Tipetele au devenit mai puternice, iar ei si-au dat seama ca grupul avansa rapid prin coronament. Cimpanzeii se îndreptau direct spre tabara si curand aveau sa fie deasupra lor. Apoi, cand grupul parea sa se fi apropiat la cateva zeci de metri, padurea a amutit. S-au scurs cateva secunde pana cand Sanz si Morgan sa auda un tipat usor dintr-un copac, deasupra lor. Au privit în sus si au zarit un cimpanzeu adult mirat care-i studia.
Cand cimpanzeii salbatici întalnesc oameni, de obicei fug panicati. Aceasta reticenta la oameni face atat de dificila cercetarea cimpanzeilor salbatici. Înainte ca animalele sa poata fi studiate, ele trebuie învatate sa n-o ia la goana la vederea omului, un proces de acomodare care necesita multi ani de urmarire rabdatoare a animalelor prin padure. Un lucru la care nu te poti astepta din partea cimpanzeilor neacomodati cu oamenii e sa-si cheme toti prietenii. Dar e tocmai ce s-a întamplat. Un alt cimpanzeu s-a ivit în secunda urmatoare. Apoi un al treilea. Si un al patrulea. Scheunaturi maniacale au învaluit padurea. Desi Morgan si Sanz erau oamenii de stiinta, cimpanzeii erau cei care se comportau de parca ar fi facut o mare descoperire.
Grupul a sezut pe crengi deasupra taberei întreaga seara, privind cu interes cum s-a facut focul, cum s-au ridicat corturile si cum s-a gatit cina. „M-am gandit: e ceea ce taietorii de lemne trebuie sa fi vazut pe tot cuprinsul Africii Centrale, iar braconierii i-au împuscat pe toti“ – spune Morgan, 40 de ani, specialist în conservare la Parcul Zoologic Lincoln si la Societatea pentru Conservarea Vietii Salbatice (WCS). Morgan si-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor zece ani locuind cu Sanz în zona de studiu a Triunghiului Goualougo, o bucata virgina de padure depresionara de 380 kmp care incorporeaza raurile Ndoki si Goualougo, din Nordul Republicii Congo. El si Sanz au fost coplesiti de întalnirea aceasta, dar au început sa se întrebe cand va lua sfarsit. Se întuneca. „Dupa cum era de asteptat, si-au facut culcusurile chiar deasupra corturilor noastre – spune Morgan. M-am gandit: e grozav!“
Cat a fost noaptea de lunga, cimpanzeii au strigat din copaci, au scuturat crengi, au urinat si au defecat pe corturi, au aruncat cu bete spre echipa. Nimeni n-a inchis un ochi. În zori, cimpanzeii au coborat de pe crengi si au privit de pe sol cum grupul a facut focul si a pregatit micul dejun. Apoi, încetisor, unul cate unul, cimpanzeii s-au furisat si au disparut în lastarisul des. Cand povestile despre cimpanzeii „curiosi“ din Nordul Congoului, feriti de experient e nefericite cu oamenii, au aparut pentru prima data în aceasta revista în 1995, nu putini primatologi le-au luat în ras. „Oamenii spuneau: «Curiozitate. Hmmm, cum ai defini asta?» – spune Sanz, 34 de ani, în prezent profesoara la Universitatea Washington, din St. Louis. Bietul Dave, cand mi-a povestit prima data despre acesti cimpanzei, nici macar eu nu l-am crezut.“ Desi mult timp circulasera anecdote despre primatele netematoare din Africa Centrala, care-i urmareau pe exploratori prin jungla si se comportau de parca n-ar mai fi vazut oameni pana atunci, era de neînchipuit ca ar putea exista o întreaga padure locuita de ele.
Si totusi Triunghiul Goualougo si Parcul National Nouabalé-Ndoki, vast, nelocuit, din care Goualougo face parte, sunt atat de îndepartate si inaccesibile, încat au ramas practic neatinse de om. Cea mai apropiata asezare, un sat cu 400 de pigmei bantu-bangombé, numit Bomassa, se afla la 48 km. Aici nu sunt nici braconieri, nici taietori de lemne, nici macar cineva care sa se rataceasca prin zona. Singurii oameni pe care cimpanzeii din Goualougo i-ar putea întalni vreodata sunt Morgan, Sanz si membrii micului lor grup. Initial, WCS, care coadministreaza împreuna cu guvernul congolez doua dintre parcurile nationale ale Congoului, sperase sa pastreze Triunghiul Goualougo complet neatins, ca pe un fel de rezervatie în rezervatie, inaccesibil chiar influentei corupatoare a stiintei.
Dar lucrurile s-au schimbat în timpul razboiului civil din Congo din 1997, cand Congolaise Industrielle des Bois (CIB), compania forestiera care detinea drepturile de taiere pentru concesiunea Kabo, din apropiere, a construit un dig destinat transportului de cherestea peste Raul Ndoki, la cativa kilometri spre sud de confluenta cu Goualougo. Avand în vedere ca CIB urma sa se învecineze în scurt timp cu granitele naturale ale triunghiului, cei de la WCS au considerat necesar sa puna piciorul în prag. „Trebuia sa învingem companiile forestiere de aici“ – spune Morgan. În 1999, el a urcat pana la Goualougo împreuna cu un singur asistent congolez si a pus bazele unuia dintre cele mai îndepartate situri de cercetare a primatelor mari din lume. Faptul ca Morgan a reusit sa persevereze in mijlocul pustietatii, în conditii spartane si cu un minim suport logistic, i se datoreaza în mare masura lui Sanz, care a venit la Goualougo în 2001 si i-a fost partenera atat în cercetare, cat si în viata.
Cand am vizitat triunghiul în 2008, doream sa vad ce se alesese de acest paradis si de presupusii locuitori neprihaniti. Goualougo ramane un taram de vis pentru primate, avand o densitate uluitoare de gorile si cimpanzei. Lucruri care n-au fost observate nicicand în Africa se întampla aici – si înca des. Morgan si Sanz au vazut cimpanzei si gorile hranindu-se cu fructe în acelasi copac (nu e tocmai ca si cum ar fi fost vorba de un leu sezand langa un miel, dar, pentru primatologi, e la fel de bizar). Au vazut cimpanzei facandu-si mainile caus si lovindu-se peste piept, ca si cum si-ar fi imitat vecinii gorile. Dar descoperirea cea mai spectaculoasa facuta la Goualougo în ultimii ani e o imagine detaliata asupra a ceva ce am putea numi cultura cimpanzeilor, o traditie în folosirea unor complexe „truse de unelte“. Dupa un deceniu de studiu perseverent al lui Morgan si Sanz, povestea de la Goualougo nu mai e despre cat de putin cunosc cimpanzeii despre noi, ci de cat de mult stim noi acum despre ei.
