Nu. Dovezile Evoluţiei sînt copleşitoare.
Evoluţia prin selecţie naturală, conceptul central al muncii de-o viaţă a lui Charles Darwin, este o teorie. O teorie despre originea adaptării, complexităţii şi diversităţii printre vieţuitoarele Pămîntului. Dacă eşti sceptic din fire, nefamiliarizat cu terminologia ştiinţifică şi necunoscător al dovezilor copleşitoare, ai putea fi chiar tentat să spui că e „doar“ o teorie. În acelaşi sens, relativitatea cum a descris-o Albert Einstein este „doar“ o teorie. Ideea lui Copernic din 1543 că Pămîntul se roteşte în jurul Soarelui, şi nu invers, este o teorie. Deriva continentelor e o teorie. Existenţa, structura şi dinamica atomilor? Teoria atomică. Chiar şi electricitatea este o construcţie teoretică ce implică electroni, unităţi minuscule de masă cu sarcină electrică pe care nu le-a văzut nimeni vreodată. Fiecare dintre aceste teorii este o explicaţie ce a fost confirmată prin observaţii şi experimente în asemenea măsură, încît e acceptată ca atare de către experţi. Asta înţeleg oamenii de ştiinţă cînd vorbesc despre o teorie: o afirmaţie desluşită, conformă cu dovezile, şi nu o speculaţie fantezistă, fără noimă. Ei adoptă o asemenea explicaţie cu încredere, dar provizoriu – acceptînd-o ca pe cea mai bună şi la îndemînă perspectivă asupra realităţii, cel puţin pînă la unele date vădit contradictorii sau pînă cînd vor apărea explicaţii mai bune.
Toţi ceilalţi sîntem, în general, de acord cu ceea ce zic ei. Ne conectăm televizoarele la mici prize în perete, socotim anul în funcţie de lungimea orbitei Pămîntului şi, în multe alte privinţe, ne trăim vieţile bazîndu-ne pe credinţa în realitatea acelor teorii.
Totuşi, teoria evoluţionistă este puţin diferită. Este o viziune atît de cuprinzătoare, de-a dreptul fantastică, asupra vieţii, încît unii o consideră chiar inacceptabilă, în ciuda numeroaselor dovezi ce vin în sprijinul ei. Aplicată propriei noastre specii, Homo sapiens, teoria evoluţionistă poate părea şi mai ameninţătoare. Mulţi fundamentalişti creştini şi evrei ultraortodocşi sînt cuprinşi de nelinişte la gîndul că descendenţa omului din primate timpurii contrazice interpretarea strictă a Cărţii Genezei. Neliniştea lor este dublată de creaţionişti islamici precum Harun Yahya, autor al volumului recent intitulat Înşelăciunea evoluţiei, ce indică drept adevăr ad litteram povestea celor şase zile ale creaţiei din Coran şi numeşte teoria evoluţiei „nimic mai mult decît o înşelătorie ce ne-a fost impusă de cei care domină sistemul mondial“. Defunctul Srila Prabhupada, din mişcarea Hare Krishna, explica faptul că Dumnezeu a creat „cele 8.400.000 de specii vii de la bun început“, pentru a stabili multiplele niveluri de reîncarnare pentru sufletele ce se înalţă. Deşi sufletele se înalţă, speciile însele nu se schimbă, a insistat el, respingînd „teoria absurdă a lui Darwin“.
Nici alţii, nu doar scripturaliştii, nu se lasă convinşi de evoluţionism. Potrivit unui sondaj Gallup rezultat în urma a mai mult de o mie de interviuri telefonice, din 2001, nu mai puţin de 45% dintre adulţii americani au afirmat că „Dumnezeu a creat omul cu formă apropiată celei actuale, cîndva în ultimii circa 10.000 de ani“. Evoluţia, după socoteala lor, n-a jucat nici un rol în modelarea noastră.
Numai 37% dintre americanii intervievaţi erau împăcaţi atît cu Dumnezeu, cît şi cu Darwin, adică intervenţia divină pentru a însufleţi huma şi evoluţia pentru a o modela. (Această perspectivă, potrivit mai multor declaraţii papale, este compatibilă cu doctrina romano-catolică). Doar 12% dintre americani cred că oamenii au evoluat din alte forme de viaţă, fără nici o implicare divină.
Cel mai surprinzător lucru în legătură cu rezultatele acestui sondaj nu este faptul că atît de mulţi americani resping evoluţionismul, ci faptul că statistica nu s-a schimbat prea mult în ultimele două decenii. Operatorii Gallup au pus exact aceleaşi întrebări în 1982, 1993, 1997 şi 1999. Convingerea creaţionistă – că Dumnezeu singur, şi nu evoluţia, a creat omul – nu a scăzut niciodată sub 44%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din populaţia SUA preferă să creadă că Charles Darwin s-a înşelat tocmai în aspectele esenţiale ale Sfintei Scripturi.
Oare de ce sînt atît de mulţi antievoluţionişti? Scripturalismul nu poate fi decît o parte a răspunsului. Publicul american este cu siguranţă format şi dintr-un număr mare de scripturalişti, dar nu atît de mare, încît să totalizeze 44%. O altă parte sînt prozeliţii creaţionişti şi activiştii politici, care se străduiesc din greu să intervină în predarea biologiei evoluţioniste în şcolile publice. Încă o parte trebuie să fie confuzia nevinovată şi ignoranţa milioanelor de adulţi din Statele Unite ale Americii.
Mulţi oameni nu au asistat niciodată la un curs de biologie despre evoluţie, nici n-au citit vreo carte în care teoria să fie explicată cu luciditate. Bineînţeles, cu toţii am auzit de Charles Darwin şi de o noţiune vagă şi sumbră despre luptă şi supravieţuire, căreia uneori i se lipeşte captivanta etichetă de „darwinism“. Dar principalele surse de informare prin care cei mai mulţi americani au luat cunoştinţă de acest subiect sînt, se pare, unele întîmplătoare, în cel mai fericit caz: osmoza culturală, articole din reviste şi ziare, documentarele semidocte despre natură de la televizor şi din auzite.
Evoluţia este un concept frumos şi important, mai important în zilele noastre pentru binele omenirii, pentru medicină şi pentru percepţia noastră asupra lumii decît a fost vreodată. De asemenea, este foarte convingătoare.
