan.
Text: Tom Mueller
Caldura soarelui o face probabil pe mama sa fie mai putin atenta; pentru cateva clipe, ea isi pierde puiul din vedere. Acesta porneste spre apa. Se impleticeste pe malul nesigur al raului si aluneca pe o portiune de lut, nisip si zapada proaspat topita. Se zbate sa se elibereze, dar fiecare miscare il afunda mai adanc. Noroiul ii intra in gura, in trompa, in ochi. Dezorientat, respira sacadat, dar, in loc de aer, trage pe gura mal. Tusind, sufocandu-se, cuprins de un val de panica, scoate un tipat ascutit, cumplit, care o face pe mama lui sa soseasca in goana.
Aspirand din toate puterile, puiul inghite noroiul, care ii coboara pe trahee, pecetluindu-i plamanii. Pana sa ajunga mama la mal, puiul e pe jumatate scufundat in mlastina rece ca gheata si epuizat, intrand rapid in stare de soc. Mama zbiara si paseste agitate pe malul mocirlos, atragand restul turmei. Sub ochii lor, puiul dispare in mal. Noaptea cade. Turma pleaca mai departe, dar mama mai zaboveste... Lumina galbena a lunii ii proiecteaza umbra cocosata peste noroiul lucitor. Luna apune, iar stelele sclipesc pe cerul rece. Chiar inainte de ivirea zorilor, mama arunca o ultima privire spre locul unde pamantul i-a inghitit puiul, apoi se intoarce si pleaca spre nord, pe urmele turmei, spre pasunile de vara.
Intr-o dimineata de mai din 2007, in Peninsula Iamal, din nord-vestul Siberiei, un pastor de reni din populatia nenet, pe nume Iuri Khudi, statea alaturi de cei trei fii ai sai pe o limba de nisip de pe Raul Iuribei, tinand sfat deasupra unui les mititel.
Desi nu mai vazusera un asemenea animal, il cunosteau prea bine din povestile pe care ai lor le cantau in noptile intunecate de iarna, in colibele unde se adunau sa le asculte. Era un pui de mamut, animalul despre care nenetii spun ca hoinareste prin bezna inghetata a lumii spiritelor de dedesubt, in turme manate de zei infernali, la fel cum pastorii nenet isi mana renii prin tundra.
Khudi mai vazuse multi colti de mamut, de culoarea mierii si rasuciti ca niste tirbusoane, grosi cat trunchiurile de copaci, pe care nenetii ii gaseau in fiecare vara. Dar nu mai vazuse niciodata un asemenea animal intreg – ca sa nu mai vorbim de unul straniu de bine conservat, ca acesta. In afara de faptul ca ii lipseau parul si unghiile, era absolut intact.
Khudi nu se simtea in largul lui. Simtea ca e o descoperire importanta, despre care ar trebui sa afle si altii. Dar refuza sa atinga animalul, fiindca nenetii considera ca mamutii aduc prevestiri periculoase. Unii dintre ei spun ca acela care gaseste un mamut va avea parte de o moarte timpurie. Khudi a jurat ca va indupleca puterile infernale sacrificand un pui de ren si facand libatii cu votca. Dar mai intai a mers 240 de kilometri spre sud, pana in oraselul Iar Sale, pentru a se consulta cu un vechi prieten, pe nume Kirill Serotetto, care stia mai bine ce este prin lume.
