In anul 79 d.Hr., cel mai periculos vulcan din lume a ingropat orasul Pompei. Urmatoarea eruptie ar putea fi mult mai mare.
Cand primele bubuituri au rasunat pe campia din Campania, urmate rapid de o grindina fierbinte de roca vulcanica, barbatul si femeia si-au abandonat in graba satul si au luat-o la fuga spre est, urcand un deal cu panta blanda, spre ceea ce ar fi putut sa para un posibil adapost, intr-o padure invecinata.
Ea avea cam 20 de ani; el, in jur de 45.
O cascada violenta de piatra ponce amestecata cu roci incandescente, capabila sa sparga capete si sa opareasca pielea, i-a facut sa nu mai vada nimic. Nu intelegeau ce se intampla, iar dezastrul care se abatea asupra lor trebuie ca arata precum sfarsitul lumii.
Mii de alti oameni fugeau in acelasi timp, incercand sa se salveze, marcand pe cenusa moale si noroiul vulcanic umed urmele disperarii umane care aveau sa ramana nedescoperite timp de mai multe milenii.
Oamenii ale caror urme duc spre nord sau nord-vest au ales un drum care probabil le-a salvat viata; cei care au pornit spre est, ca tanara femeie si barbatul mai in varsta, indreptandu-se spre locul unde astazi se ridica orasul italian Avellino, au ales nechibzuit un drum care i-a condus spre o moarte sigura.
Ghinionul a fost ca s-au indreptat exact catre mijlocul zonei de caderi care avea sa fie rapid ingropata sub un metru de piatra ponce. Izbiti de ceea ce cadea din cer, de parca zeii i-ar fi lapidat, epuizati de efort si terorizati de bezna care se lasase in jurul lor, simtind cum fiecare respiratie devine mai dificila decat cea de dinainte, cei doi - cu siguranta uniti de disperare, daca nu si de o forma straveche de cununie - au inceput sa mearga tot mai incet.
Dupa ce au urcat cu mari eforturi o parte din dealul numit acum Castel Cicala, s-au prabusit in ultimele convulsii ale asfixiei.
"Nu puteau sa vada la mai mult de un metru in fata" - a spus Giuseppe Mastrolorenzo. Vulcanolog la Osservatorio Vesuviano din Napoli, Mastrolorenzo statea in picioare intr-o camaruta bine luminata, din Muzeul de Antropologie al Universitatii din Napoli, aplecat asupra unei vitrine care continea scheletul splendid conservat al unei tinere, intins pe un pat de piatra ponce, exact asa cum fusese descoperit.
"In eruptia care a ingropat Pompeiul si Herculaneum, oamenii au murit instantaneu. Nici nu si-au dat seama ce se intampla cu ei - a adaugat Pier Paolo Petrone, antropologul care excavase si analizase scheletul femeii. Insa moartea ei a fost mai tragica, pentru ca nu s-a produs brusc." Intr-un gest final si inutil de autoaparare, femeia si barbatul si-au ridicat bratele pentru a-si proteja fetele - si au ramas pe veci incremeniti in acel salut adresat eternitatii.
Oasele au zacut acolo pana in decembrie 1995, cand arheologii italieni care sapau un sant pentru o viitoare conducta de gaz, in apropierea oraselului San Paolo Bel Sito, la aproximativ 16 km nord-est de Vezuviu, au descoperit un schelet uman cuibarit intre radacinile unui alun. Era femeia. La scurt timp dupa aceea, au dezgropat alaturi si un al doilea schelet, barbatul.
Comentarii
RSS pentru acest articol.