Strecurându-se noaptea prin păduri, râsul a devenit concurent fără voie al vânătorilor. Păşeşte pe poteci fără să mişte o frunză, umblă solitar şi lasă urme puţine.
Vizuinile lui, ascunse în scorburi, sub trunchiuri căzute sau în văgăuni de stâncă, sunt de nereperat. Cutreieră pe suprafeţe foarte mari, în zone inaccesibile omului, pe care îl evită, prudent. Numele lui – râsul (Linx linx) – vine de la ţipătul caracteristic. De multe ori, sunetul fioros e menit să alunge puii de un an de lângă mamă, pentru a face loc următoarei generaţii. Râsul trăieşte în munţii României, cu o concentrare uşor mai mare în ramura orientală, dar şi în zonele subcarpatice, acolo unde găseşte păduri compacte şi hrană. Carnivor obligatoriu, vânează noaptea, iar prada merge de la şoareci la cerbi.
Acum ştim mult mai multe despre această specie enigmatică decât acum opt ani, când, împreună cu alţi colegi, am început proiectul de cercetare şi conservare a carnivorelor mari în judeţul Vrancea, susţinut prin Programul LIFE Nature. Pe teren am înţeles că acuitatea simţurilor şi precauţia acestui vânător nocturn ne vor împiedica demersurile. Întâmplări cu râşi am trăit puţine, toate legate de faptul că încercam să capturăm câteva exemplare – asta timp de vreo patru ani, cu 200 de zile de pândă pe an. De cele mai multe ori, eram pur şi simplu fentaţi de râşi, iar contactele nu erau în situaţii care să ne umple de fală. Un simplu cartonaş îmbibat cu irezistibila esenţă de iarba-mâţelor (Nepeta cataria) şi felinele, cu mirosul lor extrem de fin, vin aţă la capcane. Cuştile atraumatice se închid, urmează tranchilizarea şi animalul capătă un colar cu emiţător radio şi GPS, astfel încât echipa noastră să-i poată monitoriza deplasările şi comportamentul.
Mai târziu, prin 2005, în studiul râşilor din Vrancea s-au utilizat camere video cu infraroşu şi senzori de mişcare. Muţi de uimire, am urmărit cum primăvara masculii şi femelele petrec împreună câteva zile pline de dragoste. Acum avem date care să confi rme că râsul preferă pădurile de munte, întinse şi liniştite, dar coboară şi pe dealurile mai înalte, instalându-se în păduri dese sau râpe adânci, cu tufărişuri de nepătruns. Patrulează pe culmi sau în plantaţii de conifere de pe lângă zonele stâncoase. E un animal ataşat de teritoriul lui, care îşi păstrează potecile, în stare totuşi să parcurgă peste 40 de km într-o singură noapte dacă are nevoie de hrană.
Comentarii
Iubind muntele si drumetiile am ajuns si prin partile Vrancei, asa ca am vazut o mica parte din munca depusa de voi, atat cat poate vedea un trecator neavizat, si aici ma refer la informatiile care se gasesc la intrarea in Cheile Tisitei precum si la cele ce pot fi vazute pe drumul ce lega odinioara Lepsa de Soveja (aici am vazut pentru o clipa un frumos exemplar de urs).
Imi pare sincer rau sa aud ca este aprobata vanarea speciilor aflate odinioara pe cale de disparitie, oare nu invatam nimic din trecut?
Oricum e bine ca mai avem oameni avizati care sa aduca in atentia publicului larg informatii si fotografii cu fauna ce populeaza padurile noastre.
RSS pentru acest articol.