În Canionul Monterey soarele nu străluceşte niciodată.
”Iată molusca noastră misterioasă.” Bruce Robison se apleacă spre monitorul său color. Pe ecran pluteşte o creatură fantomatică semănînd cu încrucişarea dintre un megafon şi o mînă. Buzele ovale, moi ale megafonului său se rulează spre interior şi spre exterior, în timp ce mîna se unduieşte în sus şi în jos încet şi ritmic.
Animalul nu seamănă cîtuşi de puţin cu o moluscă pămînteană – un organism ca un melc, o stridie sau o midie, cu o carapace dură ce-i protejează corpul moale şi care se deplasează, dacă e nevoie, pe un singur picior în formă de păstaie. Vietatea înoată liber în apele adînci, întunecate ale Canionului Monterey, din largul coastei Californiei, la peste 2.500 m adîncime, cu toate că „a înota“ nu redă întocmai mişcările eterice, ca de yoga, ale creaturii.
O vreme este linişte în camera de comandă a navei Western Flyer, modernul vas de studii al Institutului de Cercetări Monterey Bay Aquarium, unde cercetătorul-şef Robison domneşte. După căpitan, cuvîntul său este lege aici şi el rareori nu are nimic de zis. Dar stă acum tăcut împreună cu tovarăşii săi oceanografi, privind atent imaginea moluştei pe panoul cu monitoare color ale navei Flyer. Se aud doar suspinul oceanului ce loveşte nava şi, ca un ecou slab, respiraţia cercetătorilor.
Robison rupe primul tăcerea. „Cum naiba funcţionează animalul ăsta?“ Întrebarea lui, rostită cu încîntare şi frustrare, arată cît de puţin se ştie despre viaţa în apele cele mai adînci ale oceanului – chiar şi-n cele de aici, aflate doar la 100 km în largul coastelor.
Imaginea bestiei din faţa lui Robison – cum se referă el, cu afecţiune, la această specie încă nedenumită – e transmisă de camerele montate pe Tiburon, un vehicul submersibil legat de Flyer printr-un cablu pentru transmitere de date. Echipat cu un sistem special de imersiune, ticsit cu aparatură de înaltă tehnologie, Tiburon poate să plutească în linişte pe lîngă orice animal şi să transmită cercetătorilor de pe nava-mamă, în timp real, înregistrări video cu orice mişcare pe care o face.
Bestia se îndoaie şi se pliază cu graţia unei balerine. Cumva, coregrafia sa bizară ar trebui să indice cum trăieşte, vînează şi se reproduce. Totuşi, nici una dintre mişcările ei nu are sens pentru noi, cei de pe uscat.
„Am prins cîteva ciudăţenii din astea în ultimii doi ani, dar încă nu înţelegem cum îşi folosesc toate părţile corpului sau ce mănîncă. «Ce prinzi? Şi cum o faci?»“ – se adresează Robison animalului.
„Trebuie să fie ceva lent şi prostănac – sugerează unul dintre cercetători. Animalul nu a fost proiectat pentru viteză.“
Robison chicoteşte aprobator. „Nu, dar e un răpitor, ca toţi cei de aici, de jos. Poate că mănîncă ouă?“ El este convins că va afla răspunsurile. La urma urmei, ăsta este doar cel de-al optulea asemenea animal pe care Robison l-a observat vreodată.
