În cadrul comerţului internaţional de fosile, chiar şi exemplarele nepreţuite au un preţ. Astfel de oase străvechi pot sfîrşi mai degrabă în marile living-uri cu vedere la ocean ale celor mai impunătoare vile de pe coasta Pacificului, decît într-un muzeu.
Cele mai puţin valoroase sînt măcinate, iar praful este folosit în medicina tradiţională chineză. În cele din urmă, totul se vinde, în principal în Hong Kong şi Statele Unite.
Şidlovski, acest rus vesel şi exuberant, ne-a invitat, pe mine şi pe fotografa Lynn Johnson, să-l însoţim într-o expediţie. Avea să fie o căutare de mamuţi de zile mari, ne-a promis el: un vînător îi vînduse un pont despre un schelet intact de pui de mamut, o raritate absolută, iar el ar fi fost încîntat ca noi să-l însoţim pentru a înregistra ceea ce promitea să fie o descoperire importantă. Cu cîteva ore înaintea zorilor, ne-am întîlnit cu Fiodor în faţa elegantului său bloc, roşu-cărămiziu, din Moscova, şi am început pregătirile pentru cea mai nouă escapadă.
Cu două luni în urmă şi la o jumătate de glob depărtare, Mike Triebold o săruta de bun-rămas pe J. J., soţia sa, în faţa vilei lor din Colorado, se alătura unui convoi de jeepuri şi, împreună cu patru dintre oamenii săi, se îndrepta spre nord. }inta lor era Roundup, un somnolent sat de fermieri din Montana, acolo unde aveam să-i întîlnesc eu. La rîndul său, şi Triebold se aştepta să descopere ceva foarte rar – un juvenil de Tyrannosaurus rex. Walter Stein, managerul de teren al lui Triebold, descoperise recent o singură coastă ieşită dintr-un strat de gresie tare ca betonul, aflat pe un teren particular pe care Triebold îl închiriase pentru a colecta fosile. Perspectivele de a putea conecta acel os cu restul unui tînăr T. rex l-au făcut pe Triebold să intre în priză şi să tragă tot mai adînc din ţigările sale „Kools“.
Pentru Şidlovski şi Triebold, să caute şi să sape după tot ceea ce poate fi mai mort e marea bucurie a vieţilor lor. Pe lîngă fiorul descoperirii, oasele vechi le asigură un trai prosper. De fapt – ţinînd cont că preţul unui T. rex ajunge la cîteva milioane de dolari şi că un schelet de mamut se vinde cu un sfert de milion –, foarte prosper.
Şidlovski şi Triebold sînt membri ai unei mici confrerii de neconformişti (aproape numai bărbaţi) pe cont propriu, care scot fosile şi le vînd pentru profit. Am petrecut luni de zile pe urmele comercianţilor de fosile şi le-am studiat activităţile, nu numai în Siberia şi în Colorado, ci şi în Maroc, în nord-estul Chinei, în Montana şi în cele două Dakote. Am descoperit că unii dintre ei colectează fosilele cu grijă şi sînt oameni de afaceri corecţi; că alţii sînt nişte indivizi brutali, cu reputaţii proaste, care fură fosile din zone protejate şi le vînd pentru a da lovitura. Dar alţii, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, precum China sau Maroc, sînt simpli ţărani care se luptă pentru existenţă, storcînd la propriu bani din piatră seacă.
În călătoriile mele am fost martor la unele distrugeri cauzate de căutători ignoranţi sau fără scrupule. În nord-estul Chinei, am văzut ţărani răvăşind stratele de rocă cu rămăşiţe de păsări sau peşti străvechi aşa cum ar fi scormonit după cartofi. Am văzut fosile de contrabandă şi falsuri vîndute drept originale în Statele Unite, care interzic strict, fără autorizaţie, săpăturile şi exportul de fosile provenite de pe terenurile statului, însă nu au o lege care să interzică importurile – chiar atunci cînd fosilele au fost scoase ilegal din ţările de origine.
Am văzut, de asemenea, şi dealeri care lucrau în săpătură cu extremă fineţe, curăţînd praful erelor geologice cu ustensile delicate, precum ale dentiştilor, şi care-şi inventariau în detaliu descoperirile. Şi totuşi paleontologii universitari, mai bine de o duzină dintre cei pe care i-am intervievat peste tot în lume, au tendinţa de a-i zugrăvi pe toţi cu aceeaşi culoare – drept nişte brute lacome şi nişte duşmani ai ştiinţei: o acuzaţie pe care eu o consider nemeritată.
