Recuperat de la traficanţi, un disc vechi de 3.600 de ani dezvăluie că europenii din epoca bronzului erau nişte observatori surprinzător de buni ai cerului nopţii.
În cafeneaua de la subsolul unui hotel din Basel, Elveţia, îi spun traficantului şi complicelui său că sabia splendidă de bronz pe care a aşezat-o pe masa noastră e un fals ordinar.
După ce mi-au trecut prin mînă sute de artefacte din epoca bronzului, ştiu că, de fapt, sabia datează din anul 1600 î.Hr. Însă mint, pentru că, dacă traficanţii i-ar cunoaşte adevărata origine, n-ar accepta niciodată s-o vîndă împreună cu cel mai valoros obiect: un disc de bronz din aceeaşi perioadă, ce părea să fie cea mai veche reprezentare cunoscută a cosmosului. Dacă e autentic, discul va fi una dintre cele mai importante descoperiri ale începutului secolului al-XXI-lea, iar valoarea sa ar depăşi-o cu mult pe cea a sabiei.
În ciuda bravadei mele, sînt extrem de nervos. Ca arheolog, o astfel de joacă cu focul e ceva nou pentru mine şi nu pot uita sfatul ofiţerului de poliţie elveţian, sub acoperire, care a pus la cale întîlnirea: "Cel mai important lucru - mi-a spus el - e să supravieţuieşti. Uneori, în astfel de tranzacţii, am pierdut oameni."
Cu o săptămînă înainte, complicele traficantului m-a sunat să aranjeze întîlnirea, asigurîndu-mă că vor aduce discul. Acum am devenit nerăbdător şi cer să-l văd. Traficantul scoate încet de sub cămaşă un obiect învelit într-un prosop. În momentul în care-l desface, îmi stăpînesc cu greu emoţia. E într-adevăr un disc de bronz, cam de mărimea unei farfurii. N-a fost curăţat bine şi pot să disting un soare şi o lună aurii în mijlocul unui cîmp de stele de aur strălucitoare. Una dintre constelaţii pare a fi cea a Pleiadelor. Dacă discul are aceeaşi vîrstă cu sabia, atunci ar preceda începuturile astronomiei greceşti cu circa o mie de ani. Şi ar depăşi cu mult vechimea monoliţilor de la Stonehenge. În acest moment, cu inima care bate să-mi spargă pieptul, ştiu ce trebuie să fi simţit Howard Carter cînd a zărit pentru prima dată mormîntul lui Tutankhamon.
După ce examinez cu grijă piesa, ne înţelegem asupra unui preţ. Urmează să plătesc 400.000 de dolari pentru disc şi pentru alte obiecte găsite împreună cu el: două săbii (printre care şi cea de bronz pe care o văzusem deja), două topoare, două apărătoare de braţ spiralate şi o daltă - toate din bronz. Îmi cer apoi scuze politicos, intru la toaletă, îmi deschid telefonul mobil şi chem poliţia. După un timp ce mi se pare o eternitate, şase ofiţeri dau buzna în cafenea şi ne arestează pe toţi. Traficanţii sînt şocaţi. Îi asigurasem că statutul de neutralitate al Elveţiei va permite desfăşurarea întîlnirii noastre în deplină siguranţă.
Astfel s-a încheiat una dintre cele mai bizare şi antrenante perioade ale carierei mele. A început în mai 2001, la puţin timp după ce fusesem numit directorul Muzeului de Stat pentru Preistorie din Halle, din landul Saxonia-Anhalt, o regiune din fosta RDG bogată în antichităţi, dar în declin economic, prădată de hoţi după reunificarea din 1990.
Un coleg de la Muzeul de Preistorie şi Istorie Veche din Berlin mi-a spus că fotografiase discul în 1999, cînd un cuplu de traficanţi i-l oferiseră pentru o jumătate de milion de dolari. Şi-ar fi dorit discul pentru muzeul său, dar cînd a aflat că fusese găsit în Saxonia-Anhalt - şi astfel, prin legea germană, ar fi aparţinut acelui land - le-a spus celor doi că descoperirea lor era ilegală.
De atunci, nici un arheolog n-a mai văzut discul. Şi-a schimbat de cîteva ori proprietarii, pe piaţa neagră, pînă cînd a reapărut în ianuarie 2002. Atunci ultimul său posesor a convins revista germană Focus să publice un articol despre disc, sperînd să declanşeze o isterie mediatică ce i-ar fi ridicat valoarea. Am citit articolul şi am informat poliţia, care a pus la cale înscenarea: eu urma să joc rolul lui Indiana Jones, pretinzînd că reprezint o bancă mare care vrea să cumpere discul pentru muzeul meu.
După arestarea din Basel (fireşte, am fost eliberat imediat, arestarea mea fiind doar de formă), poliţia a găsit restul obiectelor în casa unuia dintre traficanţi. Stilul săbiilor a confirmat că acestea erau vechi de aproximativ 3.600 de ani. Asta însemna că discul - furat din acelaşi sit - avea o vîrstă similară.