Ceea ce nu înseamnă că toţi dealerii fac afaceri curate. Cea mai mare parte a comerţului cu fosile se face pe bani gheaţă, iar vînzările internaţionale implică adesea mituirea vameşilor şi a poliţiştilor. Natura clandestină a unor astfel de tranzacţii face imposibil de calculat cifra de afaceri la nivel mondial, însă estimările avizate ale unor dealeri şi cercetători sugerează că ea ar putea atinge zeci de milioane de dolari anual.
Piaţa fosilelor a înflorit în anii ,80, cînd dealerii din Japonia, încurajaţi de creşterea economică, au început să cumpere unele dintre cele mai mari şi valoroase fosile din SUA, pentru a le expune acasă, în noi muzee. Cererea japoneză a făcut ca preţurile să crească peste posibilităţile celor mai mulţi cercetători sau muzee americane, care nu puteau participa la licitaţii fără ajutorul unor sponsori privaţi sau al unor corporaţii. Creşterea preţurilor a atins un maximum absolut în 1997, atunci cînd McDonald’s Corporation şi Walt Disney Company, într-o demonstraţie genială de marketing, şi-au unit forţele pentru a ajuta Chicago’s Field Museum să cumpere un Tyrannosaurus rex, cunoscut sub numele Sue, pentru ameţitorul preţ de 8,36 milioane de dolari şi să-l expună, pentru a putea fi văzut de copiii lumii. Această vînzare a făcut senzaţie în media şi i-a alertat pe proprietarii de terenuri din tot vestul Statelor Unite asupra valorii de piaţă a oaselor îngropate pe proprietăţile lor. Cîndva considerate doar simple curiozităţi ştiinţifice, fosilele deveneau acum potenţiale mărfuri într-o afacere bănoasă.
Unul dintre rezultate a fost acela că din ce în ce mai mulţi proprietari de terenuri rurale le-au întors spatele cercetătorilor, care depind de autorizaţia de acces la siturile fosilifere. (Spre deosebire de ei, dealerii plătesc, de regulă, proprietarilor de terenuri o cotă-parte din profit. Mike Triebold ne-a spus că a plătit şi 76.000 $ unui fermier.)
Relaţiile dintre oamenii de ştiinţă şi familiile de fermieri pe care le vizitaseră vară de vară, timp de decenii, s-au răcit considerabil.
Cum pentru oricare marfă preţul este dictat de cerere, pe o piaţă actualmente în plină expansiune şi fosilele concurează cu obiectele de artă pentru a cîştiga atenţia marilor bogătaşi. Aşa cum baronii industriali ai timpurilor trecute îşi disputau operele marilor maeştri, admiratorii de fosile bogaţi, precum Bill Gates, Nicholas Cage şi Charlie Sheen, pentru a da cîteva nume, licitează în New York şi California cele mai spectaculoase specimene. Astfel de fosile sfîrşesc adesea în marile living-uri cu vedere la ocean ale impozantelor vile de pe coasta Pacificului.
Paleontologii se plîng că, o dată ce specimenele dispar în colecţiile private, ele sînt pierdute pentru studiul ştiinţific. Însă dealerii replică prompt că majoritatea marilor muzee ale lumii sînt pline de fosile importante donate de colecţionari. Şi, într-adevăr, multe colecţii muzeale au fost achiziţionate de la bărbaţi (şi, ca excepţie notabilă, o femeie) orientaţi spre profit, care au cutreierat Vestul Sălbatic al Statelor Unite, stepele pustii ale Siberiei, deşerturile fierbinţi ale Mongoliei sau pădurile şi ţărmurile ceva mai temperate din propriile lor ţări, adunînd oasele, dinţii şi coarnele pe care le-au putut găsi.
Edward Drinker Cope şi Othniel Charles Marsh, doi dintre paleontologii americani de frunte ai secolului al XIX-lea, au plătit amîndoi căutători pentru a le furniza numeroasele fosile pe care le-au folosit în furibundele lor „războaie ale oaselor“ purtate pentru cîştigarea supremaţiei în domeniu. Cu o jumătate de secol mai înainte, Mary Anning, o englezoaică nu prea şcolită, dintr-o familie nevoiaşă, care locuia lîngă falezele de la Lyme Regis, a colectat nişte exemplare spectaculoase de fosile jurasice, pe care le-a vîndut savanţilor şi nobililor din întreaga Europă. După moartea sa, în 1847, mulţi au elogiat-o, considerînd-o „cea mai mare descoperitoare de fosile a tuturor timpurilor.“.
